„Activităţile desfăşurate de structurile Poliţiei Române în cele şase luni ale anului în curs au vizat scăderea fenomenului infracţional, combaterea evaziunii fiscale şi îmbunătăţirea calităţii serviciului poliţienesc oferit cetăţenilor. Anul 2012 a fost primul an în care, după 9 ani, criminalitatea sesizată nu a mai înregistrat creşteri, ci o scădere semnificativă cu 5,66%. Trendul scăderii se menţine şi în primul semestru al anului 2013″, se precizează în comunicat. Potrivit sursei citate, s-a înregistrat o scădere cu 13,45% a infracţiunilor contra persoanei şi cu 26,77% a infracţiunilor de tâlhărie comise în stradă. De asemenea, au fost constatate cu 10,97% mai multe infracţiuni economice. Poliţiştii au descoperit în primele saşe luni ale anului în urma activităţilor preventive aproximativ 50.000 de infracţiuni, potrivit unui comunicat transmis duminică de IGPR.

sursa: Agerpres

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.