Duminică se împlinesc 80 de ani de la semnarea Dictatului de la Viena care a avut loc în 1940. La 15 septembrie 1941, la un an după punerea în aplicare a actului de tristă amintire, Dictatul de la Viena a fost declarat nul de drept de către Guvernul României. Prin Dictatul de la Viena din 30 august 1940, România a fost silită să cedeze aproape jumătate din teritoriul Transilvaniei în favoarea Ungariei horthyste. Actul a fost impus României de Germania Nazistă și Italia fascistă în timpul celui de al Doilea Război Mondial, sub titlul de arbitraj.

Dictatul de la Viena a fost că o consecință a Pactului de neagresiune (23 august 1939) între Germania și URSS, a cadrului internațional din vară anului 1940 și a sincronizării presiunilor asupra României din partea a trei dintre vecinii săi: URSS (anexează Basarabia și Nordului Bucovinei, 28 iunie 1940), Ungaria (viză Ardealul) și Bulgaria (Sudul Dobrogei-Cadrilaterul-7 septembrie 1940).  

 Cesiunile teritoriale au reprezentat 32% din suprafața țării, cu tot atâta pondere din populația (în majoritate români) și puterea ei economică. Suprafața cedată de România Ungariei și nouă frontieră au fost stabilite de Hitler și Statul Major al Wehrmacht la 27 august 1940: 42.243 kilometri pătrați, cu o populație de aproximativ 2.600.000 de locuitori, în majoritate români.

Convocați la Viena, de von Ribbentrop și contele Ciano, reprezentanții celor două țări, Mihai Manoilescu, ministru de Externe, Valer Pop (consilierul regelui Carol al II-lea) din partea României și contele Csaky (ministru de Externe) alături de contele Teleki (prim-ministru) de cealaltă parte, prilej în care li s-au comunicat, separat, decizia lui Hitler pe 29 august 1939.

 Pe 30 august 1940 decizia a fost transmisă guvernelor celor două țări, urmând că teritoriul românesc atribuit Ungariei să fie evacuat de trupele române în termen de 15 zile.

Momentul ales de Germania și Italia pentru dezmembrarea integrității teritoriale și naționale a României, a pus poporul român în față unei situații limită.

Carol al II-lea nu a vrut să negocieze cu Hitler

Pe fondul aprecierilor lui Hitler că „Romania a fost, timp de câteva decenii, aliatul activ și hotărât al oponenților Reichului german”, la 4 iulie 1940 este numit guvernul Ion Gigurtu, având în componentă și câțiva miniștri legionari. Succesul Moscovei a determinat Budapesta să reclame revizuirea granițelor cu România în Transilvania. Puterile Axei au sugerat părților implicate să-și rezolve problemele prin negociere directă sau „arbitraj” mijlocit de dictatorii Hitler și Musolini. Dată fiind natură „arbitrilor”, în limbă romană se folosește consistent termenul de dictat de la Viena, în timp ce în alte limbi este încă folosit termenul moștenit din perioadă nazistă, de arbitraj.

 Cedările teritoriale românești au fost facilitate de starea de derută determinată de presiunile externe și incapacitatea guvernului condus de Ion Gigurtu și a cercurilor conducătoare românești de a angajă acțiuni politice ferme, de a organiza măsuri de apărare națională. Lipsă de curaj a regelui Carol al II-lea, faptul că a evitat un contact direct cu Hitler, deși se impunea o expunere personală, au întărit convingerea cancelarului nazist că regele României nu va întreprinde măsuri de împotrivire hotărâte, ci va consimți treptat la toate pretențiile revizioniste formulate. La 15 iulie 1940, Hitler îi adresează regelui Carol o scrisoare cu caracter ultimativ, avertizând asupra „gravelor primejdii la care s-ar expune dacă nu ar da curs cererii sale” de a începe tratative cu Ungaria și Bulgaria în vederea revizuirii frontierelor.

Guvern comunist în schimbul teritoriului luat

După răsturnarea guvernului Antonescu la 23 august 1944 și întoarcerea armelor contra Germaniei naziste, armată romană a participat în toamna anului 1944 la luptele pentru eliberarea Transilvaniei de Nord. Uniunea Sovietică a acceptat că Transilvania de Nord să revină României, cu condiția instaurării la București a unui guvern procomunist. Administrația civilă română a revenit în Transilvania abia în martie 1945, după formarea guvernului condus de Petru Groza. În decursul Conferinței de Pace de la Paris, guvernul Ungariei a urmărit să păstreze o parte a teritoriului primit prin Dictatul de la Viena. Demersul a rămas fără rezultat, încât articolul 1, punctul 2, al tratatului de pace cu Ungaria și articolul 2 al tratatului de pace cu România prevăd nulitatea acordului încheiat prin „arbitrajul” de la Viena, din 30 august 1940, și restabilirea frontierei existențe la 1 ianuarie 1938 între România și Ungaria. (Gazeta de Cluj)

1 COMENTARIU

  1. Uimitor cât de uşor se uită intelectualiceşte Istoria Românilor în postromânism! Doar Gazeta de Cluj, Agerpres, Historia, Adevărul, Cotidianul… , dintre sute de portaluri, amintesc de Dictatul de la Viena la 80 de ani, pe când publicul cultivat are bestsellerul Catherinei Horel: Amiralul Horthy, regentul Ungariei. Basarabenii au o vorbă: mankurtizare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.