Pe strada Donath din cartierul Grigorescu s-a deschis un supermarket Profi City la parterul unei clădiri cu regim de înălţime subsol + parter + 4 etaje. Clădirea a fost executată în perioada anilor 1980 şi a avut de la început funcţiunea de spaţiu comercial – la parter şi spaţii de locuit – la etaj. Cele opt familii care locuiesc în blocul respectiv se declară nemulţumiţi de faptul că supermarketul nu a respectat normele legale de funcţionare.

 

Vecinii, nemulţumiţi de noul supermarket

Supermarketul funcţionează începând cu data de 16 martie 2017, iar potrivit vecinilor noul Profi ”nu respectă normele unei conlocuiri civilizate” cu cele opt familii care locuiesc la adresa str. Donath, nr. 15, bl. M, sc I, unde funcţionează şi supermarketul. În consecinţă, aceştia au semnalat primăriei neregulile constate şi cer instituţiei să nu elibereze magazinului autorizaţia de funcţionare. Rugămintea acestora se datorează următoarelor antecedente:

”Pe întreaga perioadă de pregătire a spaţiului magazinului (aproximativ cinci săptămâni), orele de linişte nu au fost respectate nici în zilele lucrătoare, nici sâmbăta, nici duminica.

Lucrările efectuate au inclus modificarea structurii de rezistenţă a blocului pentru care, săptămâna trecută când am discutat cu responsabilitate Profi pentru construcţii şi deschiderea unui nou magazin nu există autorizaţie de construcţie eliberată de compartimentul de specialitate al primăriei. Ne-a fost prezentată doar expertiza unui specialist care, este numai un act necesar pentru eliberarea autorizaţiei. Din câte ştim noi, pentru eliberarea autorizaţiei de construcţie ar fi trebuit să aibă acordul locatarilor blocului.

Tot săptămâna trecută, în discuţia avută de membrii asociaţiei de proprietari cu reprezentanţii Profi (Domnul Călin Constantea împreună cu un alt coleg) am rugat ca orarul de funcţionare al magazinului să se încadreze în orarul unui magazin deschis la parterul unui bloc de locuinţe. Am menţionat atunci că nu suntem de acord nici cu deschiderea magazinului la ora 6:00 şi nici cu funcţionarea lui până la ora 22:00. Azi, am avut surpriza să constatăm că exceptând duminica, când orarul de funcţionare este 6:00 – 22:00, în restul zilelor este 6:00 – 23:00. Solicitarea noastră era maxim 7:00 – 21:00.

Am rugat de asemenea să nu se vândă cafea întrucât nu există toalete necesare în această situaţie. Coroborat cu orarul de funcţionare şi cu segmentul ţintă al clienţilor, putem avea surpriza neplăcută ca în apropierea scării noastre să apară locuri urât mirositoare.

Magazinul nu beneficiază de spaţii de depozitare, aprovizionarea făcându-se pe întreg parcursul zilei. În acest context, ne găsim în situaţii similare celei din ziua de ieri, când două maşini cu marfă au blocat complet strada din spatele magazinului făcând orice circulaţie imposibilă. Mai mult, potenţialii cumpărători care se deplasează cu maşini nu fac decât să crească aglomeraţia din timpul zilei, datorită faptului că la parterul blocului nostru (scările I şi II) există o serie de spaţii comerciale şi de servicii foarte frecventate.

Dorim să se elimine utilizarea căruciorului mecanic şi a paleţilor din lemn pentru descărcarea la rampă, transportul mărfii în magazine. Zgomotele produse sunt inacceptabile în orele de linişte şi supărătoare pe tot programul de funcţionare.

În această situaţie, considerăm că autorizaţia de funcţionare a magazinului ar fi trebuit să fie solicitată (cel puţin în principiu) însă înainte de începerea lucrărilor, nu după deschiderea magazinului. Deşi am prezentat nemulţumirile şi îngrijorările noastre responsabililor Profi, atitudinea adoptată a fost de dispreţ şi nebăgare în seamă a doleanţelor noastre.

Suntem convinşi că Primăria Cluj-Napoca militează pentru un oraş civilizat (Viena, Munchen, etc.) nu spre un oraş din Africa sau America Latină unde totul este la discreţia celor cu bani.

Având în vedere legislaţia în vigoare şi cele prezentate anterior, vă rugăm, să nu eliberaţi autorizaţia de funcţionare, fie să cereţi celor de la Profi să respecte în totalitate normele unei convieţuiri civilizate şi respectuoase”, au transmis vecinii supermarketului.

profi 1

Verdict: Profi avea nevoie de autorizaţie!

Potrivit vecinilor, Călin Constantea – manager de expansiune Profi, le-a spus vecinilor că supermarketul nu are nevoie de autorizaţie de construire şi nici de acordul vecinilor pentru lucrările ce s-au efectuat. În contradictoriu, viceprimarul municipiului Cluj-Napoca, Dan Tarcea, confirmă afirmaţiile vecinilor. Acesta a declarat că dacă lucrările efectuate modifică structura de rezistenţă a unui bloc, o societate are nevoie de autorizaţie de construire, precizând că un raport de expertiză tehnică nu este suficient. De asemenea, Dan Tarcea a precizat că acordul vecinilor pentru funcţionarea magazinului trebuie solicitat.

Contactat telefonic de reporterul Gazeta de Cluj, Călin Constantea a declarat că nu este în măsură să ne răspundă întrebărilor, îndrumându-ne să sunăm la numărul de telefon de pe site-ul www.profi.ro. Însă, pentru sediul de pe strada Donath nr. 15 nu este afişat deocamdată niciun număr de contact, iar la numărul de telefon al sediului central din Timişoara nu a răspuns nimeni.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.