Alin, turdeanul de 16 ani aflat pe coridoarele I.M.L. Cluj pare mult mai matur decât o indică datele sale din cartea de identitate. Acesta, cu maxilarul fracturat în trei locuri şi dinţii prinşi într-o ţesătură de fire metalice aşteaptă să fie consultat de către medicii legişti. Cu dificultate, acesta povesteşte că sâmbăta trecută, noaptea, a fost victima violenţei – dusă la extrem – a unor prieteni de pahar cu care chefuise într-un apartament din „renumitul” Micro III al municipiului.

 

Băiatul este însoţit la I.M.L. Cluj de mama sa, care îi şi completează formularul necesar în vederea consultului. Acesta începe  să-şi povestească păţania prin care a trecut în noaptea de sâmbătă spre duminică – însă doar după ce-i confirmă mamei sale că doreşte să-şi împărtăşească experienţa trăită, dură şi în acelaşi timp tristă. „Am mers la un chef organizat de nişte prieteni din Micro III şi am luat cu mine un lichior fin şi mâncare, fiindcă petrecerea se profila să dureze toată noaptea. Însă, la un moment dat, pe la ora unsprezece – din motive pe care nu le ştiu – gazda m-a dat afară, fără nicio explicaţie. Am ieşit, însă m-am întors să-mi iau sticla înapoi, fiindcă nimeni nu băuse din ea. Mi-au dat-o. Însă pe drum am realizat că-mi uitasem şi telefonul, aşa că m-am întors din nou. Însă acest lucru se pare că i-a enervat pe aceştia în aşa măsură încât imediat după ce mi l-au dat – când mă aflam pe coridorul de la etajul trei – am şi încasat, pe la spate câţiva pumni de la doi dintre ei. Am scăpat cu viaţă numai după ce unchiul unui dintre ei m-a scos din mâinile lor şi m-a trimis acasă. Unu`, Alex văzând că nu e lăsat să mă mai lovească a aruncat pur şi simplu cu un cuţit după mine şi a fost o mare şansă că nu m-a nimerit”. Ajuns acasă, tânărul s-a culcat însă dimineaţa, pe la ora cinci l-au trezit din somn nişte dureri insuportabile, aşa că mama lui – văzându-l în ce stare se află –  a chemat imediat ambulanţa şi totodată şi poliţia. „Am ajuns în continuare la U.P.U. Turda, de unde m-au adus mai târziu la Clinica de Chirurgie Maxilofacială din Cluj. Aici mi-au înfăşurat dinţii cu sârmă şi urmează – după ce-mi scot certificatul – să mă întorc la ei, existând posibilitatea să fie nevoie de operaţie”, explică tânărul.  Arată apoi că imediat după ce au aflat de gravitatea loviturilor pe care le-au aplicat lui Alin au început să-l ameninţe pe acesta, în caz că face plângere, cu răzbunarea unui puşcăriaş aflat în penitenciar, care urmează să se elibereze curând. Şi-mi arată mesajul lor de pe mobil, care sună astfel: „O zis că-l sună oamenii de pe Turda să discute cu părinţii tăi şi cu unchiu-tău. S-a jurat când iese că pe toţi tovarăşii tăi îi prinde, îi muieşte şi le rupe oasele”. Tânărul se încrâncenează şi mărturiseşte: „Nu mi-e frică de ei şi n-o să-i iert. O să fac plângere la poliţie şi merg mai departe fiindcă voi pierde săptămâni întregi de şcoală şi de asemenea nu voi putea mânca decât supă, cu paiul”. Este poftit în cabinetul de consultaţii, însă medicii nu-i eliberează deocamdată certificat, ba, mai mult îl trimit, de urgenţă, înapoi la „Maxilo” pentru a-şi definitiva situaţia, aceasta fiind de o gravitate deosebită. Tânărul îşi acceptă, resemnat, soarta – după care, la braţ cu mama lui părăseşte sediul I.M.L. Cluj.


“Poliţiştii din Turda efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de lovire sau alte violenţe, în urma unei sesizări făcute de către un tânăr, din Turda, care a reclamat faptul că a fost victima unei agresiuni”, a declarat, pentru Gazeta de Cluj, Carmen Jucan, purtător de cuvânt al I.P.J.Cluj.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.