Un surd s-a trezit cu buza despicată după ce-a fost atacat cu o sticlă de bere de către doi ciobani!

222

 

Iosif Teodor Coprean, un cioban în vârstă de 43 de ani din localitatea Valea Caldă, comuna Cătina, este adus la I.M.L. Cluj – luni, 29 mai – aproape ca un copil, de către fratele său, consilier local. Acesta, ins cu mult bun simţ, îmi mărturiseşt că fratele său, suferind de surzenie, a fost pur şi simplu stâlcit în bătaie de către alţi doi ciobani turmentaţi, sâmbătă, la barul din localitatea Valea Caldă. Şi atât de tare l-au bătut aceştia pe fratele lui încât buza de jos a bărbatului a fost pur şi simplu despicată în două.

 

Dialogul cu Teodor pare imposibil, totul datorită stării proaste fizice în care se află acesta, dar şi din pricina surzeniei sale din naştere, omul deţinând certificat de persoană cu dizabilităţi. Aşa că fratele său face pe „translatorul” din română în română şi începe să-mi povestească avatarul pe care l-a suferit fratele său: „Alaltăieri noapte s-a întâlnit la un bar cu doi ciobani, dintre care unul e chiar proprietar de oi. Din câte mi-a relatat fratele meu mai târziu, proprietarul de oi a dat tonul bătăii şi ambii l-au atacat cu pumnii şi o sticlă spartă de bere. Frate-meu – după cum vedeţi, un tip inofensiv, om singur, neînsurat –  are certificat de handicap de circa 10 ani şi aude cu ajutorul unui aparat. Ei, bine, după primul pumn pe care l-a încasat aparatul i-a zburat din ureche, urmând o ploaie de lovituri asupra sa. Din păcate, n-am găsit niciun martor să-mi spună ce s-a întâmplat de fapt, sau să dorească să depună mărturie fiindcă patronul barului e cumnat cu bătăuşul şi acesta ne-a zis că el, în momentul când a văzut încăierarea de pe terasă, a închis barul şi-a fugit de acolo. Deci, practic nu a văzut nimic, iar despre ceilalţi clienţi spune că respectivii plecaseră demult”! Arată, reconstituind filmul întâmplării din fragmente disparate, că după aceea fratele său s-a târât până la locuinţa sa – însă el, fiind paznic de noapte al lacurilor  n-a venit acasă decât dimineaţa, pe la şase. Ce a găsit, l-a înspăimântat, pur şi simplu:  Iosif zăcea într-un hal fără de hal, pe o canapea din cerdac, distrus. A dat repede fuga la locul încăierării şi i-a găsit aparatul auditiv, aşezat de cineva, pe o masă a terasei, alături de pălărie.  „L-am urcat apoi în maşină şi am dat fuga spre Sărmaşu, judeţul Mureş, cea mai apropiată localitate cu spital. Dar de acolo, pentru că nu aveau tehnică modernă de consultaţii, după ce i-au acordat primul ajutor, ne-au trimis la U.P.U. Cluj-Napoca. Astfel, curând am ajuns de acolo taman la Clinica de Oftalmologie şi apoi la cea de Chirurgie Maxilofacială. De-atunci suntem numai prin spitale, nici n-am ajuns acasă ca să dormim un minut, măcar”, mărturiseşte, îngrijorat, bărbatul.

Rapid, Iosif este poftit în cabinetul de consultaţii de unde, după examinare, îi este eliberat un certificat medico-legal în care i-au fost recomandate între 12 şi 15 zile de îngrijiri. „Acum, următorul nostru pas este să ne deplasăm la postul de poliţie din Cătina, unde vom face plângere penală împotriva celor doi. Asta pentru că nu e admisibil, orice le-ar fi spus fratele meu să-l bată cu atâta sălbăticie, de aceea nu-i vom lăsa şi vom merge împotriva lor până la capăt”, explică dl. consilier, după care părăseşte instituţia împreună cu fratele său.