Bogdan Dorel Selejan,  un bărbat în vârstă de 29 de ani din Florești, a fost reținut joi, 19 noiembrie, de către procurorii clujeni pentru mai multe infracțiuni de înșelăciune. El a cumpărat, cu acte în regulă, de la proprietari de animale din șase județe peste 900 de ovine, caprine și bovine, plătind avansuri de 20 la sută din sume, dar uitând apoi să le plătească, vânzătorilor, restul banilor.

 

 

Cum l-a țepuit pe sălăjeanul Alin Pușcaș

Conform procurorilor, acesta ar fi creat un prejudiciu de 100.000 de euro unor crescători de animale din județele Cluj, Bihor, Sălaj, Maramureș, Bistrița-Năsăud și Caraș-Severin, în perioada martie 2014 – octombrie 2015. Ca mod de operare, suspectul intra pe internet și căuta proprietari de animale care erau hotărâți să-și vândă turmele, după care lua legătura cu ei și le oferea prețuri mai mult decât  atractive. Apoi, își făcea apariția la ferma vânzătorului, cu aere de nabab, și încheia  contracte de vânzare-cumpărare. De pildă, în cazul proprietarului de oi Alin Pușcaș, din județul Sălaj, acesta postase pe internet, în 2014, un anunț de vânzare a unei turme compuse din peste 100 de oi și 60 de capre. Floreșteanul s-a oferit să-i cumpere acestuia animalele cu 49.500 de lei, oferindu-i un avans de 9.000 de lei, și înțelegându-se ca diferența să i-o achite în două tranșe lunare. Totul, în cele mai bune condiții de legalitate, printr-o firmă de avocatură. Însă, spre marea nemulțumire a lui Pușcaș, imediat după vânzare, Bogdan Dorel Selejan și-a schimbat numărul de telefon, fiind de negăsit. Exasperat, Pușcaș s-a deplasat la Postul de Poliție din Florești, însoțit de avocatul său Bodgan Ilea, care menționa următoarele în plângerea depusă la tribunal: „Raportat la modul de acțiune și persoana suspectului, considerăm că sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de înșelătorie în contracte, motiv pentru care am formulat o plângere prin care solicităm tragerea la răspundere a suspectului Selejan Bogdan Dorel. Considerăm că are un grad sporit de pericol social și se impune identificarea și luarea unor măsuri preventive fașă de suspect, pentru a-l împiedeca pe acesta în săvârșirea altor fapte similare. ”

 

turma de oi

Viorel Dume din Roșia – Bihor a crezut și el în cinstea cumpărătorului

Viorel Dume, din comuna Roșia, județul Bihor este și el un proprietar de oi care s-a săturat de dificultățile cauzate de lipsa de ciobani, astfel că s-a hotărât, la rândul său,  să-și vândă  turma de 300 de oi. A postat pe internet, precum ceilalți păgubiți, oferta lui, iar „cumpărătorul ” nu a întârziat să apară, în persoana lui Bogdan Dorel Selejan. Povestește despre felul în care a fost țepuit de circa 500 de milioane de lei vechi: „Am cerut 300 de lei noi pe oaie, iar el mi-a oferit 266. Am acceptat, mai ales că-mi spusese că e de profesie fermier și are 4 camioane închiriate la Primăria Florești, dar și faptul  că mai trebuie să cumpere 4 camioane și alte 500 de oi, ca să-și mărească efectivele la 1.000 de oi. A mai spus că dispune de vreo 40.000 de euro acasă, dar are nevoie de ei să-și facă afacerea și a promis că între 15-20 a fiecărei luni ne dă 200 de milioane de lei vechi, în trei tranșe. Urma să rămână oile la el până le achită, cu obligația să să nu le poată înstrăina, așa că am făcut actele. Iar în cazul în care nu poate achita toată suma, banii se restituie”.  Dume arată mai departe că, având o presimțire neagră, a ținut să-l verifice pe floreștean, aflând după circa o săptămână că respectivul are probleme, așa că l-a reclamat la Postul de Poliție Florești. „Așa am aflat minunea, că vânduse deja turma mea de oi la un fermier de lângă Huedin. Acum aștept să hotărască instanța ce să se întâmple și să-mi poată plăti datoria „, încheie el.

Pentru documentarea celor opt acte de înșelăciune, polițiștii clujeni au benficiat de suportul de specialitate al Direcției de Operații Speciale din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române. Cel reținut urmează a fi prezentat autorităților,  cu propunere de arestare preventivă, iar cercetările continuă pentru documentarea întregii activități infracționale, precum și pentru recuperarea prejudiciilor create.

3 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.