Premierul Viorica Dancila l-a numit pe decanul Universitatii de Stiinte Agricole si Medicina Veterinara Cluj-Napoca, Ioan Stefan Groza, in functia de secretar de stat la Ministerul Educatiei Nationale, scrie Hotnews.

Groza, care a mai fost consilier ministerial in 2013, este, potrivit presei clujene, unul din apropiatii liderului PSD Ioan Rus.

Decanul a fost acuzat ca a plagiat o lucrare de specialitate, ca a fost implicat si intr-un scandal cu fonduri europene si ca ar fi transformat o conferinta academica, finantata de Uniunea Europeana prin POSDRU, intr-o paranghelie cu dansatoare despuiate.

ioan groza dansatoare

Groza, care a fost decan al Facultăţii de Medicină Veterinară, a candidat de mai multe ori pentru postul de rector al USAMV Cluj-Napoca, însă a pierdut.

Potrivit presei locale, Groza a fost implicat într-un scandal după ce la o întrunire a profesorilor de la patru universităţi pe tema îmbunătăţirii învăţământului superior, organizată din fonduri europene şi desfăşurată la Predeal, şi-au facut apariţia mai multe dansatoare exotice. Ioan Stefan Groza, care era manager al proiectului cu fonduri europene, a declarat atunci că animatoarele ar fi intrat în sala de conferinte dupa încheierea dezbaterilor şi că ar fi fost vorba despre o „surpriza” din partea conducerii hotelului.

De asemenea, Groza a fost acuzat că a plagiat o lucrare de specialitate. ”Nu este adevărat că sunt acuzat de plagiat. Sunt suspiciuni de plagiat, ceea ce este diferit”, afirma Ştefan Groza la momentul apariţiei acestor acuzaţii.

Citește și: Plagiatorul Ioan Groza vrea şefia USAMV Cluj

Presa locală a mai scris că Groza, care ar fi fost promovat în Ministerul Educaţiei de Sorin Câmpeanu, ar fi înmatriculat direct în anul trei studenţii unei şcoli postliceale de zootehnie din Israel, în perioada în care era decanul Facultăţii de Medicină Veterinară. De asemenea, el ar fi redus numărul de ore sub limita impusă de o directivă europeană, iar ulterior decizia a fost validată printr-o hotărâre de guvern.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.