Cel puţin 53 de persoane au murit, joi, în urma unui incendiu declanşat după un atac într-un cazinou din nordul Mexicului, a anunţat procurorul statului Nuevo Leon.

 

"În acest stadiu, am numărat deja 53 de victime", a afirmat Rodrigo Medina, în jurul orei locale 22.30 (6.30, ora României).

Medina a afirmat că atacul a fost comis în jurul orei locale 16.00 (00.00, ora României), de şase bărbaţi care au ajuns la cazinou cu două vehicule.

Cazinoul, cu o suprafaţă de 1.720 de metri pătraţi, a fost incendiat cu ajutorul unor lichide inflamabile, a spus Medina.

Preşedintele mexican, Felipe Calderon, a condamnat atacul, într-un mesaj publicat în contul său de Twitter. "Cu profundă consternare, îmi exprim solidaritatea cu Nuevo Leon şi victimele acestui act aberant de teroare şi barbarie", a afirmat el.

Purtătorul de cuvânt pentru probleme de securitate al guvernului mexican, Alejandro Poire, a denunţat "un act de teroare inadmisibil ", care nu va rămâne nepedepsit, iar Calderon i-a cerut ministrului de Interne, Francisco Blake, să meargă la Monterrey pentru a conduce personal ancheta.

Directorul Protecţiei Civile locale, Jorge Camacho, a afirmat că este posibil ca, auzind exploziile, persoanele aflate în interiorul cazinoului să se fi refugiat în toalete şi în birouri, în loc să iasă din clădire, deoarece nu şi-au imaginat că incendiul se va extinde atât de rapid.

Pompierii au reuşit să stingă incendiul abia după patru ore, fiind nevoiţi să spargă zidurile clădirii pentru a ajunge la etajele superioare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.