Un locuitor al municipiului Cluj-Napoca, care doreşte să rămână anonim, ne-a trimis pe adresa redacţie, punctual, 10 motive pentru care edilul Emil Boc ar trebui să îşi de-a demisie după 20 de ani de mandat.

„1. ZERO SPITALE!

În 20 de ani de domnie,primarul Emil Boc nu a construit nici măcar un spital.

Dar, de vreo 17 ani ne vorbește de Spitalul Regional, ca și cum este o mare realizare a sa ( de mana cu finu-so Tise și mai nou cu Pivariu) și noi,clujeni încăpățânați nu vrem nici în ruptul capului să apelam la serviciile medicale oferite de un spital unic în România.

Si ne miram când vedem cum stau părinții și copiii în sala de așteptare a UPU Pediatrie 1 de pe Motilor, intr-o încăpere de maxim 5 mp.

2.ZERO SCOLI

Singura școală construita în Clujul post revoluționar, este Școala Generală Alexandru Vaida Voevod din Cartierul Între Lacuri.

Anul 2001, primar Gheorghe Funar, prim ministru Adrian Năstase.

De atunci,nimic .

Dar, vreme de 20 de ani am tot auzit ca O SA avem școală ba în Borhanci, ba în Sopor  …și la faza de O SA am rămas.

Au ajuns copiii sa meargă la cursuri de după masa, școlile sa își desființeze laboratoare, unele sa improvizeze săli pentru after school în beciuri !

Dar, primarul se lauda cu extinderea unor scoli prin construirea unor corpuri noi, neluand în calcul ca au ajuns sa fie reduse curțile școlilor ca și suprafață, copiii stand ca si sarmalele în pauze!

3.CENTURA METROPOLITANA

În 20 de ani, nu a existat campanie electorala în care primarul sa nu ne amintească faptul că O SA AVEM centura .

Dar ,o data l-a încurcat relieful (de parca la Brașov ar fi mai accesibil) ,o data l-a întârziat procedura de expropriere, o data l-a scos tap ispășitor pe Drula ,alta data ne explica cum Oradea e ses și Clujul e deal.

Dar ,timp de 20 de ani „atât s-a putut ” pentru clujeni , care ,am ajuns sa ne fie groaza sa mai ieșim o duminica cu familia la o plimbare în afara orașului, ca la întoarcere, din orice direcție am veni, facem 15 km în minim o ora!

4.PARKINGURI

Un oraș ca și Clujul (strâmt și supra populat) ar avea nevoie de parkinguri ca de aer.

În 2008 ,mai ca era gata parkingul Institutului Oncologic ,o zona plina de suferință pentru pacienți veniți din toată tara  ,dar,  o sursa buna de bani la bugetul local prin amenzi și ridicări auto.

Parkingul Azuga a intrat la apa, o data cu mutarea serviciului de înmatriculări din zona, parkingul Cipariu, de 6 etaje nu mai prezintă interes,  nici cel de la Billa Manastur nu mai e de actualitate.

În Grigorescu nu considera ca au nevoie cetățenii de un parking, Între Lacuri, în 20 de ani am auzit de 2 variante- Tulcea și Mureșului, dar nu le-a mai văzut nimeni, parkingul de la aeroport a fost respins de majoritatea PNL din Consiliul local, dar nu se pune, ca între timp a ajuns sa fie în mana Consliului Județean a finului Tise!

5.CRESE

În fiecare primăvara, înscrierea copiilor la creșă este o lupta pe viata și pe moarte pentru părinții din Cluj!

Jumătate din cartierele orașului comoara, nu au nici o cresa: Iris, Între Lacuri,  Borhanci, Sopor ,Europa ,Dambul Rotund.

Un slogan preferat al primarului: „nimeni nu este uitat, nimeni nu este abandonat ”  tine sa îl contrazică prin acești copii.

Jumătate dintre copiii înscriși rămân în fiecare an fără loc în creșă. Da, jumătate dintre cei înscriși, ca mulți părinți nici nu se mai obosesc sa umble cu dosare pe la ușile creselor ,știind ca nu au nici o șansă!

O parte dintre creșe au fost cedate ,altele  urmeaza sa fie cedate primăriei de către diverși investitori imobiliari ( creșa din Bună Ziua/ viitoarea creșă din Între Lacuri).

Dar,desigur ca panglica a taiat-o primarul și meritele tot lui i-au aparținut!

6.„CLUJUL VERDE”

Nu știu ce intelege domnul primar prin Clujul Verde , dar  cu siguranță nu mai mult decât pistele de biciclete din zona centrala,  vopsite sa dea bine în poze.

Toți copacii din zona centrala au dispărut ,nu au scăpat nici castanii  ,nici brazii din Piata Unirii.

Fiecare parc recent renovat, s-a umplut de piatra împăratului Videanu- Parcul Feroviarilor,  Zorilor, Armatura sau Opera.

Nu au scăpat nici noile pietonale , Kogălniceanu sau Universității, nici Malurile Someșului!

Urmează curând betonarea Pieței Avram Iancu și a Parcului Est ,o zona naturala ,dar cu prea multa verdeață pentru gândirea domnului primar!

7.FLUIDIZAREA TRAFICULUI

Corigenta 100 % la capitolul fluidizare trafic,  primăria lui Boc si-a dat examenul final în ultimul mandat.

„Pe raza municipiului Cluj-Napoca nu se mai folosește masina”

„La Cluj Napoca transportul SE VA FACE cu metroul ,trenul metropolitan,  autobuzele electrice fara sofer” !

Dacă în 20 de ani nu a fost capabil sa facă o centura, un pasaj la Tăietura Turcului sau în sensul giratoriu Mărăști, dacă nu a fost capabil sa introducă un tren metropolitan pe o cale ferata ce deja exista, marele gospodar s-a gândit sa treacă la nivelul următor: metroul!

Dar, pana O SA AVEM metrou, hai sa paralizam cu totul traficul din oraș.

Cum? Simplu : reducem strada Napoca de la 3 ,la 2 benzi de circulație.

În loc sa desfiintam un rand din parcările de pe Eroilor și cele 3 benzi de pe Napoca, sa se continuie în 3 benzi pe Eroilor și ulterior în cele 3 benzi de pe Dorobanților, nu,facem taman invers.

Și pentru ca ne place sa ne plimbam pe dalele lui Videanu ,montate strâmb,  închidem și Universității și o facem pietonala.

Rezultatele: nu mai trec mașinile prin centru, acum staționează , tot centrul este o parcare gratuita și o poluare de nedescris.

De sus de pe Babes,în toată Piata Păcii, toată Napoca,Eroilor și toată Calea Turzii.

Dar nu-i bai, domnul primar ne îndeamnă sa folosim transportul în comun…pai din Zorilor pana în Cipariu, nici un bus nu face la ora de vârf mai puțin de 30 de minute (aproximativ 1,5 km).

Refacem Calea Manastur,  batem zilnic din gura ca O SA  lărgim la 3 benzi și prima banda va fi banda dedicata transportului public.

Finalul?Pista de biciclete vopsita corespunzător în verde!

8.Aqua parc

„Toboganul King Cobra cu o înălțime de 17 metri  VA FI atracția numărul 1 a aqua parcului clujean ” asta ne spunea în urma cu 5 ani Emil Boc!

Și de atunci tot cautam o locație!

Intr-un final, după lungi perioade de suspans , domnul primar binevoiește sa ne spună misterioasa locatie: ștrandul Sun, adică fix locul în care  ,cu alți ani în urma, ne spunea ca nu se poate face datorita unor fire de înaltă tensiune!

Dar ne-am obișnuit sa mergem la scăldat la Oradea, Târgu Mureș sau Satu Mare, ca măcar bautura și mâncarea sunt la jumătate de preț comparativ cu orașul smart!

9.PATA RAT

Mormanul de gunoi ,sub forma unui castel, care domnește la marginea Clujului ,este deja un soi de emblema a orașului comoara ,vazut de pasagerii din fiecare avion care survoleaza deasupra celor 5 stele ,la fel si de  cei care sunt în tranzit pe centura Apahida- Valcele!

Selectarea colectiva este doar pe hârtie și pe factura clujenilor ,în realitate, vedem de multe ori  cum o singura mașina golește pubela de plastic,de metal și de hârtie.

Mirosul insuportabil simțit  de  clujeni,care am ajuns sa stam vara cu geamurile inchise sau de pasagerii din aeroport, face parte probabil din „Creșterea calității vieții ” !

De locuitorii din zona rampei de gunoi,se îngrijește de 20 de ani tot primarul.

„În 2030 ,Pata Rat VA FI istorie „!

Ce poți zice?E în grafic, deci ii mai trebuie minim 2 mandate și o vedem și pe asta!

Dar,pana atunci, pe Calea Dezmirului trecem noaptea pe propria răspundere și mirosul îl mai suportam ,ca vorba aia ” ce vina are Boc”?

10.URBANISMUL

În orașul magnet  ,orice e posibil sa construiești, dar,ca cetățean de rand,cel mai greu este sa îți construiești o casa.

Ca ridici un hotel pe Avram Iancu ,pe terenul fostei grădini botanice ,ca demolezi o casa și ridici o clădire de 12 etaje , ca ridici un bloc cu balcoane deasupra trotuarului sau ca defrisezi o bucata din Hoia sau Făget sa torni betoane, e absolut normal ( pentru băieții de casa).

Dacă ai un teren în Sopor sau in Fanate,nu poți construi o casa ,ca vezi Doamne, nu mai construim haotic.

Dar, poți admira din orice unghi construcțiile domnului președinte al Consiliului Județean Cluj, Alin Paunel Tise (finul domnului primar).

Asa ca trebuie sa stai și sa aștepți sa îți spună primăria cât teren trebuie să cedezi .

Dar, pe lângă tine,băieții deștepți ridica blocuri cu 8 etaje și nu sunt întrebați unde va fi un cabinet medical, o creșă, o grădiniță sau o școală, nu, ești întrebat tu ,omul de rand, care ești purtat pe la ușa comisiilor din primărie și aștepți de 2 ani audienta la cel mai iubit primar!

Concluzia: cum alegerile din 9 iunie sunt doar o simpla formalitate pentru actualul edil , putem spune ca după 12 ani cu Funar, vom bifa 24 de ani cu Boc.

Iar când spui Boc, spui marele gospodar și specialistul nr 1 în toate: trafic,urbanism,infrastructura, economie, medicina, sport ,cultura …absolut orice!

Ca bine zice un vechi proverb romanesc:  „mic la stat, mare la sfat”!!!

Semnat,

Un cetățean al orașului s(p)mart!”

2 COMENTARII

  1. Corect ce a sous domnul. O mica completare, in cartierul Intre Lacuri, mai exact de langa scoala Al. Vaida Voevod pana la Leroy Merlin, s-a aprobat(au inceput deja lucrarile) constructia a 10 blocuri. Problema ar fi accesul, adica in aceea zona se poate intra doar de pe trei strazi, niciuna cu 2 benzi de circulație. Cum v-a fi traficul, iesire in Aurel Vlaicu, dupa ce vor fi finalizate si vandute acele apartamente. Nici nu vreau sa ma gandesc despre parcari! A desfiintat garajele(pe buna dreptate, am avut si eu unul), dar nu a facut macar un parking. NIMIC IN 20 DE ANI!

  2. Am uitat inca ceva! Calea Someseni, nu are nici macar iluminat public, strada este betonată de pe timpul lui nea Nicu! Seara daca ai tupeu sa mergi la Selgros, pe jos, esti tare.( iarna asa dupa ora 19)

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.