1 aprilie a fost declarată de Parlamentul României zi naţională de cinstire a memoriei românilor – victime ale masacrelor de la Fântâna Albă şi alte zone, ale deportărilor, ale foametei şi ale altor forme de represiune organizate de regimul totalitar sovietic în Ţinutul Herţa, nordul Bucovinei şi întreaga Basarabie, potrivit Adevărul.

Masacrul de la Fântâna Albă a avut loc la 1 aprilie 1941, în urmă cu 80 de ani, în Bucovina de Nord unde între 2.000 şi 4.000 de români au fost ucişi de către trupele sovietice când încercau să treacă graniţa din URSS în România.  

Deşi, potrivit unor date, nu au fost omorâţi mai mult de 48 de civili, martorii locali au povestit despre un număr de victime mult mai mare, susţinând că supravieţuitorii au fost torturaţi, executaţi sau îngropaţi de vii în morminte. Alţi supravieţuitori au fost luaţi pentru a fi torturaţi şi ucişi de către NKVD.   

În 1940, România a fost forţată să cedeze Uniunii Sovietice un teritoriu locuit de peste 3 milioane de persoane, în urma ultimatumului primit în luna iunie a aceluiaşi an. Imediat ce administraţia şi armata română au fost evacuate, trupele din Armata Roşie şi NKVD au ocupat teritoriul. Multe familii au fost luate prin surprindere de această desfăşurare rapidă a evenimentelor cu membri de ambele părţi ale noii graniţe. În această situaţie mulţi dintre ei au încercat să se reunească cu familiile trecând graniţa în mod legal sau, dacă nu era posibil, ilegal.   

Mărturiile sunt cutremurătoare. Profesorul Gheorghe Mihailiuc, supravieţuitor al masacrului de la Fântâna Albă, rememora tragedia: „La 1 aprilie 1941, câteva mii de români, chemaţi de dorul libertăţii, au pornit paşii spre Fântâna Albă, la frontieră. Dar pentru mulţi acest drum a fost fără întoarcere. Eram şi eu, împreună cu fratele mai mare, printre ei. Am fost martor ocular şi am văzut cum s-au desfăşurat lucrurile. A fost un adevărat masacru, un genocid. Ucigaşii au aşteptat cu degetul pe trăgaci până când mulţimea a ieşit la luminiş. Era o acalmie prevestitoare de rele. Paşii greoi îi purtau pe oameni spre un sfârşit fatal. Tricolorul din faţa coloanei flutura mândru, demonstrând dragostea de neam şi ţară a românilor Bucovineni.  

Deodată, liniştea a fost spartă de groaznicul glas al armelor. Zgomotul morţii s-a răspândit, hăt, departe peste codri. Cineva din mulţime a strigat: «La pământ!». Şuvoiul neîntrerupt de foc ne ţinea culcaţi, cu respiraţia curmată. În acea stare de încremenire, un bărbat din primele rânduri a strigat peste puterile sale: «Înainte, fraţilor, ei nu vor cuteza să ne omoare!». Dar chiar atunci a început măcelul. Tragedia de acum jumătate de secol mă nelinişteşte până astăzi, deoarece nu sunt convins că-i imposibilă repetarea unor asemenea nenorociri.  

E greu de redat în cuvinte tot ce am văzut la Varniţa. Era un adevărat iad de la pământ până la cer. În ochii mei, un flăcău voinic, cu tricolorul în mână, s-a prăbuşit într-o baltă de sânge. Aud şi acum strigătele lui cu groaza morţii pe buze: «Fugiţi, oameni buni, eu rămân aici să mor pentru libertate!». În învălmăşeală m-am pierdut de fratele meu. Întregul câmp era o spaimă, oamenii cădeau ca frunzele de brumă“.

Mărturii cutremurătoare de la masacrul de la Fântâna Albă: „Oamenii cădeau ca frunzele de brumă. Un flăcău voinic, cu tricolorul în mână, s-a prăbuşit“

Profesorul Ion Varta de la Chişinău a povestit pentru Şcoala Memoriei derulată de Academia Civică: „Românii bucovineni au fost atraşi într-o cursă ca să li se dea o lecţie exemplară tuturor celor care doreau să treacă graniţa în România. Groaza şi frica trebuiau să le intre acestora în oase, pentru ca pe viitor să nu mai nutrească o asemenea dorinţă. Iar dorinţa românilor bucovineni şi basarabeni de a trece graniţa în România era foarte mare, pentru că erau disperaţi chiar din primele zile ale venirii sovieticilor, ale anexării Basarabiei şi Bucovinei.  

De aceea autorităţile sovietice au pus la cale această crimă barbară. Este vorba de circa 7.000 de locuitori din mai multe sate din apropierea frontierei sovieto-române (stabilită în urma agresiunii din 28 iunie 1940), care au fost atraşi într-o zonă pe unde, potrivit zvonurilor lansate de N.K.V.D., sovieticii ar fi permis trecerea graniţei în România. Dar acolo au fost întâmpinaţi cu rafale de mitralieră trase de grănicerii sovietici. Numărul victimelor estimat de diverşi autori, variază între  1.400 şi 2.400.” 

Citește și: Ce mesajele adresa presa din Transilvania acum 100 de ani in timpul Gripei Spaniole

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here