Am sărbătorit cu emoție Ziua Națională a României. Acum s-au împlinit 98 de ani de la Marea Unire. Nu au lipsit obișnuitele dispute politice: cine a fost invitat la parada militară și la recepția de la Cotroceni și, în acest context, de ce nu s-a permis prezența unor lideri politici în grupul oficialităților, cum de a lipsit doamna Carmen Iohannis etc., dar acestea controverse nu mi se par lucrurile cele mai importante. Cine a dorit a serbat plenar această zi decisivă în formarea noastră ca stat și națiune. Anul acesta s-au împlinit și 68 de ani de când a fost interzisă biserica greco-catolică. Și când te gândești că episcopul unit Iuliu Hossu, viitorul cardinal a citit la 1 Decembrie 1918 mulțimilor adunate la Ala Iulia Proclamația Unirii. Așa fiind, 1 Decembrie este pentru mulți dintre noi și o zi de comemorare.
Biserica Română Unită, Greco-Catolică, după înlăturarea Regelui a fost ultima legătură cu Vestul după cum a reprezentat și prima instituție care ne-a integrat încă 1700 în Europa. În 1948, episcopii noștri au fost reținuți mulți preoți și chiar credincioși s-au găsit în această situație. Bunurile bisericii au fost confiscate, inclusiv Biblioteca mitropoliei din Blaj, iar bisericile au fost atribuite Bisericii Ortodoxe Române. Biserica Unită a intrat în catacombe, până la sfârșitul unii decembrie 1989. La sugestia doamnei Doina Cornea, decretul comunist din1 Decembrie 1948a fost abrogat. Biserica și-a recăpătat libertatea, dar nu și lăcașurile de cult, iar unele proprietăți cum este și clădirea unde funcționează Academia de Muzică din Cluj nu a fost recuperată până azi, deși există hotărâre de Guvern care obligă statul să o restituie.
Directiva stalinistă a trecerii credincioșilor greco-catolici la alt cult bizantin au fost inițiate de Stalin în 1946 în Ucraina și a fost urmată, în 1948, în Slovacia și România. În Ungaria și Bulgaria, bisericile greco-catolice, deși persecutate, nu au fost totuși interzise. În schimb, comuniștii români au fost extrem de zeloși. Pe episcopul Vasile Aftenie de la București l-a ucis în beciurile securității, episcopii Valeriu Traian Frențiu și Ioan Suciu au murit în penitenciarul din Sighetul Marmației, iar ceilalți care au supraviețuit Sighetului, după 1955, au fost dirijați spre domicilii obligatorii la mai multe mănăstiri ortodoxe. Singurul care a fost condamnat politic a fost episcopul Alexandru Rusu care și-a sfârșit zilei la Penitenciarul din Gherla. Ultimul care ne-a părăsit a fost Iuliu Hossu care a fost declarat de Sfântul Părinte cardinal in pectore. A preferat să moară în țara lui, decât să îmbrace, la Roma, purpura roșie de prinț al Bisericii Universale.
Sunt îndreptățit să evoc deoarece aceștia se află în cursul unui lung , poate prea lung, proces de beatificare, iar pe dintre cei din aceștia (Ioan Suciu, Iuliu Hossu și Alexandru Rusu) i-am întâlnit. Mă consider deci, un privilegiat.
Multe nedreptăți s-au făcut Bisericii Române Unite și după 1989 mai ales în litigiile patrimoniale, unde nici măcar practica judiciară a Curții Europene a Drepturilor Omului – CEDO de la Strasbourg nu a fost constantă, dar ne bucurăm de libertate, ne-am refăcut eparhiile și o parte din parohii, avem învățământ greco-catolic, atât general, cât și de specialitate, inclusiv la nivel universitar, ni s-au redat din partea statului și unele bunuri imobiliare și de aceea privesc spre viitor cu speranță. De fiecare dată mă uit cu admirație la catedrala din orașul nostru, ce se află amplasată în Piața Cipariu. Consider că pentru construirea și finalizarea edificiului sunt emblematice numele PS Florentin și a inginerului Vasile Podoabă, principalul diriginte de șantier.
Îl evocăm cu recunoștință pe martirii și înaintașii bisericii noastre. În această direcție se înscriu două conferințe organizate de Episcopia Română Unită cu Roma, greco-catolică de Cluj-Gherla. Prima s-a desfășurat la Facultatea de Istorie și Filosofie din Cluj la 19 noiembrie a.c. având ca temă ”60 de ani de la Mișcarea petiționară pentru legalizarea bisericii greco-catolice”. Cea de-a doua a avut loc la Bistrița, la 26 noiembrie 2016și s-a numit ”160 de ani de la nașterea vicarului greco-catolic Gherasim Domide”. Aceste manifestări au avut loc și sub auspiciile Universității Babeș-Bolyai și a Ordinului Sfântul Vasile cel Mare. Nu pot să nu evidențiez rolul avut în organizarea acestor manifestări de dr. Ionuț Vida-Simiti avocat, care dintre cunoscuții mei, alături de avocații Aurel Olteanu și Victor Toma, a militat cu multă hotărâre pentru recunoașterea drepturilor acestei biserici, apreciată atât de mult, chiar și de istoricul Nicolae Iorga.
Între clericii acestui cult pe care îi consider că îi cunosc bine pentru munca lor plină de dăruire, îi menționez, în ordine alfabetică pe Cristian Borz din Bădăcin, Teodor Lazăr din Cluj, Nicolae Jarda din Sîngeorz-Băi și Romul Pop de la Mănăstirea Prislop-Maramureș. Unii dintre aceștia sunt și oameni ai cărții. Îi urez din inimă părintelui Borz să termine lucrările de reabilitare ale Casei Iuliu Maniu din Bădăcin, proiect la care s-a angajat plenar. (Preoții enumerați nu limitativ, deoarece mai cunosc și alții despre care am mai scris cu alte prilejuri).
Dacă în 2018, monumentul istoric de la Bădăcin va fi recondiționat, această realizare va reprezenta un omagiu nu numai pentru acela pe care politologul american Robert Kaplan îl consideră cel mai mare bărbat de stat a României interbelice, ci și pentru biserica greco-catolică deoarece Maniu a fost atașat profund acestei biserici luptătoare.
Adrian Man
7.12.2016
