Tudose: Transferul contribuţiilor la angajat va aduce aproape un miliard de euro anual în plus la buget

86

 

Premierul Mihai Tudose a declarat, joi, în timpul dezbaterii moţiunii de cenzură, că transferul contribuţiilor sociale în contul angajatului va aduce în plus la buget aproape un miliard de euro anual, pentru că va creşte gradul de colectare.

”Ne acuzaţi că transferul contribuţiilor de la angajator la angajat va fi un eşec. Dragi colegi, mult timp v-aţi luptat să induceţi în populaţie teama că de la 1 ianuarie o să le scadă salariile, o să vină apocalipsa. Între timp, toată lumea de bună credinţă s-a convins că ştirile lansate de dvs şi de asociaţii dvs sunt false”, a afirmat Mihai Tudose, în timpul dezbaterii moţiunii de cenzură, citat de Mediafax.

El a mai spus că salariile vor creşte ”în mod evident”.

”La data de 30 august 2017 existau aproximativ 158.000 de angajatori care nu plătiseră integral sau parţial contribuţiile sociale a peste 2 milioane de angajaţi. Nu ne mai putem permite ca aceşti oameni să meargă la medic şi să nu poată fi trataţi pentru că patronii nu le-au plătit contribuţiile. (…) Prin această măsură vom aduce aproape un miliard de euro la bugetul anual viitor pentru că gradul de colectare va creşte de la 95,8 la 96,9”, a mai spus premierul.

1 COMENTARIU

  1. „Țansferul contribuţiilor sociale în contul angajatului va aduce în plus la buget aproape un miliard de euro anual” Asta nu se poate realiza decat din buzunarul fiecaruia dintre noi, intr-un singur fel: NOI TOTI VOM PLATI MAI MULT, prin taxe mai mari, preturi mai mari, putere de cumparare scazuta, banii isi vor pierde valoarea, etc

LĂSAȚI UN MESAJ