„Taxă de protecţie” la Turda: o bandă de „fete de cartier” bate şi terorizează o adolescentă pentru bani !

6624

Clipe de groază trăite joi şi vineri de o tânără în vârstă de 14 ani din Turda! O bandă de fete cu vârste cuprinse între 16 şi 18 ani a hărţuit-o şi până la urmă a reuşit s-o prindă în capcană, despre ai cărei părinţi se ştie că lucrează în armată, şi se presupunea că dispune de bani. După ce i-au tot cerut bani, fata a cedat şi le-a dat o sumă minoră, fapt care le-a nemulţumit pe tinere, astfel că împotriva ei a început prigoana, cu numeroase telefoane anonime. Totul a culminat, a doua zi  cu o bătaie cruntă pe care acestea i-au administrat-o în plină stradă.


Andreea, o adolescentă în vârstă de 14 ani din Turda susţine că împotriva ei s-a pornit o adevărată prigoană din partea unei grupări de fete din acelaşi municipiu, care îi cere bani şi, recent, la refuzul său de a le da membrelor acesteia o sumă ceva mai consistentă, i-a administrat o bătaie cruntă. Povesteşte tânăra, pe coridoarele I.M.L. Cluj, sub privirile îngrijorate ale tatălui ei: „Joi, am ieşit afară cu mai mulţi colegi şi când m-am întors spre casă, în parcul din Micro II, au venit la mine patru fete şi mi-au cerut un leu sau o ţigară. Le-am spus că nu fumez şi bani nu am la mine. Atunci una dintre ele s-a apropiat de mine şi mi-a zis: „Pe căutate şi pe luate”. Cu ea – se numeşte Andrada – am fost prietenă dar pe celelalte nu le cunosc. Le-am dat un leu însă când mi-am deschis portofelul au văzut că am şi o bancnotă de zece şi mi-au cerut-o pe aceea. Atunci eu le-am lăsat baltă şi am pornit spre casă, însă le-am tot auzit cum ţipau în spatele meu, după mine”. Ajunsă acasă, Andreea a primit şase telefoane, de la persoane diferite, însă la care, presimţind cam despre ce ar fi vorba, nu a răspuns. Dar nici nu i-a spus tatălui despre incident, crezând că lucrurile nu vor lua o turnură atât de nefericită. A doua zi, vineri, 23 iunie Andreea a ieşit din nou în cartier, împreună cu două colege când, la un moment dat, a primit un telefon de la o anume Andreea, care a rugat-o să vină la o întâlnire cu ea, fiindcă i s-a întâmplat ceva grav şi are nevoie de ajutorul ei. Ajunsă la locul de întâlnire, aceasta i-a spus că o altă tânără, Raluca, vrea s-o vadă şi aceasta şi-a făcut imediat apariţia, însoţită de o gaşcă masivă de fete, în care erau şi câţiva băieţi. Curând, aceasta, şi o altă Raluca din grup au imobilizat-o, sub pretextul că le-ar fi înjurat şi au pus-o imediat la pământ, după care i-au administrat o „corecţie” severă, cu pumnii şi picioarele. „Am fost salvată în ultima clipă de un bărbat care trecea pe stradă şi a intervenit şi m-a dus până în faţa blocului. În tot acest timp,prietena mea, care încerca să se bage pentru mine a fost ţinută din scurt de gaşcă şi împiedicată să sară în ajutorul meu”. Intervine în discuţie şi tatăl fetei: „Mi se pare că e un fapt de o gravitate cu totul ieşită din comun, ca nişte adolescente până-n 18 ani să ajungă să ceară taxă de protecţie de la o fată de 14. Noi am depus ieri plângere penală şi aşteptăm de-acum ca poliţia să-şi facă datoria, fiindcă fata mea e terorizată, nu mai are curaj nici să meargă la şcoală. Treaba e simplă. Acele individe, ştiind că fata mea are părinţi cadre militare – pentru că şi eu şi soţia lucrăm în armată –au crezut că pot să stoarcă de la ea sume care să le asigure nişte necesităţi, ori eu consider acest lucru inacceptabil”. Între timp, tânăra este poftită în cabinetul de consultaţii al I.M.L. de unde se întoarce, curând, cu un certificat medico-legal în care i-au fost recomandate câteva zile de îngrijiri medicale pentru vânătăile de pe trup.

La data de 24 iunie a.c., la Poliţia municipiului Turda s-a prezentat un bărbat împreună cu fiica sa, în vârstă de 14 ani, din Turda, pentru a depune o plângere împotriva a două tinere care ar fi agresat-o pe minoră.  Între cele trei tinere ar fi avut loc neînţelegeri legate de remiterea unor sume de bani. Poliţiştii continuă cercetările pentru stabilirea exactă a stării de fapt şi luarea măsurilor legale”, a declarat, pentru Gazeta de Cluj, Carmen Jucan, purtător de cuvânt al I.P.J. Cluj.

2 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ