Cartierul Bună Ziua a devenit în ultimii ani raiul dezvoltatorilor imobiliari. Dintr-un cartier modest, a ajuns unul dintre cele mai dezvoltate cartiere din Cluj-Napoca, gradul de utilizare trecând de 90%. În această zonă se află şi strada Mircea Zaciu, ce ii poartă numele criticului şi istoricului literar român, o stradă pe care apa intră în apartamentele oamenilor, iar noroiul este tovarăşul care îi întâmpină zi de zi.

Dacă până acum se discuta doar de problema traficului din cartierul Bună Ziua, ne-a fost dat să vedem că zona are şi alte probleme pentru care până acum nu s-a găsit o soluţie practică.

Inundaţiile si noroiul, la ele acasă 

Locuitorii străzii Mircea Zaciu se lovesc după fiecare ploaie sau ninsoare de un noroi până-n gât. Asta de ar fi singura problema, însă cei care locuiesc la subsolul blocurilor se trezesc cu apa în casa. Această problemă persistă de ani de zile, locuitorii sunt într-un moment de disperare, dar nimeni nu le dă o mână de ajutor.

Un locuitor de pe strada Mircea Zaciu susţine că de când s-a mutat pe strada aceasta a dat numai de necazuri. Având apartamentul la subsol a fost nevoit până acum să îşi renoveze de trei ori imobilul, datorită inundaţiilor.  “E o situaţie foarte critică, nu ştiu care e problema, cine ar trebui să se ocupe de treaba asta, să facă canalizarea, să pună strada la punct. Uita-ţi-vă, în general toate străzile sunt puse la punct, sunt asfaltate pe aici. Suntem în buricul Clujului cum s-ar zice şi trăim ca şi în anii 1900”, declară pentru NCN unul dintre proprietarii care deţine imobilul la subsol.

Situaţia este foarte gravă deoarece strada nu beneficiază de canalizare, strada fiind în pantă şi toată apa se opreşte în capătul de jos al străzii, apa bălteşte şi apoi se scurge în subsoluri. Apa intră în garajele şi casele oamenilor. Chiar dacă locuitorii străzii au pus mână de la mână şi au îmbunătăţit cât de cât strada ( au pus pietriş ) tot arată îngrozitor, maşinile se fac praf, iar cei care circulă pe jos sunt nevoiţi să poarte cizme de gumă pentru a putea ieşi în civilizaţie.

Primăria stă cu mâinile-n sân

Chiar dacă este o stradă privată, Primăria ar trebui să vină în ajutorul locatarilor deoarece percepe aceleaşi impozite pentru imobilele de pe aceste străzi ca şi pentru cele care au asfalt şi alte utilităţi edificate din bani publici.

De 11 ani locatarii se zbat cu această problemă, căutând în toate părţile o soluţie, dar rezolvarea nu vine de nicăieri. Unul dintre blocuri stă mai să nu se răstoarne, uşile apartamentelor de la parter, dacă nu sunt închise cu cheia se deschid de fiecare dată când intră cineva în scară. Noroiul este la el acasă, iar apa din urma ploilor distruge toate investiţiile proprietarilor.

“Mircea Zaciu e o stradă pe care nici maşinile 4×4 nu pot sa circule în condiţii bune. Am văzut chiar oameni care au ghinionul să locuiască în partea de jos a străzii şi iţi lasă maşinile în capătul celălalt ca nu cumva să rămână fără o planetara. Strada e un haos total, ca tot cartierul Bună Ziua de altfel, care s-a dezvoltat fără niciun plan şi s-au dat autorizaţii după ureche. Între Bonjour şi Mircea Zaciu a mai apărut o cărare care se vrea a fi stradă şi deja s-au ridicat blocuri, cred că planul e sa mai ridice câteva până la șosea, o adevărată plăcere să locuieşti într-un bloc făcut parcă din carton (izolaţie fonică NADA) şi să auzi doar utilaje şi maşini de găurit la orele 6-7 dimineaţa”, mai declară pentru Gazeta de Cluj un locatar de pe strada Mircea Zaciu.

Apartamente relativ ieftine, dar nesigure

Ansamblul de locuinţe construit pe strada Mircea Zaciu a fost dezvoltat de către Rus Ladislau, împreună cu Molnar Szabo Istvan. De la început apartamentele în această zonă au fost relativ ieftine, în comparaţie cu alte imobile care măsurau cam tot atâţia mp.

În Planul Urbanistic de Detaliu (PUD) emis de Consiliul Local, la capitolul „beneficiar”, figurează Jakab Marton, persoana de la care cei doi au achiziţionat terenul. Hotărârea de Consiliu Local prin care s-a aprobat PUD a fost adoptată în 27.02.2007, HCL 84/27.02.2007 şi prevede construirea de opt locuinţe colective D+P+2E. În februarie 2009, în urma controalelor efectuate de Poliţia Comunitară, s-a ajuns la concluzia că la patru din cele opt imobile de locuinţe nu s-a respectat proiectul vizat spre neschimbare şi s-au aplicat amenzi între trei şi cinci mii de lei, în funcţie de constatările făcute.

Cel puţin trei probleme majore pentru cumpărători

De ce ne-ar mira că după 11 ani strada este un dezastru, blocurile par din carton, iar subsolurile se transformă în piscine, dacă chiar de la început au fost probleme.

În urma unei sesizării făcute de reporterii Gazetei de Cluj în 2009 la Primăria municipiului Cluj-Napoca, s-a dovedit ca Poliţia Comunitară urmează să investigheze în ce măsură s-au remediat problemele. Dacă acestea nu au fost soluţionate, proprietarii nu ar fi putut să îşi intabuleze apartamentele. Pe lângă problemele legate de nerespectarea proiectului, ansamblul situat pe strada Mircea Zaciu mai avea probleme şi cu racordarea la conducta de gaz metan. Pe strada Mircea Zaciu nu exista magistrala de gaz de la care blocurile să îşi facă racordurile necesare, dar, garantau că în cel mai scurt timp, vor începe lucrările în acest sens. A treia problemă sesizată de reporterii Gazeta de Cluj la acea vreme se referă la subsolurile imobilelor. Acestea au fost si încă sunt inundate, în stâlpii de susţinere sunt infiltraţii serioase şi, cel puţin în prezent, nu se lucrează la rezolvarea problemei. Pe lângă aceste nereguli severe, vopseaua de pe imobil a început să se scorojească din cauza materialelor de calitate inferioară, asta în condiţiile în care blocurile nu sunt finalizate complet.

După cum se poate observa după atâţia ani, din punctul de vedere al Poliţiei Comunitare la acea vreme neregulile s-au rezolvat, din moment ce apartamentele au fost ocupate. Totuşi rezolvarea lor a fost doar fictivă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.