Un grav accident de circulație, soldat cu decesul unei persoane, a avut loc astăzi, în jurul orei 12:35, pe strada Șomcutului din Dej.

Potrivit primelor informații, conducătorul unui autoturism marca Audi, înmatriculat în județul Alba, în timp ce se deplasa pe strada Șomcutului, dinspre centrul municipiului Dej înspre localitatea Bobâlna, a intrat în coliziune cu un camion staționat pe carosabil. Se pare că șoferul autoturismului de Alba a evitat o altă mașină care ar fi intrat în depășirea camionului, pe sensul său de mers.

În urma impactului deosebit de violent, o persoană a rămas încarcerată. La fața locului s-au deplasat de urgență mai multe echipaje de prim-ajutor, pompierii din cadrul Detașamentului de Pompieri Dej, dar și polițiștii.

Ajunși pe strada Șomcutului din Dej, pompierii au trecut la descarcerarea persoanei aflate între fiarele contorsionate. Personalul medical a încercat zeci de minute să stabilizeze victima, însă starea acesteia s-a agravat pe parcursul intervenției. După aproximativ 40 de minute de resuscitare, medicii au fost nevoiți să declare decesul.

Tânărul decedat, în vârstă de aproximativ 25 de ani, se afla pe locul din dreapta față, iar la volan era tatăl său. Și acesta din urmă a fost rănit, însă viața lui nu a fost pusă în pericol. Conducătorul auto a fost transportat la Spitalul Municipal Dej pentru îngrijiri medicale și investigații suplimentare.

În urma cercetărilor, oamenii legii vor stabili cu exactitate modul în care s-a petrecut accidentul rutier.

Sursa: Dej24.ro

Accident mortal Dej strada Somcutului (2)Accident mortal Dej strada Somcutului (1)

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.