Ţepari vechi cu firme noi. Anca Deac înşeală, în continuare, oameni promiţându-le locuri de muncă în străinătate

1734

Tot mai dese sunt cazurile de înşelăciune pe piaţa locurilor de muncă. Mai mulţi oameni acuză că au fost înşelaţi de Anca Deac, aceasta promiţându-le un loc de muncă în străinătate, însă după ce oamenii au plătit câteva sute de lei firmei de mediere, aceştia nu au mai primit niciun semn, rămânând şi cu banii luaţi şi fără un loc de muncă. Anca Deac, împreună cu partenerii şi-a deschis un nou punct de lucru, în centrul Clujului unde atrage din nou oameni cu promisiunea unui loc de muncă în străinătate.

 

Sătmăreanca Bodea Deac Anca Adela a fost acuzată în nenumărate rânduri că a înşelat persoane promiţându-le acestora locuri de muncă în străinătate în schimbul unor sume de bani. Aceasta a deschis în Cluj-Napoca mai multe firme prin intermediul cărora dă ţepe. Într-o ediţie trecută, Gazeta de Cluj relata povestea unor oameni care spun că au fost înşelate de Anca Deac prin intermediul mai multor firme la care femeia este asociat şi administrator. Este vorba despre Intact Secretary SRL şi Work Sure SRL cu sediul pe strada Regele Ferdinand nr. 6, firme de care Anca Deac se folosea pentru a câştiga un comision de aproximativ 600 de lei de la persoane care credeau că prin intermediul acestor firme îşi vor găsi un loc de muncă. Deşi poliţia a deschis o ancheta şi Deac a fost amendată, aceasta îţi continuă afacerea, însă cu ajutorul unor noi firme, împreună cu vechii parteneri de afaceri.

 

Noua denumire a firmelor înşelătoare

În aceste zile, numărul victimelor ţeparei Deac s-a mărit cu încă trei persoane. Recent, trei bărbaţi din Iaşi au fost amăgiţi că vor avea un loc de muncă în Austria, iar după ce a semnat contractul de mediere şi au plătit câte 700 de lei fiecare, reprezentanţii firmei conduse de Anca Deac nu au mai răspuns la telefon.

”Am găsit anunţul de angajare pe OLX.ro în care era prezentat un loc de muncă în Austria la o fabrică de medicamente (ambalat şi ataşare etichete). În acel anunţ era prezentat faptul că munca se plăteşte cu 1.550 euro net, iar în funcţie de orele efectuate, se putea câştiga şi mai mult. Totodată, fiecare angajat beneficia de cazare, mâncare şi asigurare de sănătate. După ce am sunat la numărul din anunţul de angajare, o doamna mi-a prezentat detalii despre job. Mi-au cerut chiar şi certificatul de naştere al copilului, spunându-mi că angajatorul îmi va plăti alocaţie pentru el. După ce mi-a explicat tot ce ar trebui să cuprindă dosarul, în 15 iunie am plecat la Cluj împreună cu alţi doi bărbaţi pentru a semna contractul. Am plătit 700 de lei din care 550 lei către Londoneye Human Ressources SRL, ce reprezenta suma pentru contractul de prestări servicii de secretariat şi 150 de lei către SC VISION SECRETARY SRL pentru contractul de mediere. Mi s-a spus că prima plecare e în 28 iunie şi urma să fim contactaţi în data de 26 iunie. După două ore după ce am ieşit din sediu, m-a sunat un reprezentat al firmei şi am susţinut un interviu în limba engleză, după care mi s-a propus un job în Olanda, dar am refuzat. Mi s-a spus că nu e nicio problemă şi că rămâne să fiu contactat înainte de plecare. Pentru că nu am primit niciun semn din partea firmei, am încercat să-i contactez eu la numărul de mobil pe care am mai vorbit, însă nu mi s-a răspuns. Am încercat apoi pe fix unde mi s-a spus că nu a ajuns contractul de la angajator din Austria, de aceea nu am primit niciun semn. După câteva zile, am mai încercat să sun atât pe fix, cât şi pe mobil, însă în zadar. Ei îmi cunoşteau numărul de telefon şi nu îmi mai răspundeau, însă când sunam de pe alte numere răspundeau. Când mi-am dat seama că e o ţeapă am cerut banii înapoi, însă deşi am insistat, au refuzat să mi-i dea, negând şi faptul că ar fi o ţeapă.

M-am resemnat într-un fel, însă modul în care ei gestionează situaţia e mult mai supărătoare decât banii pierduţi. Eu mi-am dat demisia de la job, mi-am făcut planuri, nu e normal ce se întâmplă”, spune unul din bărbaţii din Iaşi ţepuiţi.

Pe contractul de mediere scrie că angajatorul este APS Austria Personalservice, însă această firmă nu are pagină web.

Cercetaţi pentru înşelăciune

Potrivit Monitorul Oficial, SC Vision Secretary SRL a fost fondată de către sătmăreanca Bodea Deac Ana Adela şi arădeanca Alexandra Roxana Ardelean. Firma înfiinţată în aprilie 2017 are sediul pe strada George Bariţiu nr. 22, parter, apartamentul 2 şi se ocupă cu ”activităţi de fotocopiere, de pregătire a documentelor şi alte activităţi specializate de secretariat”.

Cealaltă societate către care cei trei bărbaţi din Iaşi au efectuat plăţi este Londoneye Human Ressources SRL care a fost fondată de către Anca Deac, împreună cu clujeanul Daniel Goja, administrator fiind Andrei Vasile Ailenei din Cluj-Napoca. Firma înfiinţată în martie 2017 se ocupă de ”activităţi ale agenţiilor de plasare a forţei de muncă”.

În 2015, Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Cluj a deschis dosare penale pe numele societăţilor administrate de Daniel Goja şi Vasile Georgiu care au fost acuzaţi de clienţi de înşelăciune. Cele două societăţi care funcţionau în Galeriile Ferdinand şi promiteau locuri de muncă în străinătate sunt SC Mainstream Identity Management şi SC Blue Dream Consulting.

Mărturiile persoanelor înşelate de către cele două societăţi le cereau clienţilor în jur de 500 de lei, spuneau oamenii, cu diferite pretexte, ba pentru traducerea actelor, ba pentru transport. În realitate, contractele semnate erau de mediere şi nu garantau un loc de muncă, după cum explicau reprezentanţii firmelor. Apoi nu mai primeau niciun semn de la firmă, iar dacă cereau informaţii, erau amânaţi: ba că dosarul e la procesare, ba că nu au găsit jobul potrivit, scria la acea vreme Ziar de Cluj.

 

Lista firmelor ţepare

Nu e prima dată când Anca Deac colaborează cu Daniel Goja şi Vasile Andrei Ailenei. Aceştia şi-au început ”afacerile” de ani de zile şi s-au ascuns mereu în spatele unor contracte foarte bine puse la punct şi probabil au înşelat sute sau chiar mii de oameni cu promisiunea unui loc de muncă în străinătate, însă se pare că autorităţile nu au reuşit să oprească această metodă ingenioasă de a stoarce oamenii simpli de bani.

Sunt atât de multe firme înfiinţate şi apoi radiate, încât e greu să le ţii şirul. Vă enumerăm câteva dintre ele: SC Ofiice Work Consulting SRL (fostă SC Office Work Management SRL şi fostă SC Mainstream Identity Management SRL), Job Peofessional Consulting SRL, SC Qmv SRL, SC Excelent Profesional Consulting SRL, SC Intent Office SRL, SC Quality Professional Advice SRL, SC Colosseumul Muncii Externe SRL, SC Job Select SRL, SC Dreamjob Recruiting Company SRL, SC Work Sure SRL, SC Qalifizierte Mitarbeiter Vermittlung SRL, SC Blue Dream Consulting SRL, SC Intact Secretary SRL. Cele mai recente sunt SC Londoneye Human Ressources SRL şi Vision Secretary SRL.