Angajații asocierii companiilor de salubritate Brantner-Vereș au făcut vineri, 7 octombrie o grevă spontană pe motiv că nu li s-au aprobat renegocierile contractului colectiv de muncă. Potrivit reprezentanților salariaților conducerea Brantner-Vereș susține că nu are bani.
Un alt aspect grav ce i-a determinat pe angajați să protesteze îl reprezintă și faptul că li s-a refuzat acordarea sporului de salubritate(cunoscut și ca spor de rușine) și beneficii precum zile de concediu, bonuri de masă etc. Astfel că, până luni, șoferii și cei ce ridică gunoiul nu își vor desfășura acțiunile contractuale până nu vor fi tratați corespunzător.
Acest lucru va produce o declare în special în zona Mărăști. Potrivit orarului firmei, mâine trebuiau colectate deșeurile din zona Pieței Mărăști, strada Dorobanților și zona centrală a Hotelului Paradis.
„Am început negocierile contractului colectiv de muncă, în iunie, dar s-au stopat. Orice am făcut nu s-a rezolvat nimic. Ne-au spus ca nu sunt bani, așa că vineri, am mers cu toții la muncă, am formulat o hartie prin care ceream să fim chemați la negocieri. Nu ni s-a răspuns și de aceasta, azi am protestat spontat prin a nu ieși în teren la muncă.
Ne-au notificat ulterior că în 12 octombrie suntem invitați la negocieri. Nici în weekend nu va merge nimeni la muncă. În contractul colectiv ce a expirat la 1 iulie, era prevăzut 30% inclus în salariul de încadrare sporul de rușine, de salubritate, iar ei ne spun că nu se poate da acel spor. Noi am văzut acel contract din 2014, doar acum în iulie pe motiv că era la Tribunal.
Ei nu au respectat nici un salariu, nici minimul pe economie, nici la șoferi nici la încărcători, nu au de unde să dea bani. De asemenea au trimis un executor judecătoresc să ne amenințe că prin protestul spontan, am creat un prejudiciu firmei.
Când Vereș, Dumnezeu să-l ierte, conducea firma, toate lucrurile mergeau bine. Acum austriacul conduce, băiatul lui Brantner împreuna cu o doamnă Olga. Ei taie și spânzură și nu ne dau drepturile cuvenite”, declară un angajat al firmei.
Reamintim că în iulie 2-16, contractul colectiv de muncă al angajaților a expirat, iar muncitorii nu au mai semnat un act adițional sau o prelungire.
NU VA FIE FRICA SA VA CERETI DREPTURILE!!! NU VIN EI SA VA IA LOCUL……