Deşi nu traversează cea mai bună perioadă a existenţei de 109 ani, CFR Cluj, cel mai vechi club de fotbal din România, a făcut de-a lungul timpului afaceri foarte bune. Transferurile de jucători au fost, pentru o bună perioadă de timp, principala sursă de întreţinere a echipei.
- Rând pe rând, prin Gruia au trecut jucători precum Lacina Traore, Sebastian Dubarbier, Alvaro Pereira, Rafael Bastos, Modou Sougou sau Emmanuel Culio, fotbalişti pe urma cărora Arpad Paszkany a scos bani frumoşi. Cu ajutorul acestor jucători, în sezoane diferite, clujenii reuşeau să ajungă în Champions League.
ProSport prezintă lista celor mai profitabile transferuri reuşite de CFR Cluj
1. Alvaro Pereira (6,5 milioane – FC Porto)
A fost adus de CFR de la Argentinos Juniors, contra sumei de 2,5 milioane de euro. A petrecut însă doar un an la formaţia din Gruia, valoarea sa ieşind repede în evidenţă. FC Porto a intrat pe fir pentru transferul său, iar mutarea s-a finalizat în schimbul a 6,5 milioane de euro. Mai târziu, Pereira ajungea la Inter, pe 10 milioane de euro. În anul petrecut la CFR, fundaşul stânga a acumulat 37 de partide, reuşit 2 goluri şi 4 pase decisive. În prezent, evoluează în Argentina, la Estudiantes.
2. Lacina Traore (6 milioane – Kuban Krasnodar)
Ivorianul a fost remarcat de scouterii clujenilor în Coasta de Fildeş, la echipa Stade d’Abidjan, iar transferul său în Gruia s-a materializat pentru doar 50.000 de euro. A stat la CFR până în 20011, când era cotat la 4 milioane de euro, conform transfermarkt.de, a marcat 18 goluri şi a reuşit 5 pase de gol în 61 de meciuri. Ruşii de la Kuban au plătit CFR-ului 6 milioane de euro în schimbul serviciilor ivorianului, pe 7 februarie 2011. A ajuns între timp la AS Monaco, după aventuri petrecute la Everton şi Anji Mahacikala.
3. Rafael Bastos (3,5 milioane – Al Nasr)
Brazilianul a fost adus de CFR de la Braga, în iulie 2011, liber de contract. A petrecut două sezoane şi jumătate la gruparea „alb-vişinie”, timp în care a reuşit 13 goluri şi 16 de gol, în 85 de partide. La începutul lui 2013, atunci când era evaluat la 2,3 milioane de euro, Al Nasr Ryadh l-a cumpărat de la CFR, şeicii arabi plătind 3,5 milioane de euro în schimbul serviciilor sale. În acest sezon evoluează la Figueirense, în Brazilia.
4. Renan (3,2 milioane – Sampdoria)
CFR Cluj l-a transferat în 2011, pe 1 iulie, din Portugalia, de la Vitoria Guimaraes. Mijlocaşul brazilian a rezistat doar un an în Gruia, timp în care a reuşit 3 goluri şi 4 pase de gol în 18 partide. A fost remarcat de italienii de la Sampdoria, care au dorit să-l împrumute o jumătate de an, plătind clujenilor 1 milion de euro, pentru a se convinge de calităţile pe care le deţine. Renan a reuşit să confirme banii plătiţi drept pentru care Sampdoria l-a achiziţionat definitiv achitând în total 3,2 milioane de euro în schimbul sericiilor sale. În prezent, el este jucătorul lui Emirates Club, în Emiratele Arabe Unite.
5. Modou Sougou (3 milioane – Marseille)
A ajuns la CFR din Portugalia, de la Coimbra, în schimbul a doar 300.000 de euro. A petrecut 2 sezoane jumătate pe Dr. Constantin Rădulescu, timp în care a reuşit 15 goluri şi 22 de pase decisive în 55 de partide. După ce a făcut furori în Champions League în tricoul „alb-vişiniu”, Sougou a fost remarcat de gruparea franceză, Olympique Marseille. Francezii l-au cumpărat pe mijlocaşul senegalez în schimbul a 3 milioane de euro, pe 24 ianuarie 2013. Evoluează la Sheffield Wednesday.
6. Ciprian Deac (3 milioane – Schalke 04)
Oficialii clujeni l-au remarcat pe Deac în vara lui 2005, la Unirea Dej, fiind achiziţionat pentru doar 50.000 de euro. A petrecut nu mai puţin de cinci sezoane în tricoul CFR-ului, fiind unul dintre pilonii pe care s-au construit echipa care avea să facă o figură frumoasă în Liga 1. În 158 de partide, Deac a reuşit 17 goluri şi 21 de pase de gol pentru clujeni, fiind vândut în august 2010, la formaţia germană, Schalke 04, contra sumei de 3 milioane de euro. A ajuns recent în Kazahstan, la Aktobe.
7. Emmanuel Culio (2 milioane – Galatasaray)
A fost achiziţionat de CFR în vara lui 2007, de la echipa chiliană La Serena, contra sumei de 600.000 de euro. A stat 3 ani şi jumătate în Gruia, fiind un jucător important. În acest timp, Culio reuşea să-i facă fericiţi pe fanii clujeni prin golul care aducea victoria CFR-ului în grupele Ligii Campionilor, contra celor de la AS Roma. În 139 de meciuri la CFR, Culio a reuşit 10 goluri şi 22 pase decisive. A fost vândut în vara lui 2011, pentru 2 milioane de euro. În prezent activează în Spania, în La Liga, la Las Palmas.
8. Sebastian Dubarbier (1,5 milioane – Lorient)
Argentinianul cu cetăţenie franceză a fost cumpărat de CFR Cluj în iarna lui 2008 în schimbul a 800.000 de euro. A petrecut 2 ani la gruparea de pe stadionul Dr. Constatin Rădulescu, timp în care a reuşit 13 goluri şi 3 pase decisive în 76 de partide. Calităţile sale n-au întârziat să fie remarcate, iar franceziii de la Lorient au dorit să-l cumpere atunci când era cotat la 2,6 milioane de euro. Oficialii francezi au oferit în schimbul serviciilor sale 1,5 milioane de euro, iar clujenii l-au lăsat să plece. În prezent joacă la Almeria, în Segunda Divison
Totalul sumelor încasate din aceste mutări este unul impresionant. Asta dacă ţinem cont de nivelul la care se află întrecerea internă din România: 29 de milioane de euro – cât pentru o calificare în grupele Champions League. Scăzând sumele pentru care au fost aduşi aceşti fotbalişti, ajungem la un profit total de aproximativ 25 de milioane de euro pentru conducătorii clubului din Gruia.