31 de ani de la Revoluție și libertatea de exprimare este din nou amenințată. Ofensa ”tovarășei procuror”

Daniela Panioglu, judecător la Curtea de Apel București, a dat în judecată statul român la Curtea Europeană a Drepturilor Omului, după ce CSM a sancționat-o pe Panioglu pentru că a numit-o pe fosta șefă a ÎCCJ, Livia Stanciu, ”tovarășa procuror”. Judecătoarea a fost suspendată din funcție trei luni. La 31 de ani de la Revoluție, libertatea de exprimare este din nou amenințată.

În anul 2012, judecătoarea Daniela Panioglu a publicat pe site-ul juridice.ro un articol intitulat ”Nimic despre cum un tovarăș procuror a devenit președintele tuturor judecătorilor”. Articolul a fost tipărit și în ziarul ”Cotidianul”. În cuprinsul articolului, Daniela Paniologu a făcut referire la cariera lui Livia Stanciu, fostă șefă a ÎCCJ. Ulterior apariției articolului, Daniela Panioglu a fost sancționată de CSM pentru că ar fi încălcat Codul deontologic al magistraților și a fost suspendată din funcție pentru trei luni. Hotărârea CSM a fost menținută de Înalta Curte de Casație și Justiție.

Daniela Panioglu a susținut împotriva deciziei CSM că articolul respectiv se referă la exprimarea unei opinii, a unui punct de vedere subiectiv, articol care nu conținea nicio afirmație clară și explicită care să afecteze moralitatea și integritatea profesională a judecătoarei Livia Stanciu. Eseul conținea doar câteva întrebări retorice care nu se ridicaseră la o opinie categorică, mai spune judecătorul. De asemenea, aceasta a explicat că folosind expresia ”tovarăș procuror”, se referiseră la un fapt incontestabil în cadrul portretizării vremurilor comuniste. Judecătoarea a mai susținut că articolul său se referea la funcția de președinte al Înaltei Curți de Casație și Justiție și nu a fost îndreptat împotriva unui coleg. În final, judecătoarea a menționat că eseul său a făcut parte dintr-o serie de alte eseuri pe care le-a publicat și nu a fost o lucrare unică și izolată.

În schimb, CSM a arătat că magistrații au datoria de a fi discreți, moderați și reținuți în prezentarea opiniilor sale, considerând că prin articolul respectiv, Daniela Panioglu a afectat integritatea morală și profesională a unui coleg judecător. CSM nu a acceptat argumentul judecătoarei care a spus că articolul făcea referire la funcția de președinte al ÎCCJ pentru că ”opiniile exprimate în articol se refereau la persoana care deținea funcția respectivă, întrucât nu se putea face distincție între funcție și persoana care o ocupa”. CSM a mai considerat că judecătoarea putea prezenta realitățile vremurilor comuniste într-un mod în care să nu afecteze integritatea profesională a unui coleg, sugerând că un magistrat, Livia Stanciu, a avut o conduită și o evoluție profesională îndoielnice ce a dus la ridicarea unor îndoieli nejustificate cu privire la morala și integritatea profesională a președintelui ÎCCJ.

Judecătoarea Daniela Panioglu a făcut recurs la Curtea Supremă, însă instanța a considerat că în articol s-a prezentat într-un mod distorsionat activitatea profesională a președintei Curții Supreme, ”ceea ce sugerează că a avut un comportament criticabil, fără a prezenta dovezi justificative”.

A dat în judecată statul român

Judecătoarea Daniela Panioglu a dat în judecată statul român. Cererea a fost înregistrată la CEDO în 2014.

Daniela Panioglu a susținut la Curtea de la Strasbourg că deși de-a lungul timpului, mulți magistrați au criticat public alți magistrați, doar ea și judecătorul G.B. au fost găsiți vinovați de Inspecția Judiciară din cadrul CSM. Ambii judecători au criticat-o public pe Livia Stanciu când a fost președintele ÎCCJ. Ulterior, decizia cu privire la judecătorul G.B. a fost răsturnată de Curtea Supremă, astfel că Daniela Panioglu a rămas singurul judecător vinovat că ar fi încălcat codul deontologic al magistraților. Judecătoarea mai consideră că pedeapsa care i-a fost aplicată a fost o ingerință în dreptul ei la libertatea de exprimare.

”Articolul publicat a fost în esență un text literar care înfățișase în principal sentimentele ei de copil în timpul regimului comunist. Judecățile de valoare privind activitatea procurorilor în perioada comunistă avusese o bază solidă, în special adevărul istoric și legislația relevantă din acel moment”, a mai arătat judecătoarea.

Articolul a făcut parte dintr-o dezbatere mai mare în societatea românească în ceea ce privește rolul procurorilor în regimul totalitar, dezbatere de interes general, în special cu privire la adecvarea unui fost procuror comunist de a conduce Curtea Supremă. Judecătoarea mai spune că articolul nu o viza personal pe Livia Stanciu în calitate de judecător, ci în calitate de președinte a celei mai înalte instanțe din țară.

Magistratul spune că în articol se afirma că Livia Stanciu a lucrat ca procuror în timpul regimului comunist și nu a acuzat-o că a săvârșit fapte ilegale în calitatea sa de procuror, dar s-a întrebat doar dacă Livia Stanciu a săvârșit astfel de fapte și dacă, în calitate de membru al unui stat comunist opresiv, ea a fost aptă să reprezinte sistemul de justiție din România.

Practic, judecătoarea arată că nu a folosit un limbaj calomnios. Articolul conținuse întrebări retorice și fără acuzații și se referea la o persoană, iar expresia ”tovarăș procuror” fusese inspirată de legislația relevantă în vigoare la momentul regimului comunist, când utilizarea cuvântului ”tovarăș” fusese obligatorie.

În apărare, Guvernul a spus că Daniela Panioglu a acuzat-o pe Livia Stanciu că a profitat de un sistem abuziv și nedemocratic în care procurorii fuseseră ”de neatins”, într-un limbaj care, deși formulat sub formă de întrebări retorice, depășise simpla satiră sau speculație. Reprezentantul Guvernului mai spune că Daniela Panioglu a înfățișat-o pe Livia Stanciu ca fiind un tânăr ”tovarăș procuror”, ”în creștere”, care lucra în serviciul unui sistem care promova nedreptatea socială până când a fost numită la conducerea cele mai înalte instanțe din țară.

Guvernul a susținut că Daniela Panioglu nu a suferit niciun dezavantaj semnificativ pentru a se adresa la CEDO.

”Ea nu a putut dovedi niciun prejudiciu real pe care l-a suferit în urma deciziei din 16 octombrie 2012”, spune reprezentantul Guvernului.

În replică, Daniela Panioglu a arătat că decizia CSM a sancțiunii a fost inclusă permanent în dosarul său profesional și va fi fost luată în considerare de fiecare dacă când va solicita o promovare la ÎCCJ.

În concluzie, judecătoarea Daniela Panioglu s-a plâns că a fost discriminată de autoritățile competente, deoarece, în calitatea sa de judecător obișnuit a fost pedepsită pentru declarațiile sale care nu au fost grave, în timp ce fostul procuror-șef al DNA nu a fost deloc sancționat pentru declarațiile violente și defăimătoare privind activitățile mai multor magistrați.

CEDO: Judecătorului nu i-a fost încălcată libertatea de exprimare

Curtea arată că în exercitarea libertății de exprimare, funcționarii publici care activează în sistemul judiciar trebuie să dea dovadă de reținere în cazurile în care este pusă în discuție imparțialitatea puterii judecătorești.

”Autoritățile judiciare sunt obligate să exercite o discreție maximă și această discreție ar trebui să le descurajeze de la utilizarea presei, chiar și atunci când este provocată. Este important ca sistemul judiciar să se bucure de încrederea publicului pentru a avea succes în îndeplinirea atribuțiilor sale”, arată CEDO.

Referitor la conținutul articolului, Curtea arată că autoritățile naționale pot evalua mai bine decât o instanță internațională intenția din spatele frazelor și declarațiilor respective, în special, pentru a judeca modul în care publicul larg ar interpreta și reacționa la acestea. Prin urmare, Curtea nu are niciun motiv pentru care să pună sub semnul întrebării concluziile autorităților naționale.

Prin urmare, la începutul lunii decembrie 2020, CEDO a decis cu unanimitate că judecătoarei Daniela Panioglu nu i-a fost încălcat articolul 10 din Constituție (referitor la libertatea de exprimare).

Articolul de opinie în urma căruia CSM a constatat că judecătoarea Daniela Panioglu ar fi încălcat Codul deontologic:

„Străbunicului meu , [ NU ] , ucis de comuniști

În anul 1980, când lagărul comunist devenea tot mai cumplit, actualul președinte al Înaltei Curți de Casație și Justiție era numit procuror în orasul în care m-am născut. Orașul avea industrie metalurgică și șantier naval, prin urmare colcaia de securiști, de la micii turnători până la cei mai abili și privilegiați torționari.

Eu aveam 12 ani și eram în clasa a VI-a. Pentru că era mai mereu la serviciu și ca să stea cât mai mult timp cu noi, mama ne lua, pe mine și pe fratele meu mai mic, la defilarea de 23 august. Odată am fost scoși să-l vedem, pe un stadion, pe Nicolae Ceaușescu, care venea în orașul nostru cu elicopterul. Îmi amintesc că am stat ore nesfârșite în picioare, sub un soare ucigîtor. Erau oameni mulți și ponosiți. Cu toții stăteam drepți și repetam lozincile. Lângă mine o femeie, care, de-atâta oboseală, doar mima uralele. Atunci, întorcând capul sub soarele năucitor, am văzut că un bărbat a apucat-o de braț și i-a spus, discret, să-l urmeze. Doar pentru că vorbise fără glas. Nu am mai avut curiozitatea să-l vad pe marele conducător. Am plecat și, după ce ne-am îndepărtat bine de stadion, o tot întrebam pe mama: De ce? În tot acest timp, președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție era procuror, în plină ascensiune. Cum o fi luptat tovarășa procuror pentru stârpirea dușmanului orânduirii socialiste și înfăptuirea omului nou? Desigur, cu arma sa, dosarele.

Începusem să-mi imaginez ce se poate întâmpla în beciuri, de unde unii ieșeau fără de onoare, îngenunchiați și-nfricoșați, iar mulți nu mai ieșeau vii. Cine îi lovea? Cum arătau loviții și cei care loveau? Unde sunt urmele? Nici acum nu se vrea să se știe.

Pe urmă, în clasa a VII-a, la practica agricolă, pe câmp, unde culegeam roșii, am văzut deținutele. Purtau costum gros, cu fustă în dungi, și batic pe cap. Doream să rețin un chip. Mi se părea incompatibilă calitatea de femeie cu statutul de deținut. Ne chemau la ele, plângând, ca pe copiii lor. Apăreau, autoritar, alte femei, îmbrăcate în uniforme brazdate de curele din piele. Mama mi-a spus că multe dintre ele erau condamnate pentru avort. Femeile alegeau să-și ucidă nenăscuții, pentru că n-aveau cu ce să-i crească. Pe lângă această tragedie interioară, erau hăituite de miliție și de procurori. Cum s-o fi descurcat, atunci, tovarășa procuror, bineînțeles tot întru formarea omului nou?

Pentru mine, lumea, care deja se conturase, era compusă din sărăcia cruntă, tăcerea și teroarea de la suprafața pământului și iadul necunoscut din beciuri, de unde niciodată nu se auzeau strigătele. Procurorii erau undeva deasupra, într-o lume sclipitoare, intangibilă, de sub care nimeni din lumea mea nu putea să zărească cerul. Toți acești tovarăși, uzurpatori ai lui Hristos și ai Legii Lui, au păzit, cu strășnicie, temnița comunistă. Și tovarășa procuror a plutit deasupra noastră, omniprezentă și păzitoare, timp de 14 ani, până în anul 1994, când s-a metamorfozat în judecător. Adică până când eu am împlinit vârsta de 26 de ani. În tot acest timp, mi-am făcut lecțiile la lumânarea lipită de marginea borcanului, hrana era raționalizată, apa rece curgea două ore pe zi, nu mai era demult apă caldă, am tremurat de frig în casă, stăteam în stațiile de autobuz până încremeneam, apoi eram norocoși dacă mai prindeam un loc pe scară, să mergem la școală.

Acum îmi dau seama că tot acest timp, cât toată copilăria și adolescența mea, nu a fost irosit, pentru că tovarășa procuror a înfăptuit atâtea, cât să devină însuși președintele tuturor judecătorilor. Președintele țării a numit-o, în anul 2010, într-un stat european, în care se tot reformează la justiție. Adică, la omul vechi, sub chip nou. De aceea, rezultatul este și va fi un veșnic eșec”.