Un clujean și-a împuşcat fratele în braţ, cu un pistol! EXCLUSIV. UPDATE

1611

UPDATE:

Aflăm, în sfârșit că – afată într-o tensiune teribilă – familia victimei a fost inexactă în ceea ce privește arma folosită de „pistolar”:  glonțul cu care a fost lovit Mircea Cordoș este de cauciuc, dar fiind tras de la o distanță atât de mică i-a străpuns cu ușurință  antebrațul . Cu toate acestea, dacă proiectilul ar fi atins o parte vulnerabilă a corpului victimei, precis efectul ar fi fost letal. Cu mâna prinsă în atele, la câteva ore de la discuția noastră cu fiica sa, aflat în sediul I.M.L.Cluj,  Mircea Cordoș  ne-a mărturisit următoarele:  „Vreau să știți că, în primul rând el a fost cel care a tras cu arma după mine, iar eu văzând asta am fugit  în casă după cuțit, ca să mă apăr.  Apoi m-a nimerit în mână fiind cât pe ce să ne omoare pe toți, inclusiv pe soția lui, care mă ținea de mână să nu mă pot apăra. Șuierau gloanțele, puzderie, pe lângă tâmpla mea, a fiicei și copiilor și a fost un adevărat miracol că nu ne-a nimerit în cap”. Intervine în discuție și fiica lui, d-na Gabi:  „Am să fac plângere și în numele meu fiindcă pot să spun că am trecut, practic, împreună cu copiii, pe lângă moarte – tocmai în casa părintească a tatălui, pe care deține drept de moștenire, nefiind făcută  – din câte știu – succesiunea pe ea după moartea bunicului”.

După ce Mircea Cordoș a fost consultat de către legiștii clujeni, aceștia au evitat să-i elibereze deocamdată bărbatului certificat, considerând că problema e mai complexă și de competența Parchetului. Prevăzători, i-au recomandat victimei să facă plângere la Parchetul de pe lângă Judecătoria Gherla pentru ca respectivul caz să fie abordat așa cum se cuvine, printr-o ordonanță sosită de la poliție, dată fiind gravitatea rănii.

”La data de 3 august a.c., în jurul orei 14:50, Secţia 7 Poliţie Rurală Gherla a fost sesizată cu privire la un scandal care a avut loc în localitatea Pâglişa, din comuna Dăbâca, judeţul Cluj.
Conform primelor informaţii, un bărbat de 50 de ani din Cluj-Napoca, ar fi făcut uz de armă neletală în timp ce se afla în curtea locuinţei sale, rănind o altă persoană.  
Cu ocazia primelor verificări a rezultat că bărbatul s-ar fi simţit ameninţat de un alt bărbat de 54 ani, din Cluj-Napoca, care a intrat în curtea sa, motiv pentru care a executat patru focuri, două în plan verical şi două în direcţia acestuia, iar un proiectil de cauciuc i-a provocat vătămări în zona mâinii.  Ambii au formulat plângeri penale privind posibile infracţiuni.
În cauză poliţiştii continuă cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de uz de armă fără dreptloviri şi alte violenţeviolare de domiciliu şi ameninţare, sub supravegherea parchetului competent”,  a declarat pentru Gazeta de Cluj, ag. șef adj. Adrian Ștefan, purtător de cuvânt al IPJ Cluj.

_________________________________

Text inițial:

Împuşcături joi după-amiază, în jurul orei 15.00 în localitatea Pâglişa, comuna Dăbâca! Totul, după ce Mircea Cordoş, un bărbat din Cluj-Napoca a hotărât să-şi viziteze părinţii împreună cu fiica şi cei doi nepoţi ai săi. Acolo însă a avut surpriza să-şi găsească fratele cu care era certat, din pricina unei rivalităţi mai vechi pentru „avere”.La un schimb mai dur de replici între ei, acesta a scos un pistol, din maşina parcată în curte, iar Mircea un cuţit, din casă, pentru a se apăra. A fost rănit la antebraţ şi doar o minune a făcut ca în încleştare să nu fie împuşcaţi şi cei doi nepoţi ai săi, minori, fiica şi chiar şi soţia „pistolarului”, care-l oprea pe Mircea să reacţioneze.

impuscaturi intre frati cluj.jpg

Gabriela Puşcaş, fiica victimei, mărturiseşte vineri, 4 august – în curtea Spitalului Judeţean Cluj – că tocmai a trecut prin aventura vieţii iar tatăl ei, Mircea Cordoş a scăpat „doar” cu antebraţul drept găurit de o rană de cartuş calibrul 9,5, deşi incidentul se putea sfârşi tragic.„Ieri după-amiază, pe la ora 15.00 am ajuns la Pâglişa, împreună cu tata şi cei doi copii ai mei, unul în vârstă de un an şi jumătate şi celălalt de nouă ani. Ajunşi acolo, am văzut în curtea bunicilor o maşină parcată, la care tata mi-a spus că-i bai. El e certat cu Radu, fratele lui şi s-au înfruntat mult timp prin tribunale, pentru avere, iar tata s-a ales şi cu o condamnare de doi ani şi ceva, cu suspendare, din conflictul cu Radu”. Femeia arată în continuare că tatăl ei a luat copilul cel mic în braţe, după care au intrat cu toţii în curte. „Radu, când l-a văzut pe tata parcă a înnebunit. A dat fuga la maşină şi a scos un pistol zicându-i: ”Te omor”! Atunci tata mi-a pus copilul în braţe, a dat fuga în casă şi a luat un cuţit, ca să se apere, moment în care fratele lui a început să tragă în el, fără să-i pese că suntem acolo noi şi chiar şi soţia lui, care-l ţinea pe tata de mână să nu uzeze de cuţit. L-a nimerit în antebraţ, găurindu-l efectiv – şi atunci s-a încheiat totul”. D-na Gabi adaugă că făcut apel la ambulanţă, însă cineva i-a oprit pe medici zicându-le că cearta s-a aplanat şi nu mai e nevoie de intervenţia lor, aşa că salvarea n-a mai sosit la Pâglişa. A venit în schimb poliţia care s-a mulţumit să facă fotografii pistolului şi cuţitului şi apoi a preluat anchetarea cazului. Apoi, pentru că sângera abundent, victima a urcat în maşină şi a condus maşina, cu o singură mână,până la U.P.U.Cluj, unde s-a prezentat în faţa medicilor.După ce i-au acordat primul ajutor, medicii l-au transferat pe bărbat la Clinica de Ortopedie, unde s-a constatat că osul e pur şi simplu găurit, impunându-se o intervenţie chirurgicală zilele următoare. „Astăzi ne prezentăm la I.M.L., apoi la poliţie şi facem plângere penală împotriva unchiului. Mergem până-n pânzele albe împotriva lui fiindcă nu e normal să tragi cu un pistol adevărat asupra fratelui tău, în prezenţa familiei acestuia şi a unor copii nevinovaţi – şi să-ţi imaginezi după aceea că scapi şi nepedepsit”, adaugă d-na Gabi.

Vom reveni cu amănunte referitoare la caz şi cu punctul de vedere al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Cluj

2 COMENTARII

  1. Spre informarea mea referitor la acest caz, recidivist-ul Cordos Mircea care la aceasta ora este condamnat la inchisoare cu suspendare sub control judiciar 2 ani si 2 luni pentru: TENTATIVA DE OMOR, DISTRUGERE, VIOLARE DE DOMICILIU, AMENTNTARI CU MOARTEA DE NENUMARATE ORI. Jurandu-se pe copii lui ca nu se lasa pana nu isi omoara fratele spunand ca il baga in mormant langa copilul lui si daca face puscarie toata viata. Referitor la minciunile care se spun, va rog frumos sa va informati mai bine pentru acest caz si vedeti cine este CORDOS MIRCEA si nu judecati pe nimeni fara sa stiti ADEVARUL.

  2. Bunu ,multa sanatate!!!stimata doamna ce usor ii de vorbit .Bunu ,Gaby mergety pana unde-i nevoie sa se faca dreptate ,lucrurile nu pot ramane asa .legea no poate face oricine chiar daca are bani

LĂSAȚI UN MESAJ