Luni după masa, pe strada Memorandumului, un copil a fost lovit de o mașină în timp ce traversa ilegal strada, alături de un prieten. Ajunși la fața locului polițiștii au încercat să determine cauzele accidentului, însă un clujean în stare de ebrietate le-a întrerupt ancheta.

„Conform primelor informații, un minor în vârstă de 15 ani care s-ar fi angajat neregulamentar în traversarea străzii a fost surprins și accidentat ușor de un autoturism. Minorul a fost escortat la unitatea medicală pentru investigații de specialitate”, a declarat Carmen Jucan, purtător de cuvânt IPJ Cluj, potrivit monitorulcj.ro

Însă, în momentul în care poliția a încercat să determine cauzele accidentului, un bărbat băut, s-a băgat chiar în mijlocul anchetei, încurcându-i pe polițiști.

„Un bărbat de 47 de ani, din Cluj-Napoca, aflat sub influența alcoolului, nu a respectat indicațiilor polițiștilor care efectuau cercetarea la locul producerii unui accident rutier și le-a adresat acestora injurii, refuzând să plece de pe partea carosabilă. În momentul în care polițiștii i-au solicitat să se legitimeze, bărbatul a încercat să fugă, fiind imobilizat de polițiști și condus la secția de poliție, unde a fost sancționat contravențional”, a completat Carmen Jucan.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.