UDMR a făcut plângere la Agenţia Funcţionarilor Publici în cazul numirii lui Ioan Țene şef în Primăria Cluj

355

 

UDMR Cluj se adresează Agenția Națională a Funcționarilor Publici  în cazul numirii lui Ioan Țene în funcția de director al Departamentului pentru învățământ, cultură, culte, sport și protecție socială din cadrul Primăriei municipiului.

„Urmând seria procedurilor oficiale, primul demers pe care îl vom întreprinde va fi formularea unei plângeri la Agenția Națională a Funcționarilor Publici și la Primăria municipiului Cluj Napoca referitor la numirea lui Ioan Țene „, a declarat Csoma Botond, președintele organizației județene a UDMR Cluj.

UDMR Cluj a semnalat la finele lunii iunie faptul că Țene nu este compatibil cu exercitarea unei funcții publice deoarece declarațiile sale din spațiul public au fost de multe ori ofensatoare și discriminatoare la adresa mai multor comunități.

„În baza Legii nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ am formulat o plângere la ANFP și la Primăria municipiului Cluj-Napoca. Aceste două instituții sunt responsabile de organizarea concursului pentru ocuparea acestui post și în urma căruia un funcționar extremist, naționalist, simpatizant al Gărzii de Fier a reușit performanța de a fi numit la conducerea Departamentului Cultural din cadrul Primăriei. Azi am depus plângere oficială la ambele instituții. Suntem conștienți de faptul că și societatea civilă de multă vreme este preocupată de această problemă, au fost adunate peste 2.300 de semnături din partea ONG-urilor pentru retragerea numirii în funcție a lui Ioan Țene”, a declarat deputatul UDMR de Cluj.

Csoma Botond a mai adăugat că CNCD a solicitat completări la dosarul de contestare depus de UDMR. Acesta a fost trimis în cursul săptămânii la București, urmând ca, probabil, la începutul lunii august Consiliul să dezbată cazul semnalat de organizația județeană a UDMR. În ceea ce privește plângerea înaintată către ANFP și Primăria Cluj-Napoca, un răspuns oficial trebuie să sosească în termen de 30 de zile. Plângerea formulată în cadrul procedurii de contencios administrativ a fost semnată de mai multe organizații precum UDMR Cluj, USR, Comunitatea Evreiască din Cluj, Grupul pentru Dialog Social și organizația Romani Criss.