Alexandru Găvruş ne-a prezentat informaţii despre un ”Pod Roman” ce a rezistat cca. 1850 de ani, situat în perimetrul comunei Iara. Acesta doreşte să fie salvat de la dispariţie şi să fie arondat unei instituţii care să-i dovedească în mod legal originea şi vechimea şi să se îngrijească în mod oficial de minima întreţinere necesară. Clujeanul a prezentat aceste informaţii în speranţa că vor fi utile la un moment dat în elucidarea unor probleme de înţelegere a formării şi istoriei locale, a apariţiei şi evoluţiei poporului român şi pentru a păstra pentru viitor aceste construcţii cu adevărat păstrate în mod miraculos atâta amar de vreme fără nicio întreţinere intenţionată.

 

În judeţul Cluj există o construcţie ce dăinuieşte de cca. 1850 de ani. Ea a făcut parte din ”Drumul Aurului”, pe care l-au construit romanii în secolul II, al erei noastre, din Potaissa (Turda) până în zona auriferă situată în nordul Munţilor Apuseni, respectiv spre zona din amonte a râului Arieş. Acest drum a pornit din Turda, a urcat pe valea râului Hăşdate, a continuat aproximativ pe traseul actualului drum Cluj-Iara şi a intrat în depresiunea Iara prin N-E Depresiunii, pe lângă actuala comună Băişoara, a traversat râul Iara, a continuat pe malul drept al râului până la hotarul localităţii Făgetul Ierii, urcă până în actualul perimetru al carierei de nisip de care, de altfel este întrerupt şi coboară în bazinul hidrografic al râului Arieş, pe Valea Vadului, în localitatea Ocolişel.

Pe traseul acestui drum din Depresiunea Iara, s-a păstrat până în prezent un pod construit din piatră, pod ce făcut parte din ”Drumul Aurului”. Podul are caracteristicile unei construcţii în stil roman, liantul utilizat este varul, iar bolta arcadei este un semicerc, semn distinctiv al stilului roman în construcţii.

”Existenţa podului nu reprezintă o noutate, localnicii, mai ales cei din satul Cacova, ştiau de existenţa lui. Într-o discuţie pe care am avut-o cu domnul Craiu Dumitru, prin anul 1983-1984, mi-a spus că fiind copil la şcoală, învăţătorul lor a dus copii din Cacova într-o excursie, cu obiectul de a vizita în mod expres ”Podul Roman”. Pentru localnicii din Cacova, existenţa ”Podului Roman” este un motiv de mândrie.

18362197_852151761617021_1214072761_o

Nimeni nu îşi asumă responsabilitatea

Întâmplător am ajuns la acest pod prin anul 1985-1986, mi-am dat seama de valoarea lui, motiv pentru care am luat probe din zid cu gândul de a face o testare cu carbon pentru a determina ştiinţific apartenenţa şi vechimea lui, dar acţiunea s-a limitat doar la colectarea acestora. Pentru a realiza această datare, am luat legătura cu Institutul de Ştiinţe a Mediului din cartierul Grigorescu, str. Fântânele, nr. 30, am expus situaţia şi dumnealor au spus că este posibilă datarea deoarece există posibilitatea de a lansa şi realiza asemenea activităţi. Am aşteptat contactarea telefonică promisă, dar aceasta nu a venit niciodată.

În anul 2015, am luat legătura cu Universitatea Tehnică Cluj-Napoca şi prin prorectorul acesteia, am luat contactul cu Facultatea de Construcţii, am plecat cu un cadru didactic în zona comunei Iara, la ”Podul Roman” şi pe porţiune de drum. Nu a fost făcut niciun demers pentru înlăturarea clauzelor care deteriorează ”Podul Roman”, urmare acestei deplasări şi nici nu am fost contactat.

Lucrările de construcţii efectuate de Imperiul Roman acum cca. 1850 de ani, probabil nu au impresionat sau pur şi simplu au fost date uitării.

Am considerat că această unitate de învăţământ va fi interesată de natura şi de felul lucrărilor, mai ales că am depistat şi circa 4-5 km din ”Drumul Aurului” foarte bine conservat. Podul şi lucrările executate la această porţiune de drum sunt surprinzătoare şi pot constitui un obiectiv, cel puţin de meditaţie pentru studenţii pregătiţi ca specialişti în acest domeniu. Problema a rămas în acest stadiu de tatonare, fără efecte reale de luare a unor măsuri de salvare a ”Podului Roman”.

Înainte de 1989 am încercat să informez de existenţa acestui pod secţia de istorie a Direcţiei Judeţene pentru Cultură şi Patrimoniul Cultural Naţional din Cluj-Napoca, dar am fost purtat din birou în birou până când am renunţat la intenţie.

”Podul Roman” era într-o stare bună şi probabil nimeni nu a dat crezare informaţiilor expuse şi nimeni nu a dorit să îşi asume responsabilitatea confirmării informaţiei prezentate, prin luarea unor măsuri specifice domeniului.

Cum un rău nu vine niciodată singur, la următoarea vizită am constatat că porţiunea de drum ce urcă muntele spre cariera de nisip Făgetul Ierii şi care se păstrase în mod miraculos, a fost rasă cu buldozerul, practic în mare parte a fost distrusă.

18318234_852151821617015_320373972_o 18339716_852151844950346_282131551_o podul roman

”Podul Roman”, într-o stare avansată de deteriorare

Existenţa podului este mai puţin cunoscută în comuna Iara deşi acesta este situat la cca. 1 km de localitate. Totuşi, Alexandru Găvruş afirmă că ”un director al Liceului din Iara şi-a susţinut o lucrare de doctoral cu această temă, înainte de anul 1989.

În continuare, clujeanul povesteşte dezamăgit că ”Podul Roman” se află acum într-o stare avansată de deteriorare, bănuind că degradarea accelerată se datorează noului pod ce a fost construit în apropiere de primărie.

”Am văzut acest pod prin anul 1986, moment în care mi-am adus aminte de discuţia ce am avut-o cu domnul Craiu Dumitru, maistru mecanic la Exploatarea Minieră Băişoara, locuitor al satului Cacova.

Am privit cu mai multă atenţie construcţia şi mi-am dat seama, chiar ca nespecialist, că aceasta. atât ca stil de construcţie, cât şi ca amplasament, nu făcea parte dintr-o amenajare modernă realizată în zonă. El nu are în zonă un rol determinat, serveşte ca punct de trecere peste pârâul ce se varsă de pe malul drept în râul Iara, este utilizat exclusiv în scop agricol şi permite acces la proprietăţile din zonă.

Podul era într-o stare de conservare foarte bună, zidul era uscat, iar pe sub pod se scurgea un firicel de apă. Lucrând în zonă, de câte ori am avut ocazia, am mers la acest pod, ultima vizită când am văzut podul în starea descrisă a fost făcută în primăvara anului 1993, an în care activitatea mea aici a încetat.

După cca. 15 ani am mers să văd podul, am rămas surprins, acesta era într-o stare de deteriorare avansată şi foarte activă, apa care băltea pe cursul pârâului se ridicase până la 0.75 m de bolta construcţiei, zidul din piatră ce se găsea sub nivelul apei a devenit friabil, pietre din zid se puteau desprinde uşor cu mâna, fără a utiliza unelte, erau vizibile zone din care piatra acestuia a căzut.

Ultima vizită la acest obiectiv am făcut-o în anul 2015, însoţit de un cadru didactic al Facultăţii de Construcţii a Universităţii Tehnice Cluj-Napoca, când am constatat dezastrul care a lovit această lucrare de interes istoric. Cu această ocazie cred că am reuşit şi să îmi dau seama de cauza care a generat deteriorarea într-un ritm alarmant a podului. La câteva sute de metrii în aval, a fost amenajată o trecere peste pârâu prin aşezarea pe firul apei a unui tub din beton cu diametrul de cca. 80 cm, iar peste aceasta s-a umplut cu piatră amestecată cu pământ”.

podul roman iara 2

Podul de piatră se va dărâma?

Acest pod, făcut cu scopul de a scurta drumul spre Făgetul Ierii şi de acces spre terenurile agricole din zonă, acţionează ca un baraj, în amonte de el a început să se adune apa, care în prezent inundă fundaţia ”Podului Roman”. În situaţia prezentată, ”Podul Roman” existent în hotarul comunei Iara se va degrada până la surparea totală în câteva decenii.

”Nu fac reproşuri nimănui pentru situaţia existentă, consider că eu sunt singurul vinovat pentru că nu am insistat mai mult, pentru ca acest obiectiv istoric să fie cunoscut specialiştilor şi populaţiei din zonă şi în mod special de către organele specifice ale statului care cu siguranţă ar fi luat măsuri eficiente, pentru protejarea lui”, spune clujeanul.

În încheiere, Alexandru Găvruş este de părere că întreaga conjunctură prin care trece această lucrare se poate rezuma într-o parodie a unui vechi cântec al copiilor de grădiniţă:

  • ”Podul de piatră se va dărâma,
  • Apa ce bălteşte îl va măcina,
  • Vom face altul pe pârâu în jos,
  • Unul mai falnic, dar nu valoros”.

google maps podul roman iara

Legenda fotografiei făcută din satelit

  • Podul Roman
  • Podul recent construit de primărie
  • Trecerea drumului roman pe lângă marginea localităţii Cacova Ierii
  • Direcţia spre localitatea Băişoara
  • Intersecţia drumului roman cu cariera Făgetul Ierii
  • Ieşirea drumului din carieră
  • Ieşirea drumului din zona împădurită
  • Traversarea râului Ocolişel
  • Drum actual Iara – Făgetul Ierii pe podul nou construit.

4 COMENTARII

  1. stimate dom nu va cunosc numai ce am citit dar dvs un pic poate ca ati gresit va admir pt ceea ce ati scris si interesul pt siturile de la noi din comuna dar pt bani necesarii pt nici nu stiu cum sa i spun dar corect ar fi daramarea lui ar fi trebuit sa va adresati celui mai capabil om din iara primarul el este specializat cu diploma in asa ceva si dvs daca ati fi mers la el si ati fi spus vreau sa daram podul ati fi primit si bani plus utilajele necesare in cateva ore asa ca stimate domn nu face directia patrimoniului national cum nu au si facut ce poate face primarul comunei cu respect

  2. Ovidiu Forai: Nu ați încercat să luați legătura cu profesorul Ioan Piso, de la Facultatea de Istorie a Universității Babes-Bolyai din Cluj? Domnia sa este specialist în Istoria veche a României și a fost mulți ani directorul Muzeului de Istorie din Cluj. Poate ar fi avut – poate mai are – posibilitatea să ridice un semnal de alarmă asupra acestui obiectiv.

  3. Omul vine si insista, face apel public, dar nici o autoritate nu misca un deget. La Fac. de istorie trebuiau sa anunte si autoritatile.

  4. Daca era pe fonduri europene sa vedeti cati zeci de arheologi se inghesuiau care sa isi mai deconteze chitantele de la benzinarie, care ca a folosit nustiu ce scula care nu exista dar el o are. Sa fim seriosi, stimate domn fiti fericit ca nu ati fost dv acuzat ca ati distrus podul.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.