Prefectul judetului Cluj, Gheorghe Ioan Vuşcan, a convocat şedinţa Comandamentului de lucru constituit în vederea urgentării şi eficientizării colaborării între toate instituţiile statului de la nivel local, judeţean şi naţional, implicate în Proiectul de interes strategic naţional – Hidrocentrala Tarniţa-Lăpuşteşti.

La această reuniune au participat, alături de Prefectul Judeţului Cluj, Vicepreşedintele Consiliului Judeţean Cluj, Ioan Oleleu, directorul Hidroelectrica, Ioan Rogoz, directorul Agenţiei de Mediu Cluj, Grigore Crăciun, directorul Oficiului Judeţean de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Cluj, Leontina Kovaci, reprezentanţi ai Direcţiei Silvice Cluj, primarul Comunei Râşca şi primarul comunei Căpuş.

Obiectivul central al întâlnirii a fost identificarea problemelor şi stabilirea clară a responsabilităţilor instituţiilor implicate, a persoanelor desemnate şi respectarea termenelor limită de răspuns.

Prefectul Judeţului Cluj a dispus ca între cele 2 comune pe al căror teritoriu se regăsesc terenurile care fac parte din viitorul coridor de expropriere, OJCPI Cluj, SC Hidroelectrica SA, Agenţia Judeţeană de Mediu şi Direcţia Silvică Cluj, precum şi toate entităţile cu atribuţii în acest proiect, să existe contacte directe şi concrete ori de câte ori va fi necesar, pentru a se putea parcurge punctual şi organizat toţi paşii de ordin administrativ, legislativ şi de execuţie, în scopul asigurării cadrului de implementare a acestui proiect.

Prefectul Judeţului Cluj a subliniat importanţa vitală pentru zonă, pentru judeţ şi pentru sistemul energetic naţional a acestei investiţii în valoare de cca. 1,5 miliarde dolari şi care ar determina apariţia a 2000-3000 locuri de muncă.

Aparatul tehnic de specialitate al instituţiilor implicate se va întâlni ori de câte ori va fi nevoie pe parcursul săptămânii, concluziile fiind dezbătute în şedinţele comandamentului de lucru din, fiecare zi de vineri a săptămânii, ora 10.00.

Această investiţie este declarată de către Guvernul României ca obiectiv de interes naţional. Toate instituţiile cu atribuţii în asigurarea cadrului de implementare trebuie să acorde prioritate şi să abordeze extrem de profesionist etapele de parcurs, pentru ca un proiect a cărui necesitate a fost stabilită încă de acum 40 de ani, să poată fi în sfârşit realizat.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.