În momentul de față, în județul Cluj au fost depistate 28 de focare de pestă porcină, fermierii fiind în pragul disperării din cauza faptului că trebuie să incinereze animalele.

Potrivit DSP, la nivel național sunt 438 de focare active, 14 dintre acestea se înregistrează în exploatații comerciale.

Reprezentanții DSVSA au luat măsuri pentru punerea sub supraveghere sanitară veterinară a fermelor afectate, impunerea de restricţii de mişcare, efectuarea dezinfecţiei exploataţiilor, a spaţiilor de cazare ale porcilor, a aleilor, perimetrelor, ustensilelor şi obiectelor potenţial contaminate.

Toate animalele infectate sau suspecte, precum şi cele care au venit în contact cu acestea, trebuie sacrificate şi neutralizate, iar proprietarii vor fi despăgubiţi de către stat, transmite instituția mai sus amintită.

Cum obții despăgubire de la stat

Cererile pentru despăgubirile crescătorilor de porci se depun la Agenția de Plăți și Intervenție din județul de domiciliu. La baza plății, va sta nota informativă, realizată de inspectorii DSVSA.

Inspectorii sanitar-veterinari fac un apel la populație. Conform unei informări transmisă de DSV Cluj-Napoca, oamenii trebuie să se informeze înainte de a achiziționa porci pentru crescut. De asemenea, să cumpere doar din zone unde nu evoluează pesta porcină.

Pesta porcină africană nu este periculoasă pentru om, dar este letală în cazul animalelor. Totodată, poate produce pagube economice considerabile.

Principalele măsuri pentru crescătorii de porci

Autoritățile spun că este esențial să se respecte următoarele măsuri:

– să nu intre în adăposturile unde se cresc porcii, cu încălţămintea şi hainele cu care au fost în afara exploataţiei. Este recomandat chiar ca, pentru dezinfecţia la intrarea în adăpost, să existe o tăviţă cu paie sau alt material absorbant îmbibate cu o soluţie slabă de sodă caustică sau un dezinfectant autorizat;

– creşterea porcilor se face doar în spaţii îngrădite, fără posibilitatea de a veni în contact cu porci străini de exploataţie, cu porci mistreţi sau cu proprietari străini care deţin porci domestici;

– hrănirea animalelor se realizează doar cu furaje sigure, specifice speciei, cu origine cunoscută

– să nu scoată animalele (scroafe sau vieri) din exploataţie, în scopul montei cu animale din altă exploataţie.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.