Studenţi bătuţi şi jefuiţi de telefon şi o boxă audio, de către şase inşi, într-un părculeţ de la poalele dealului Cetăţuia!

1538

Cei doi tineri de douăzeci de ani sunt însoţiţi luni, 4 iunie, la I.M.L. Cluj, de mama unuia dintre ei. De teamă, aceştia tac, însă femeia îmi relatează – ce-i drept timorată şi  extrem de fragmentar – „filmul” acţiunii. O face astfel „de teamă, fiindcă şi locuim în zonă şi nu vrem să mai avem de-a face vreodată cu ei”. Practic, cei doi tineri, tolăniţi pe o bancă beau dintr-o sticlă, după miezul nopţii, în noaptea de 1 spre 2 iulie, în părculeţul de pe strada General Dragalina. Apoi, după apariţia celor şase atacatori, aceştia, sub pretextul supărării că nu primesc o ţigară i-au bătut cu pumnii şi picioarele, deposedându-i de un telefon mobil şi de o boxă audio portabilă!

 

Cei doi tineri – unul mai scund şi celălalt înalt de peste 1,90 m – sunt  atinşi în zona feţei, mai serios cel înalt, care are şi o fractură în zona orbitală. Aflăm, cu dificultate de la mama unuia dintre ei că tinerii şedeau în noaptea respectivă, pe o bancă din parcul de pe strada General Dragalina, contemplând curgerea Someşului. Din alte surse aflăm că tinerii aveau drept companie şi o sticlă de alcool. Lucru perfect normal într-o noapte mirifică de vară cei doi neglijând însă, din păcate, faptul că la Cluj romantismul şi poezia au picat pe un loc secund, în detrimentul luptei pentru supravieţuire cu orice preţ, iar cei ce fac boemă plătesc scump pentru încercarea lor. Ceea ce nu li se întâmplase cu prilejul celor patru ocazii precedente, când stătuseră – în acelaşi loc, la aceleaşi ore şi în aceleaşi condiţii – iată că celor doi tineri li s-a întâmplat în noaptea respectivă: s-au trezit înconjuraţi de şase inşi „supăraţi” şi drogaţi, care le-au cerut ţigări, de fapt au folosit eterna introducere care se rosteşte înainte de „atac”. La refuzul tinerilor, peste trupul şi capetele lor au început să curgă, aproape instantaneu, pumni şi picioare, după care atacatorii au trecut la percheziţionarea lor. Unuia dintre ei i s-a furat telefonul, celuilalt boxa audio, portabilă – „nu şi telefonul, că m-am zbătut prea tare şi n-au reuşit să mi-l ia” – după care respectivii s-au depărtat, mulţumiţi de pradă.  Explică, în continuare, mama tânărului mai scund: „Băieţii au sunat la numărul de urgenţă 112 şi la faţa locului asosit un echipaj de poliţie, care a reţinut o parte din atacatori şi i-a dus la poliţie, unde i-am întâlnit mai târziu şi noi. Dar ce ne-a îngrozit mai tare a fost faptul că la poliţie am aflat ulterior că în aceeaşi zonă, cu câteva minute mai înainte a fost înjunghiat un om”! Apoi, temători, simţind că au vorbit şi aşa prea mult, cei trei se închid într-o tăcere adâncă şi-şi continuă efectuarea formalităţilor necesare consultului. Le duc la capăt – după care se retrag, în tăcere, la fel de timoraţi…

„În parcul de pe strada Dragalina doi tineri au fost acostaţi de un grup de şase tineri şi apoi deposedaţi, prin violenţă, de un telefon mobil şi de o boxă audio portabilă. Poliţia face cercetări pentru comiterea infracţiunii de tâlhărie produsă de autori necunoscuţi. Există deja un cerc de suspecţi şi se fac cercetări în vederea identificării autorilor şi tragera lor la răspundere penală”, a declarat, pentru Gazeta de Cluj, Traian Morar, purtător de cuvânt al I.P.J.Cluj.

3 COMENTARII

  1. daca talharii ar incasa cate 10 ani de temnita grea (la propriu, nu cu drepturi europene), astfel de evenimente ar deveni „de colectie”

LĂSAȚI UN MESAJ