Consiliul Județean Cluj demarează procedura de identificare și achiziționare a unui imobil care săgăzduiască viitorul Spital Pediatric Monobloc.

Necesitatea dării în folosință cât mai urgente a unui Spital Pediatric Monobloc este justificată, în principal, de faptul că în momentul de față Spitalul de Copii își desfășoară activitatea în nu mai puțin de 14 clădiri aflate în 9 locații diferite, clădirile în cauză sunt vechi, într-o stare precară și, o bună parte dintre ele, revendicate, ceea ce face imposibilă repararea capitală și modernizarea lor de către Consiliul Județean. Nu în ultimul rând, din cauza acestor inconveniente, există riscul ca în viitor instituțiile abilitate, respectiv Inspectoratul pentru Situații de Urgență și Direcția de Sănătate Publică, dar nu numai, să nu mai poată prelungi avizele de funcționare acordate Spitalului Clinic de Urgență pentru Copii.

Toate aceste aspecte justifică pe deplin demararea în regim de urgență a procedurii de identificare și achiziție a unui imobil corespunzător, capabil să găzduiască Spitalul Pediatric Monobloc. E un obiectiv de interes general care justifică acest demers iar procedura va fi una pe deplin transparentă și corectă” a declarat președintele Consiliului Județean  Cluj, Alin Tișe.

În vederea îndeplinirii acestui scop, Consiliul Județean Cluj a formulat deja, pe baza  propunerilor specialiștilor din domeniu și a exigențelor legale în materie, o serie de cerințe minimale pe care imobilul ce va găzdui acest spital va trebui să le îndeplinească (conform anexei).

În acest sens, Consiliul Județean lansează public, tuturor persoanelor interesate, invitația să își manifeste în scris, în termen de zece zile, intenția de a depune o ofertă de vânzare a unui imobil care să îndeplinească cerințele minimale prevăzute pentru Spitalul Pediatric Monobloc.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.