Acuma că a trecut și eclipsa … putem răsufla ușurați , că nu mai avem nevoie de frontale decât pentru a intra în cort să cotrobăim prin rucsac după niște Smizi. Da, anul trecut moneda oficială nedeclarată, la Smida Jazz , ediția pilot , a fost Smidul , dacă îmi pot permite o astfel de abordare. Pentru ca tot ce s-a întamplat acolo, pe acel platouaș, înconjurat de brazii ăia mari și verzi pe care îi vezi doar în desene animate… a fost desprins parcă din liniștea și discreția auditivă și vizuală a unui film de Aki Kaurismaki. S-a cântat jazz. Jazz pe bune , de foarte bună calitate. Jazz din România. Jazz din Franța . Jazz din Turcia, Germania. Trupe de jazz cu o sensibilitate aparte, cu abordări diferite. De la electro jazz-ul celor de la Loop Doctors la jazz rock-ul celor de la Exit Oz, de la oriental jazz-ul proiectului saxofonistului de origine turcă Ilhan Ersahin până la seducatoarea trompetă acompaniată de tobe, contrabas și ghitară acustică a celor de la Studnitzky quartet. O experiență audio-video completă pentru un public dornic de astfel de evenimente muzicale de o calitate mult peste ceea ce se poate vedea și asculta în oraș, câte or fi si ele.
Smida Jazz are loc la coada lacului, la câteva zeci de km de Cluj ,acolo unde aerul tare și curat este un instrument și el , și dacă îl respiri mult ți se creează impresia că în secunda următoare se apucă de improvizat cu cerul. Nu ar fi nimic în neregulă cu asta. De la improvizație pornesc lucrurile care capătă o formă concretă în timp. Sânt ferm convins că așa va crește și acest festival de la an la an dacă va păstra aceeași abordare , nonconformistă, de bun simț, de bun gust , cu simț al măsurii, cu o organizare impecabilă , cu o sonorizare (!?) fabuloasă , cum găsești doar la marile concerte de jazz de afară unde se investesc milioarde, cu oameni frumoși și voluntari bucuroși că fac parte din această experiență, cel puțin așa a fost anul trecut. Bineânțeles că anul acesta așteptările sânt un pic mai mari , dar tot ce pot face ele este sa fie contructive . De asta nu mă îndoiesc, având în vedere că echipa pare profesionistă din toate punctele de vedere, de la organizarea locului de campare cu toate cele de trebuință , până la aducerea unor comercianți cu stil și decenți când vine vorba de mâncare , cel puțin. Anul trecut am mâncat acolo unul din cele mai bune gulașuri făcute la ceaun. Sau, atmosfera a fost atât de plăcută încât chiar dacă aș fi mâncat pâine cu parizer, mi s-ar fi părut că mănânc o ratotă delicat gătită de chef Jaques Pepin. Nu mai zic că , odată ajuns acolo, iți lași mașina în imensa parcare foarte fain organizată, iți iei toate cele de trebuintă , ca la munte, și uiți de ea până Duminică seara sau Luni dimineata, după caz. Nu ai cum altfel. Unde mai pui că ai toate șansele să stai seara la foc cu nume mari din jazz-ul european și să-i întrebi de ce a făcut progresia asta și nu ailaltă. Așa a fost anul trecut când Ilhan Ersahin și băieții de la Uptake Quartet și-au lăsat saxofonul , respectiv trombonul și celelalte instrumente și au ajuns la foc la o poveste cu cei care veniseră pentru muzica lor.
Cunoscând activitatea celor de la Tingvall Trio și ascultându-i constant pe cei de la GOGO Penguin , nu mai zic de cel care e mereu responsabil de surprize în jazz – Bugge Wesseltoft, nu am îndoială că cele trei zile jazz-istice nu pot decât să îmi confirme faptul că la munte nu poți fără gulaș și jazz. Artă și cârnați. Plus de asta , mă macină curiozitatea să văd cam în ce direcție merge jazz-ul autohton. Dacă pe timișorenii de la JazzyBIT am avut ocazia să îi văd și în alte concerte, pe Trompetre si Iordache nu am avut ocazia să îi văd live pe o scenă cu sonorizare excelentă. Sickpicnick i-am ratat în Cluj și sper să mă revanșez acum, în rest sper să am surprize plăcute. Oricum, line up -ul de anul acesta este unul tânăr și puternic, ceea ce mă bucură foarte mult. Cu astfel de evinemnte îți cam poți da seama care mai este tendința în sfera jazz-ului european, și pentru acest lucru trebuie să le mulțumesc organizatorilor de la Smida Jazz. Un lucru foarte important mi se pare și faptul că anul acesta sânt autobuze care te duc direct la locul faptei ceea ce mi se pare o idee excelentă și nu lasă nci o scuză pentru cei cărora le place acest gen de muzică ; tot ce trebuie să faci este să iei și să mergi. Un soi de pară mălăiață în gura lui nătăfleață.
Dar, vorba lunga – saracia omului…merg sa îmi fac rucsacul.
