Teatrul Maghiar Cluj nominalizat la Uniter, Naționalul clujean stă pe tușă

43

Juriul care a stabilit nominalizările pentru ediţia din acest an a galei UNITER a fost format din criticii de teatru Ludmila Patlanjoglu, Călin Ciobotari şi Alina Epîngeac. Evenimentul va avea loc  în data de 7 mai la Alba Iulia.

Pentru Cel mai bun spectacol au primit nominalizări „Deşteptarea primăverii” de Frank Wedekind, poem teatral rock, regia Vlad Cristache, la Teatrul Mic Bucureşti; „Oraşul nostru”, după piesa lui Thornton Wilder, regia Cristian Ban, la Teatrul Clasic „Ioan Slavici” Arad; şi „Rambuku” de Jon Fosse, adaptarea Anca Măniuţiu, regia Mihai Măniuţiu, la Teatrul Naţional „Mihai Eminescu” din Timişoara.

La categoria Cea mai bună regie, în concurs vor intra Radu Afrim, pentru regia spectacolului „Dacă am gândi cu voce tare” de Adnan Lugonic, în adaptarea regizorului la Teatrul Naţional „Marin Sorescu” Craiova; Victor Ioan Frunză – pentru regia spectacolului serial „Îngeri în America” (Partea I: „Sfârşitul lumii e aproape” şi Partea a II-a: „Perestroika”) de Tony Kushner, la Teatrul Maghiar de Stat Cluj; şi Yuri Kordonski – pentru regia spectacolului „Incredibila şi trista poveste a candidei Erendira şi a bunicii sale fără suflet” de Gabriel Garcia Marquez, la Teatrul German de Stat Timişoara.

Cel mai bun actor în rol principal va fi ales dintre Victor Rebengiuc, Andrei Huţuleac şi Ervin Szucs, în timp ce pentru titlul de Cea mai bună actriţă în rol principal se vor întrece Mariana Mihuţ, Silvana Mihai şi Olga Torok.

Pentru Cel mai bun actor în rol secundar au intrat în concurs Zsolt Bogdan, Liviu Pintileasa şi Rareş Florin Stoica, iar pentru Cea mai bună actriţă în rol secundar au primit nominalizări Natalia Călin, Emoke Kato şi Ada Lupu.

La categoria Cea mai bună scenografie au fost nominalizaţi Romulus Boicu, pentru decorul spectacolului „Wolfgang”, după Yannis Mavritsakis, adaptarea şi regia Radu Afrim la Teatrul Tineretului Piatra Neamţ; Helmut Sturmer (decorul) şi Ioana Popescu (costumele şi desenele în nisip live), pentru spectacolul „Incredibila şi trista poveste a candidei Erendira şi a bunicii sale fără suflet” de Gabriel Garcia Marquez, regia Yuri Kordonsky la Teatrul German de Stat Timişoara; şi Vanda Maria Sturza, pentru scenografia spectacolului „Dacă am gândi cu voce tare” de Adnan Lugonic, adaptarea şi regia Radu Afrim la Teatrul Naţional „Marin Sorescu” Craiova.

Câştigătorul premiului pentru critică teatrală va fi stabilit dintre Oana Borş, Cristiana Gavrilă şi Doina Modola.

Pentru Cel mai bun spectacol de teatru TV a fost nominalizat „Visul unei nopţi de iarnă” de Tudor Muşatescu, regia artistică Silviu Jicman, producţie a Societăţii Române de Televiziune (Casa de producţie a TVR).

Cel mai bun spectacol de teatru radiofonic va fi ales dintre „Dialogurile lui Platon. Criton”, regia artistică Attila Vizauer, „Ovidiu, exilatul de la Pontul Euxin”, scenariul de Emil Boroghină după „Tristele şi Ponticele”, scenariul radiofonic şi regia artistică Gavriil Pinte, şi „Quo Vadis” de Henryk Sienkiewicz, dramatizarea radiofonică Rodica Suciu Stroescu, regia artistică Diana Mihailopol, toate producţii ale Societăţii Române de Radiodifuziune.

La categoria Debut, nominalizări au primit Codrin Boldea – pentru rolul Laertes din spectacolul „Hamlet” de William Shakespeare, direcţia de scenă Victor Ioan Frunză la Teatrul Metropolis Bucureşti; Andrei Dinu – pentru regia spectacolului „Edmond”, scenariu bazat pe textul lui David Mamet la Teatrul Municipal Baia Mare; şi Mădălin Hîncu – pentru regia spectacolului „Noaptea ursului” de Ignacio del Moral la Teatrul de Comedie Bucureşti.

Spectacolele care au intrat în atenţia juriului sunt cele care au avut premiera în perioada 1 ianuarie – 31 decembrie 2017.

Actorului Horaţiu Mălăele îi va fi oferit un premiu de excelenţă, iar actriţei Ileana Stana-Ionescu, actorului Anton Tauf, regizorului Alexandru Dabija, scenografului Doru Păcurar şi criticului Sorina Bălănescu le vor fi oferite premii pentru întreaga activitate.

LĂSAȚI UN MESAJ