Un bărbat în vârstă de 72 de ani din Câmpia Turzii a îngurgitat săptămâna trecută acid sulfuric. A murit, după câteva zile în care medicii s-au străduit din răsputeri să-i salveze viaţa, la un spital din Cluj-Napoca. Primele date ale cercetărilor poliţiei indică faptul că este vorba, fără îndoială, de o sinucidere.

Bărbatul de 72 de ani a fost adus cu ambulanţa la U.P.U. Cluj, de la Câmpia Turzii, după ce acesta înghiţise, intenţionat, o cantitate consistentă de acid sulfuric. A murit câteva zile mai târziu, pe 7 mai, în spital, iar trupul său a fost transportat luni, 9 mai,  la I.M.L. Cluj în vederea efectuării necropsiei. Cadavrul bărbatului a fost autopsiat în cursul aceleiaşi seri, iar marţi o firmă de pompe funebre i-a transportat cadavrul la domiciliu. În ciuda eforturilor noastre de a afla amănunte legate de motivele care l-au determinat pe bărbat să comită gestul disperat, secretul cu privire la decesul său a fost păstrat cu străşnicie, existând zvonul că sinucigaşul este tatăl unui cunoscut medic din zonă.

IML CLUJ

Politiştii au fost sesizaţi cu privire la faptul că un bărbat de 72 de ani, din municipiul Câmpia Turzii, a decedat la data de 7 mai a.c.,într-o unitate medicală din Cluj-Napoca. Conform primelor verificări, bărbatul era internat la acea unitate medicală în urma ingestiei voluntare de acid sulfuric. La examinarea exterioară a cadavrului nu s-au evidenţiat urme vizibile de violenţă. În cauză se continuă cercetările pentru stabilirea împrejurărilor exacte în care a survenit decesul bărbatului”, a declarat pentru Gazeta, Carmen Jucan, purtătorul de cuvânt al I.P.J. Cluj

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.