Ungaria îl acuză pe Juncker că era beat când a afirmat că 1 decembrie este o sărbătoare pentru Europa

572

Potrivit politicienilor citaţi într-un articol din cotidianul maghiar transilvănean Krónika, declaraţiile pe care Jean-Claude Juncker le-a făcut, marţi, despre 1 decembrie, dovedesc faptul că politicianul luxemburghez este inapt pentru funcţia de preşedinte al Comisiei Europene, transmite agenția maghiară de știri MTI, citat de flux24.ro.

În discursul pe care l-a susţinut marţi, în Parlamentul European, în prezenţa şefului de stat Klaus Iohannis, preşedintele CE a spus că data la care a avut loc Marea Unire, 1 decembrie reprezintă o sărbătoare nu numai a României, ci şi a întregii Europe. “Aşadar, în acea zi vom sărbători împreună un mare moment istoric, care este important atât pentru România, cât şi pentru Europa” – a citat ziarul Krónika cuvintele lui Jean-Claude Juncker.

La solicitarea Krónika, Biroul de Presă al Ministerului Afacerilor Externe şi Comerţului Exterior din Ungaria a transmis,
drept punct de vedere, declaraţia de miercuri a purtătorului de cuvânt al guvernului Orbán. În cadrul unei conferinţe de presă care a avut loc la Budapesta, Zoltán Kovács a spus că există două tipuri de opinii. Cea tăioasă este aceea că Jean-Claude Juncker “a făcut declaraţii în conformitate cu starea sa” sugerând că acesta ar fi fost beat, iar cealaltă, mai rezervată este că lipsa cunoştinţelor de istorie nu face decât să întărească faptul că preşedintele CE este inapt pentru funcţia ocupată.

Zsolt Németh, preşedintele din partea Fidesz al Comisiei pentru Afaceri Externe a parlamentului ungar a remarcat în mod ironic că Juncker a făcut, din nou, dovada “perspicacităţii sale politice şi a empatiei” faţă de sensibilitatea naţiunilor europene şi a minorităţilor etnice autohtone. “Nouă, politicienilor maghiari, nu trebuie să ne pară rău că am spus încă din primul moment că este inapt şi că ne-am luptat cu toate mijloacele împotriva punctelor
sale de vedere inacceptabile. Este dreptul său să sărbătorească împreună cu România Centenarul, cu condiţia să nu încerce să-l impună şi altora. (…) În luna mai a anului viitor, va înceta, în sfârşit, mandatul domnului Juncker. Noi, maghiarii acest lucru îl vom sărbători, pentru asta vom deschide şampanie” – a spus Zsolt  Németh, conform cotidianului Krónika.

Potrivit liderului deputaţilor UDMR, Attila Korodi, referinţele făcute de preşedintele CE către o celebrare europeană a Centenarului dovedesc superficialitatea acestuia. “Întâmplările de acum o sută de ani, care au condus la o reorganizare a Europei, nu sunt momente vesele ale continentului” – a spus deputatul UDMR, în opinia căruia Juncker nu ar fi trebuit să facă o asemenea declaraţie “atâta timp cât, în ceea ce priveşte minorităţile etnice, România nu a reuşit să realizeze nici măcar cele cuprinse în Rezoluţia de la Alba Iulia”. Acesta a mai adăugat că centenarul este o sărbătoare în România, dar nu şi în Europa.

LĂSAȚI UN MESAJ