Încă de la înfiinţarea Organizaţiei pentru Apărarea Drepturilor Omului – OADO, imediat după Revoluţia din Decembrie ’89 – în martie-aprilie 1990, membrii fondatori, în frunte cu Preşedintele ei fondator  – prof. Florentin Scaleţchi, am considerat că unul din evenimentele marcante din viaţa organizaţiei trebuie să-l constituie, fără doar şi poate, sărbătorirea, într-un cadru activ şi festiv, a zilei de 10 Decembrie din fiecare an, decretată de Organizaţia Naţiunilor Unite ca Ziua Internaţională a Drepturilor fundamentale ale omului, având ca reper ziua de 10 Decembrie 1948, când a fost adoptată pentru prima dată, la ONU, de către 54 de state, Declaraţia Universală a Drepturilor Omului. Din acel moment, an de an, în întreaga lume, acest eveniment este comemorat în cinstea tuturor celor care s-au jertfit pentru apărarea drepturilor fundamentale ale fiinţei umane.

Până în anul 2002, când, la iniţiativa Preşedintelui organizaţiei, Prof. Florentin Scaleţchi, şi cu aprobarea Consiliului Director OADO, a fost posibilă finalizarea proiectului „Un monument pentru drepturile omului în România”, singurul de altfel, această zi însemna organizarea de mese rotunde, simpozioane ori întâlniri cu medii academice, cu tema invariabilă : „10 Decembrie – Ziua Internaţională a Drepturilor Omului”, în cadrul cărora aveau loc dezbateri despre această problematică atât de complexă, stadiul de implementare etc.

Finalizarea monumentului în anul 2002 a fost marcată de un adevărat eveniment naţional, sărbătorit la cel mai înalt nivel, cu tedeum religios, cu prezenţa Fanfarei Reprezentative a Armatei, cu un detaşament de elită din Regimentul de cavalerie al Armatei Române, cu depunere de coroane de flori din partea tuturor instituţiilor statului – Preşedinţie, Senat, Camera Deputaţilor, Primul-ministru, ministere, instituţii importante ale statului de la nivel central şi local. Din acel moment, în fiecare an, cu cel puţin o lună înainte, organizaţia declanşa pregătirile, până la cel mai mic detaliu, pentru organizarea acestui eveniment cu mare impact în societate, în rândul instituţiilor statului, dar şi a cetăţenilor. De fiecare dată s-au depus zeci de coroane de flori, în prezenţa a sute de persoane (de regulă între 250 -300 de participanţi), ceea ce reprezenta cu adevărat ceva pentru naţiune, mai puţin receptivă la asemenea manifestări cu caracter internaţional.

Anul acesta am denumit acest eveniment „Un 10 Decembrie 2013 – Negru şi Vitregit”, pentru că el nu poate fi cu adevărat celebrat atâta timp cât Preşedintele fondator al OADO, până la urmă sufletul acestui mare eveniment internaţional, Prof. Florentin Scaleţchi, se află în închisoare, aruncat după gratii în mod nedrept, abuziv şi samavolnic de către Puterea de la Bucureşti, care nu este interesată să pună capăt suferinţei unui om care plăteşte în acest fel pentru că a avut „neobrăzarea” şi curajul să critice corupţia din rândul unor potentaţi ai vremii. E vinovat că a criticat guvernarea şi tendinţele totalitare ale Preşedintelui Băsescu şi a acolitei domniei sale, fostul ministru al justiţiei Monica Macovei.

De neînţeles pentru noi este faptul că, deşi am plecat la luptă în aceleaşi tranşee, alături de toţi cei care au dorit adevărul, animaţi de voinţa de a face dreptate până la capăt, odată cu trecerea timpului am constatat că toţi cei care s-au aflat în prima linie a frontului au fost marginalizaţi, unora li s-au întocmit dosare penale de către Justiţia captivă în mâna Preşedintelui Băsescu, alţii arestaţi, fără ca Guvernul şi Parlamentul majoritar al USL să dorească să dea la o parte cortina care ascunde abuzurile grave din justiţie şi să oprească suferinţa unor oameni nevinovaţi.

Până la urmă, faptul că OADO nu mai organizează Ziua de 10 Decembrie, cu ceremonialul de rigoare necesar unei asemenea sărbători, nu ar fi o mare pierdere pentru o ţară răvăşită de multă ură şi certuri, de un război mediatic continuu, de acuze, prin folosirea unui vocabular suburban, între Preşedinţie şi Parlament sau Preşedinţie şi Guvern, ci este o ruşine pentru România, pentru această naţiune condusă de politicieni pe care nu-i interesează că există o asemenea zi care este sărbătorită în toate ţările civilizate ale lumii şi nici că un om, care şi-a dedicat viaţa pentru apărarea libertăţii celor mulţi, şi-a pierdut libertatea lui, aşa cum este Prof. Florentin Scaleţchi – Preşedintele fondator OADO, ţinut după gratii în mod ilegal şi abuziv de statul român.

OADO nu poate uita de semnificaţia cu totul deosebită a acestei zile internaţionale şi transmite tuturor partenerilor şi membrilor OADO, tuturor cetăţenilor acestei ţări şi, desigur, tuturor naţiunilor care au ales calea democraţiei şi a respectării drepturilor fundamentale ale omului, multă sănătate, forţă de muncă şi continuarea luptei pentru înfăptuirea fără restricţii a cerinţelor Declaraţiei Universale a Drepturilor Omului.

Tuturor celor care s-au înscris în rândul armatelor de apărători ai drepturilor omului le adresăm îndemnul să nu precupeţească niciun efort pentru apărarea fiinţei umane, oricât de multe şi periculoase riscuri ar exista.

Să credem într-un an 2014 mult mai bun !

 

O.A.D.O.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.