Un bărbat a fost amenințat cu pistolul în stație

165

Un tanar de 19 ani a amenintat un barbat cu pistolul pe 24 octombrie la statia de metrou Piata Victoriei. Poliţiştii au găsit in geanta acestuia un pistol cu aer comprimat si un briceag. Tanarul a fost retinut.

Politiştii din cadrul Brigăzii Poliţie Transport Public au prins, luni dimineaţă, într-o staţie de metrou din sectorul 3 al Capitalei, un tânăr de 19 ani, din Bucureşti, principal suspect în cazul de ameninţare din seara de 24 octombrie.

„Din cercetările efectuate s-a stabilit, că la acel moment, in jurul orei 19.00, in timp ce se afla in statia de metrou Piata Victoriei ar fi ameninţat un bărbat, cu un pistol, după care a părăsit zona. Ulterior in timp ce se afla într – un tren de metrou oprit in staţie, ar fi agresat mai multe persoane, după care a fugit”, arată Poliţia Capitalei.

Tânărul de 19 ani a fost reţinut şi urmează a fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 3 cu propunere de luare a unei măsuri preventive pentru săvârşirea infracţiunilor de tulburare a ordinii şi liniştii publice şi portul sau folosirea fără drept de obiecte periculoase.