O organizație clujeană, Believe Romania 2015, vrea să organizeze un eveniment la care cheamă câteva mii de clujeni. ”Având în vedere că anul acesta oraşul Cluj-Napoca a fost desemnat Capitală Europeană a Tineretului, Clujul este gazda unui amplu program de activități. Peste 6.000 de clujeni vor participa la evenimentul care va fi organizat în perioada 6-17 mai, pe Bulevardul Eroilor din Cluj-Napoca, în apropierea Monumentului Memorandiștilor. Manifestarea culturală Believe in Unity își propune: creșterea responsabilității civice, stimularea solidarității și unității clujenilor, dar și descătușarea bucuriei de a crea, de a se exprima, a cetățenilor.

Fiecare participant va picta una din cele aproximativ 6.000 de piese ale unui mozaic, care reprezintă Clujul. Piesele mozaicului vor fi montate de comunitatea bisericilor evanghelice din oraș într-o construcție volumetrică cu o bază de 9 x 9 m, care va avea înălțimea de 6 m. Se dorește conștientizarea faptului că „Orașul suntem noi” și ceea ce facem, contează. Orașul nu este la fel cu sau fără mine, oricine aș fi eu”, arată reprezentanții organizației.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.