FCSB este cea mai iubită echipă din România, însă fanii roș-albaștrilor au avut de înfruntat o perioadă dură de secetă, din punct de vedere al performanțelor. Clubul patronat de Gigi Becali nu a mai câștigat titlul în Liga 1 din 2015, iar pentru roș-albaștri evoluau jucători precum Gabi Tamaș, Mihai Pintilii sau George Țucudean.

În actuala ediție a Ligii 1, însă, FCSB pare favorită clară la campionat, mai ales în contextul unei scăderi clare de formă a campioanei en-titre, Farul Constanța. Și CFR Cluj a avut evoluții oscilante. Iată care sunt motivele pentru care roș-albaștrii pot să ia titlul la capătul acestui sezon!

De ce FCSB poate câștiga titlul, după 8 ani de pauză

  1. A învins rivalele – FCSB are 6 victorii în primele 7 meciuri ale sezonului, iar trei dintre aceste succese au fost obținute în fața unor rivale importante. Roș-albaștrii au învins-o pe Dinamo, scor 2-1, s-au impus cu 1-0 contra lui CFR Cluj și au surclasat-o pe CS Universitatea Craiova, scor 3-0. Așadar, oamenii lui Charalambous au demonstrat că pot face față cu brio meciurilor cu presiune.
  1. Are un lot echilibrat – vicecampioana dispune de un lot care îmbină experiența cu tinerețea. FCSB se bazează pe jucători precum Vali Crețu, Dawa, Ngezana, Chiricheș, Radunovic, Damjan Djokovic sau Andrea Compagno, dar și pe oameni dornici de afirmare, cum sunt Florinel Coman, Octavian Popescu sau Andrei Băluță. Chiar și tinerii roș-albaștrilor au experiență bogată în Liga 1.
  1. Joacă (și) în Ghencea – aflată în continuare într-o criză de identitate, FCSB a obținut o victorie pe acest plan în 2023, reușind să revină pe stadionul Steaua, din Ghencea. Revenirea este un imbold moral important pentru jucătorii lui Charalambous, care au câștigat ambele meciuri disputate pe arena stelistă, în actuala ediție a Ligii 1.
  1. Nu a pierdut niciun jucător esențial – de la FCSB nu a plecat în vara anului 2023 niciun jucător cheie. Firește, lucrurile încă se pot schimba, însă Florinel Coman, Darius Olaru și Andrea Compagno au continuat la FCSB, deși au fost ofertați.
  1. Are experiență – din 2015 nu a mai câștigat FCSB titlul, însă an de an a reușit să iasă pe locul 2. Fără succese majore nici pe plan european, echipa deținută de Gigi Becali este “all-in“ pe cartea campionatului, în acest sezon, iar experiența jucătorilor lui Charalambous poate fi un factor decisiv. 

Urmărește cotele la pariuri pe Liga 1 și mizează cu responsabilitate pe meciurile roș-albaștrilor. FCSB este favorită la câștigarea titlului de campioană, în viziunea bookmakerilor, cota roș-albaștrilor fiind de 2,75. În ierarhia favoritelor urmează ardelenii de la CFR Cluj, cu 3,25 și CS Universitatea Craiova, oltenii având cota 5,00. Campioana Farul Constanța are cota 6,50, iar Rapid completează top 5 cu cota 12,00.

În concluzie, motivele pe care ți le-am prezentat te pot convinge să mizezi și tu pe FCSB la titlu, însă nu doar câștigarea campionatului reprezintă o idee de pariere. Poți să plasezi pariuri și pe meciurile din fiecare etapă jucate de echipa din capitală, inclusiv în regim live! Creează-ți bugetul de pariere și profită de cotele favoriților tăi. Nu uita că toate valorile cotelor pot să se modifice, pe parcursul desfășurării etapelor competiției!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.