Cocaină ascunsă într-un container plin cu broccoli a fost descoperită de vameșii germani. 120 de kilograme de droguri erau ascunse printre legume, iar polițiștii cred că substanța are un grad ridicat de puritate.

Descoperirea din portul Hamburg a fost anunțată marți seara de un purtător de cuvânt al serviciului vamal, potrivit DPA și Agerpres.

„Cocaina a fost ascunsă într-un container plin cu broccoli”, a precizat purtătorul de cuvânt Stephan Meyns pentru DPA.

Cocaina din containerul cu broccoli provenea dintr-un transport din America de Sud și a fost depistată în timpul unui control de rutină.

„Cocaina care soseşte în port este – presupunem – în stare relativ pură″, a declarat Stephan Meyns, precizând că ancheta deschisă în acest caz nu a fost încă finalizată.

Potrivit acestuia, cantitatea ar putea fi probabil dublată prin adăugarea altor substanţe. Acest lucru înseamnă că drogul ar putea avea o valoare totală de piaţă de peste 12 milioane de euro.


sursa: stirileprotv.ro

Citește și: Închisoare pe viață pentru bărbatul care și-a ucis fosta iubită și pe fiul acesteia la biserică

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.