De la începutul acestei luni şi până în prezent poliţiştii locali din cadrul Serviciului Ordine şi Siguranţa Publică au identificat 38 de persoane care apelau la mila publicului pe raza municipiului Cluj-Napoca. Cu această ocazie, poliţiştii au întocmit un 32 procese verbale de constatare a contravenţiei, în conformitate cu Legea nr. 61/91 republicată şi HCL nr. 422/1999 modificată de HCL nr. 108/2010, în valoare de 3.035 lei.

Din totalul de 38 persoane depistate că apelează la mila publicului, 11 persoane sunt cu domiciliul în municipiul Cluj-Napoca, iar 27 sunt venite din alte judeţe (Mureş, Sălaj, Sibiu, Bistriţa Năsăud) şi alte localităţi din judeţul Cluj (Sânicoara, Vultureni, Turda, Apahida). În funcţie de situaţie, persoanele depistate că apelează la mila publicului, după ce sunt sancţionate contravenţional, cele cu domiciliul în Cluj-Napoca sunt conduse la Centrul de Găzduire Temporară de str. Oaşului nr. 298, iar cele din alte localităţi sunt conduse la gară fiind îndrumate spre localităţile de domiciliu.  Zonele în care au fost depistate aceste persoane sunt P-ţa Mihai Viteazu, B-dul Eroilor, P-ţa Unirii, str. Clinicilor, P-ţa Avram Iancu, P-ţa Cipariu, P-ţa L. Blaga, B-dul 21 Decembrie 1989 şi Parc I. L. Caragiale.

De asemenea, în aceeaşi perioadă au fost identificate de către poliţiştii locali pe raza municipiului, cu precădere în zona centrală, 26 persoane fără adăpost, dintre care 16 cu domiciliul în Cluj-Napoca şi 10 persoane cu domiciliul în alte localităţi (Căpuşu Mic, Teiuş, Tg. Mureş, Apahida, Fântânele, Şimleul Silvaniei). În 21 de cazuri, persoanele fără adăpost au fost conduse la Centrul de Găzduire Temporară de str. Oaşului nr. 298.
Dintre locaţiile frecventate de către persoanele fără adăpost, enumerăm: P-ţa Unirii, P-ţa L. Blaga, P-ţa M. Viteazul, str. Universităţii, str. I.P. Voiteşti, str. P. Roşca, P-ţa Muzeului, B-dul Eroilor, P-ţa Mărăşti, B-dul 21 Decembrie 1989. (sursa foto:ziardecluj.ro)

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.