De asemenea, prin completarea veniturilor şomerilor care se încadrează înainte de expirarea indemnizaţiei pentru şomaj s-au încadrat 396 absolvenţi care beneficiază, din bugetul asigurărilor pentru şomaj, de o sumă egală cu indemnizaţia de şomaj la care ar fi avut dreptul, în condiţiile legii.

„Din interogarea bazei de date, în luna iunie 2013 erau înregistaţi la ANOFM ca şomeri 3.970 de proaspăt absolvenţi, din care 177 erau şomeri indemnizaţi”, se arată în comunicatul transmis agenţiei MEDIAFAX.Din datele statistice înregistrate de ANOFM , în primele cinci luni ale anului 2013, prin subvenţionarea angajatorilor care încadrează absolvenţi ai instituţiilor de învăţământ (persoane care au absolvit o instituţie de învăţământ de mai puţin de 12 luni, n.r.), s-a realizat încadrarea a 1.609 persoane, iar prin acordarea de prime de încadrare absolvenţilor, s-a realizat încadrarea a alte 1.586 persoane.Aproape 4.000 de absolvenţi erau înregistraţi ca şomeri în luna iunie iar alţi peste 3.000 au fost angajaţi în primele cinci luni alea anului, informează, luni, Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM).

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.