Un șofer de TIR clujean a fost reținut după ce a fost depistat la vamă că vroia să facă contrabandă în Anglia cu o tonă de tutun.

Potrivit oradecluj.ro, magistratul Ioana Morar, din cadrul secţiei penale a Curţii de Apel Cluj, a dispus la sfârşitul săptămânii, arestarea provizorie în vederea predării a dejanului Radu Vasile D, la solicitarea autorităţior judiciare din Marea Britanie.

Suspectul a relatat în faţa judecătorului faptul că în urmă cu un an, a fost reţinut pentru două zile, pentru fraude fiscale, după ce un control al grănicerilor a dus la descoperirea unei tone de tutun, ascuns în camionul pe care-l conducea alături de alt român, chiar la debarcarea în Regatul Unit.

Dejanul a mai relatat că era prima sa cursă efectuată pe teritoriul Angliei. După eliberarea din arestul britanicilor, a revenit acasă şi nu s-a mai prezentat la convocarea poliţiştilor englezi pentru audiere, din cauza banilor, găsindu-şi de lucru acasă.

În schimb, colegul său, ceva mai inspirat, cu care lucra pentru o firmă de transport suceveană, şi care probabil nu s-a sustras urmăririi penale, lucrează în continuare fără probleme în Anglia.

Radu Vasile D a solicitat aşteptarea predării în arest la domiciliu, sau control judiciar, pentru a-şi putea rezolva problemele personale, plata pensiei alimentare către copii şi rezilierea contractului de închiriere a locuinţei.

Minuta Curţii de Apel

Solutia pe scurt: Admite cererea formulată de autorităţile judiciare din Marea Britanie cu privire la executarea mandatului european de arestare, emis în data de 18.01.2017, de către autoritatea Canterbury Crown Court, Marea Britanie, faţă de persoana solicitată D.R.V. pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune frauduloasă de taxe, prev. de art. 170 (2) din Legea de organizare a taxelor vamale şi a accizelor din 1979 din Marea Britanie, şi în consecinţă:

În baza art. 103 alin. 6 din Legea nr.302/2004 rep. şi modif. prin Legea 300/2013, dispune luarea măsurii arestării provizorii în vederea predării a persoanei solicitate D.R.V. pe o durată de 30 zile, începând cu data 03 februarie 2017 şi până la data de 04 martie 2017.

Dispune emiterea mandatului de arestare faţă de persoana solicitată D.R.V..

Constată că persoana solicitată D.R.V. a fost de acord cu predarea şi că nu a renunţat la regula specialităţii conform art.103 alin.5 din Legea 302/2004 rep. şi modif. prin Legea 300/2013.

În baza art. 103 alin.6 din Legea nr.302/2004 rep. şi modif. prin Legea 300/2013, dispune predarea persoanei solicitate D.R.V.către autorităţile judiciare din Marea Britanie.

În baza art.97 alin.2 din Legea nr. 302/2004 şi modif. prin Legea 300/2013, cetăţeanul român este predat cu condiţia ca, în cazul în care se va pronunţa o pedeapsă privativă de libertate faţă de acesta, să fie transferat în România pentru executarea pedepsei.

Constată că persoana solicitată D.R.V. a fost reţinută în data de 02 februarie 2017, ora 15:15 şi până la data de 03 februarie 2017, ora 14,30 ora pronunţării prezentei hotărâri.

În baza art.87 din Legea nr. 302/2004 rep. şi modif. prin Legea 300/2013 cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

În baza art. 272 alin. 1 C.pr.pen. stabileşte onorariu pentru apărător din oficiu, av. B.D.F., suma de 420 lei, ce se va achită din FMJ.

Definitivă. Pronunţată în şedinţa publică din data de 03 februarie 2017, în prezenţa persoanei solicitate.

 

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.