Zeci de mii de bulgari vor rămâne fără loc de muncă chiar în cele mai dificile luni ale anului, cele de iarnă, iar în buget nu există bani pentru subvenţii menite să reducă şomajul, a avertizat ministrul muncii şi politicilor sociale, Hasan Ademov, scrie luni cotidianul sofiot Sega.

Potrivit oficialului bulgar, o bombă cu ceas pune în pericol piaţa muncii. Aproximativ 50.000 de persoane angajaţi cu contracte de muncă pe termen limitat în cadrul programului operaţional ‘Resurse Umane’, vor rămâne fără job în octombrie, noiembrie şi decembrie pentru că aceste contracte expiră în lunile respective.

Alţi 30.000 sunt angajaţi sezonieri în turism şi vor rămâne şi ei şomeri la finalul sezonului estival. Ministrul Ademov crede că dacă aceşti oameni îşi pierd locurile de muncă, rata şomajului ar creşte de la 11,2%, cât a fost la sfârşitul lunii aprilie, la circa 14%. Ademov a adăugat că spre sfârşitul lunii aprilie au fost contractaţi 99% dintre banii din programul naţional de acţiune pentru ocuparea forţei de muncă, iar doar 11 milioane de leva (circa 5,5 milioane de euro) rămân pentru cheltuieli neprevăzute. Nu s-a ţinut cont de faptul că în acest an se încheie acţiunea programului operaţional, a afirmat Hasan Ademov. În opinia sa, pentru asigurarea ocupării acestor zeci de mii de persoane care vor rămâne şomeri sunt necesare cel puţin 60 milioane de leva (puţin peste 30 milioane de euro), în timp ce guvernul ar putea să găsească cu mari dificultăţi cel mult 30 milioane de leva (15 milioane de euro).

‘Nu avem o perioadă de graţie de 100 zile şi nici măcar de 10 zile’, a declarat premierul bulgar Plamen Oreşarski, citat luni de ziarul Novinar. El a precizat însă că guvernul nu poate să ia imediat decizii în ceea ce priveşte problemele-cheie, pentru că deciziile pripite sunt de cele mai multe ori eronate. De aceea, Oreşarski le-a cerut miniştrilor mai întâi să facă o analiză a situaţiei din ministere, în timp ce Ministerul Finanţelor trebuie să verifice cum este finalizată legea bugetului de stat.

În opinia lui Oreşarski, datele pe care le-a văzut până acum nu-i oferă motive de optimism în ceea ce priveşte situaţia financiară din stat. Invitat duminică într-o emisiune a postului naţional de radio, premierul bulgar a spus că se va consulta cu celelalte partide din parlament înainte de a trece la înlocuirea prefecţilor, el lăsând să se înţelege că cel mai probabil vor fi schimbări şi la agenţia fiscală şi la agenţia vamală, mai scrie Novinar.AGERPRES

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.