Consiliul Judeţean Cluj şi Inspectoratul Şcolar Judeţean Cluj au organizat pe 17 iunie 2013 în Sala de şedinţe a instituţiei festivitatea de premiere a şcolilor câştigătoare ale concursului „Mănânc zilnic Fructe şi legume proaspete, cresc sănătos”, ediţia a II-a.
Acest concurs se adresează tuturor şcolilor cu clase I-VIII din învăţământul de stat şi privat din judeţul Cluj, beneficiare ale Programului „Fructe în şcoli”, care, pe parcursul anului şcolar 2013-2014 şi a Săptămânii „Şcoala altfel” au desfăşurat cele mai antrenante activităţi relaţionate acestui program.
Pentru a participa la acest concurs, şcolile clujene au fost invitate să depună la Inspectoratul Şcolar Judeţean Cluj, până în data de 29 aprilie 2014, un raport detaliat privind activităţile derulate în anul şcolar 2013-2014 care au avut ca şi obiect încurajarea consumului de fructe şi legume proaspete (activităţi didactice, concursuri tematice, excursii la ferme pomicole sau legumicole, la staţiuni de cercetare pomicolă sau legumicolă, la zilele recoltei, expoziţii, târguri ori alte evenimente şi/sau activităţi similar, activităţi de grădinărit).
În urma deliberărilor referitoare la proiectele depuse, comisia mixtă de evaluare formată din reprezentanţi ai Consiliului Judeţean Cluj şi ai Inspectoratului Şcolar Judeţean Cluj, a decis acordarea de premii şi menţiuni, după cum urmează:
LOC. I: Liceul Tehnologic pentru Deficienţi de Auz Cluj-Napoca
Şcoala Gimnazială Tureni, Comuna Tureni
LOC. II: Liceul Special pentru Deficienţi de Vedere Cluj-Napoca
Şcoala Gimnazială „Mihai Vodă”, Comuna Mihai Viteazu
LOC. III: Centrul Şcolar pentru Educaţie Incluziv-Integrată Cluj-Napoca
Şcoala Gimnazială „Octavian Goga” Cluj-Napoca
MENŢIUNI: Şcoala Gimnazială „Pavel Dan”, Comuna Tritenii de Jos
Şcoala Gimnazială Specială Dej
Şcoala Gimnazială „Transilvania”, Comuna Baciu
Liceul Teoretic „Mihai Eminescu” Cluj-Napoca
Şcoala Gimnazială „Nicolae Iorga” Cluj-Napoca
Şcoala Gimnazială „Andrei Şaguna” Turda
Şcoala Gimnazială „Ioan Alexandru”, Comuna Sânpaul
Şcoala Gimnazială „Avram Iancu”, Comuna Beliş
Liceul Tehnologic Special „Samus” Cluj-Napoca
Premiile oferite şcolilor câştigătoare, în valoare totală de 82.340 lei, constau în table interactive (împreună cu videoproiectoare şi suporţi), globuri pământeşti, atlase geografice, atlase cu păsări, atlase cu mamifere şi atlase zoologice.
“Felicit pe această cale toţi câştigătorii şi, în mod special, şcolile speciale care au obţinut premiile I, II şi III în cadrul concursului, acestea demonstrând o dată în plus faptul că dizabilităţile nu sunt un obstacol în realizarea obiectivului propus, toate proiectele înscrise în concurs având o consistenţă foarte ridicată. Valoarea premiilor a crescut semnificativ faţă de anul precedent, fapt care a determinat o competiţie mult mai înverşunată, victoria finală rezultând în urma efortului de echipă, formată deopotrivă din directori, profesori şi elevi. Acest gen de concursuri au rolul de a încuraja formarea de obiceiuri alimentare sănătoase în rândul tinerilor şi de a promova în şcoli sănătatea şi educaţia pentru sănătate. Nu în ultimul rând, în numele Consiliului Judeţean Cluj şi al meu personal, le urez tuturor elevilor clujeni o vacanţă cât mai plăcută!” a declarat vicepreşedintele Consiliului Judeţean Cluj, domnul Vakar Istvan.