Agent-șef de poliție Ioan Petean este zi de zi pe urmele hoților, tâlharilor și criminalilor. Acesta spune că are cel mai plăcut loc de muncă și nu-i este frică, în ciuda amenințărilor constante pe care le primește de la infractori.

Polițistul Ioan Petean de la Serviciul de Investigații Criminale din cadrul IPJ Cluj, Secția 6, a vorbit despre activitatea lui în cadrul conferinței ”Care este vocația mea?” de la Universitatea Sapienția. Petean lucrează de 23 de ani în poliție.

”E cel mai plăcut loc de muncă, în poliție, pentru că cuprinde foarte multe domenii, de la furturi din beciuri până la…. Îmi place ceea ce fac, să caut, să găsesc. Poți să cauți sau poți să cauți să găsești. Toată lumea, când spui că lucrezi la investigații criminale, te confundă cu criminalistica. E cu totul altceva. Noi ne lovim primii cu autorii, persoanele care urmează să fie reținute. Trebuie să avem o anumită atitudine, să fii puțin peste el.”, spune agentul-șef principal.

Întrebat de studenți dacă a avut parte de incidente cu infractorii, acesta a răspuns: ”Te mai bruschează, te mai scuipă…”. A povestit și o întâmplare haioasă: ”Am avut hoț după care am fugit cu taxi. Eram cu un coleg și fugeam după un tânăr de 25 de ani. Eu fumez două pachete de țigări pe zi. Am luat un taxi și i-am zis urmărește-l pe ăla care fuge. Și l-am prins.”

Petean a precizat că încearcă să prindă spărgătorii de case în flagrant, dar pentru asta are nevoie de informații anterioare comiterii faptei. De unde își ia informații? ”De la dumneavoastă, de la dumneavoastră, de peste tot avem informații. Dacă reușim să intrăm în posesia unei informații înainte să se producă spargerea, vom încerca să-l prindem în flagrant. În general, informațiile sunt ulterioare, de la persoane care au intrat în contact cu hoțul pentru valorificare de bunuri.”.

Polițistul spune că nu plătește pentru informații: ”Nu avem informatori, avem surse. Noi nu le plătim. Sunt resurse pentru informațiii cu impact puternic. Acolo se pot aloca niște bani, la nivelul inspectorului șef. Gen spargerea de la Banca Transilvania”

Cât despre amenințări de la răufăcători, Ioan Petean spune că sunt constante: ”Nu vreau să fiu interpretat greșit, dar se întâmplă mai tot timpul. Ultima dată, anul trecut, eram plecat în Spania cu familia și cineva a promis că-i dă foc casei celui care mi-a dat mie informația și a polițistului care l-a reținut. Casa celui care mi-a dat informația a ars, a mea nu. Nu a mers așa de departe. Cred că a calculat înainte că era mult mai grav pentru el. ” Omul legii are trei copii. ”Nu mi-e frică. Îmi place ceea ce fac. Cât lucrez în poliție, dacă aflu că cineva a furat ceva, o să fac tot posibilul să-l prind”, spune hotărât polițistul de la Investigații Criminale.

Sursa: clujust

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.