Faleza si portul Tulcea vor fi transferate din gestiunea Companiei Nationale „Adminstratia Porturilor Dunarii Maritime Galati”, controlata in prezent de Ministerul Transporturilor, in administrarea Consiliului Judetean (CJ) Tulcea, a anuntat vineri, premierul Sorin Grindeanu potrivit Agerpres.

„In perioada urmatoare, vom transmite faleza si portul in gestiunea CJ. Ne dorim ca acest tip de politica sa fie facut nu doar aici, ci peste tot in tara”, a spus Grindeanu. Din 2012, presedintele Consiliului Județean Tulcea este Horia Teodorescu (PSD).

Prin Programul Operational de Infrastructura Mare mecanismului financiar Investitii Teritorial Integrate (ITI)-Delta Dunarii, urmeaza sa fie reabilitata faleza orasului Tulcea.

Premierul si-a justificat dorinta de a transfera obiective ca tabere sau baze sportive din tara din patrimoniul ministerelor sau al unor autoritati centrale prin birocratia excesiva din administratia centrala care blocheaza dezvoltarea.

Proiectarea si executia podului peste Dunare intre judetele Braila si Tulcea vor fi scoase la licitatie pana la sfarsitul acestui semestru, a mai anuntat, premierul Sorin Grindeanu. Amenajarea podului va costa circa 500 de milioane de euro, potrivit sursei, suma care va fi suportata din bugetul alocat de Programul Operational de Infrastructura Mare mecanismului financiar Investitii Teritorial Integrate (ITI)-Delta Dunarii.

La randul ei, ministrul Dezvoltarii Regionale, vicepremierul Sevil Shhaideh, si-a exprimat nemultumirea din cauza evolutiei ITI-DD, dar si speranta ca in luna iunie se vor semna primele contracte de finantare prin Programul Operational.

„Sunt nemultumita in special pentru ce s-a intamplat anul trecut, o inactivitate cauzata de autoritatile de management, in special a celor de la nivelul Programului Operational Regional. Toti cei care trebuiau sa puna umarul la depunerea de proiecte, selectie, evaluare au fost intr-o relaxare totala. (…) Imi doresc ca la finalul acestui an sa pot afirma ca acesta este un proiect de succes. Este un efort deosebit in special pentru CJ care este un coordonator important al acestui instrument, dar am convingerea ca in iunie putem semna primele contracte de finantare la nivelul ITI-DD”, a precizat vicepremierul Shhaideh.

Prin ITI-Delta Dunarii, comunitatile din perimetrul Rezervatiei Biosferei Delta Dunarii, 29 de comune din judetul Tulcea, patru comune din judetul Constanta, municipiul Tulcea si cele patru orase din judetul Tulcea – Babadag, Isaccea, Macin si Sulina – beneficiaza in perioada 2014-2020 de peste un miliard de euro. Suma provine din toate programele operationale si, pe baza unor proiecte, poate fi accesata doar de autoritatile si persoanele juridice din Rezervatie. Aceasta abordare multifond pentru o singura zona este noua si pentru Uniunea Europeana, ea fiind introdusa si in alte zone din Uniune. In functie de eficienta acestui mecanism, autoritatile vor decide daca vor replica experienta din judetul Tulcea in alte zone din Romania in urmatoarele perioade de programare conform Hotnews.ro.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.