Testamentul lui Corneliu Coposu, prezentat la Cluj-Napoca. Seniorul: “Dacă ar fi să o iau de la capăt, aş proceda la fel”!

Testamentul Seniorului a fost găsit întâmplător de către Ionuţ Gherasim, preşedintele executiv al Fundaţiei “Corneliu Coposu”. Şi – dată fiind importanţa ideilor şi mesajelor cuprinse în el –  actul a fost prezentat marelui public la Bucureşti, pe 20 mai 2018, ziua naşterii autorului său, pe scena Teatrului Naţional. Sâmbătă, 16 iunie, a venit rândul Clujului să găzduiască prezentarea acestui act de-a dreptul vizionar, scris de Corneliu Coposu, în 1994, pe un pat de spital din Germania. La eveniment au participat membrii Fundaţiei, cu Ionuţ Gherasim spirit tutelar; preşedintele Asociaţiei “21 decembrie 1989”, Teodor Mărieş, iar din partea gazdelor istoricul Virgiliu Ţârău şi conf. univ. dr. Valentin Orga, directorul Bibliotecii Centrale Universitare.

O admirabilă lecţie de patriotism

Sâmbătă, în preajma începerii evenimentului, sala “Ioan Muşlea” a Bibliotecii Central Universitare era animată de vechi ţărănişti, intelectuali de vază ai Clujului şi, din păcate, din motive explicabile, prea puţini foşti deţinuţi politici.  Însă şocantă a fost prezenţa extrem de palidă a tinerilor Clujului – se pare angrenaţi mai mult în activităţi tip “hrezist” – cu acest prilej rămânând văduviţi de lecţia de înaltă moralitate şi patriotism cuprinsă în Testamentului Seniorului. Valentin Orga a fost cel care, în deschidere, l-a prezentat pe Ionuţ Gherasim, astfel: “Preşedintele executiv al Fundaţiei “Corneliu Coposu, cel care încearcă să păstreze vie imaginea lui Corneliu Coposu şi a lui Iuliu Maniu –  în conştiinţa celor ce mai doresc o viaţă pur democratică în România”. Moderatorul evenimentului a fost admirabilul profesor clujean Virgiliu Ţârău – fost timp de doisprezece ani membru al C.N.S.A.S şi excelent cunoscător al temei “Coposu şi lupta sa anticomunistă” – care a adus binevenite completări, cu “nuanţe clujene”, la numeroase din temele abordate de vorbitori. Totodată, acesta a evocat şi chipul luminos al lui Adrian Marino şi relaţia acestuia cu Seniorul, împreună cu care marele critic literar a fost deţinut politic în lagărul Rubla din Delta Dunării. Ţârău a mai arătat de asemenea că Marino, împreună cu regretata Doina Cornea a înfiinţat la Cluj Forumul Democratic Antitotalitar – la care Corneliu Coposu şi celălalt fruntaş ţărănist, Ion Raţiu au aderat instantaneu – forum care a pus bazele Convenţiei Democrate din România, formaţiunea care va câştiga alegerile în 1996.  Un alt membru al Fundaţiei “Corneliu Coposu”, Tudor Dunca – fost ambasador în timpul guvernării PNŢ-CD – a evocat personalitatea marelui om politic, arătând şi în ce mod acesta l-a înrâurit spre PNŢ, în 1990: “Pe atunci eram încântat de vorba lui Radu Câmpeanu şi franceza lui Petre Roman, însă aveam un cult deosebit pentru Iuliu Maniu, unul din bunicii mei fiind Eugen Dunca, prefect ţărănist interbelic de Sătmar. După ce-am petrecut o seară acasă la Corneliu Coposu, toate dubiile mele s-au spulberat şi m-am oferit – cu hotărâre şi naivitate, recunosc – să contribui la refacerea ţării după comunism şi m-am înscris în partid, iar din acea clipă viaţa mea s-a schimbat complet”. O analiză a Testamentului lui Coposu, din punct de vedere juridic a făcut, la rândul său, cunoscutul avocat Antonie Popescu, cel care a reuşit, la CEDO, repunerea pe rol a dosarelor revoluţiei şi mineriadelor. A urmat o  pledoarie pentru democraţie şi recunoaşterea meritelor celor ce-au luptat în 1989 , făcută de Teodor Mărieş, preşedintele “Asociaţiei 21 Decembrie” 1989. Acesta i-a mustrat pe guvernanţi pentru ofensiva lor continuă împotriva democraţiei: ”Suntem făcuţi în ultima vreme şobolani şi l-aş sfătui pe Dragnea – şi le spun acest lucru acestor tuturor “şobolanilor roşii” – să lase în pace bietele animale, fiindcă e nevoie de ele, acum când asistăm la surparea României, pentru că, făcând o butadă, aceste animale sunt prietenii minerilor şi-i atenţionează întotdeauna când se surpă vreo galerie”. A vorbit şi de inversarea “rolurilor”, în comunism – dar şi astăzi – când călăii pozează mereu în victime iar eroii neamului, cei care au făurit Marea Unire, au fost consideraţi călăi şi au umplut închisorile şi lagărele, aşa cum s-a întâmplat cu Seniorul Coposu. Iar referior la mult discutatul – şi disputatul – Testament al acestuia Mărieş face o dezvăluire de senzaţie: “Locuinţa surorilor Coposu a fost spartă de trei ori, sperându-se astfel, prin dispariţia Testamentului, să  se anuleze un înscris pentru o întreagă generaţie şi pentru cele viitoare. Dar, din fericire, documentul nu se afla în casă, era pus bine de tot la păstrare în altă parte”.

Ionuţ Gherasim”: “Am găsit întâmplător testamentul Seniorului”!

Iată cum a fost găsit  Testamentul, în relatarea lui Ionuţ Gherasim: “Pe 3 august 2017 m-am dus în arhiva Seniorului ca să mă pregătesc pentru o acţiune ce urma să aibă loc la Bădăcin şi, ca să fiu cât mai documentat, am căutat printre documentele acestuia – scrise înainte de 1989 şi după 1989 – care aveau ca temă creştin-democraţia. Şi, dosarul mi s-a deschis direct la testamentul său. Mi-am dat seama imediat că e vorba de acest act despre care s-a vorbit atât dar nimeni nu-l văzse până atunci. N-am putut să-l citesc imediat, l-am luat şi am ieşit din camera în care a locuit Seniorul. M-am dus apoi în sufragerie, unde erau cele două surori ale acestuia, Flavia şi Rodica şi le-am spus: “Cred că am găsit testamentul lui nenea Puiu”. Amândouă s-au uitat la mine, complet blocate, după care mi-au spus să-l citesc, fiindcă ele nu sunt capabile să o facă. L-am citit, cu lacrimi în ochi. Cu toţii am mai stat două-trei ore şi-am hotărât că nu e mai bine să-l facem public imediat şi să aşteptăm două evenimente: Centenarul Marii Uniri şi ziua sa de naştere, care e pe 20 mai. Şi atunci, chiar pe 20 mai, anul acesta, i-am dat drumul la Testament, într-o festivitate emoţionantă ce a avut loc la Teatrul Naţional Bucureşti, organizată de Fundaţia “Corneliu Coposu” împreună cu Asociaţia 21 Decembrie”. Referitor la faptul că a ales Clujul ca al doilea oraş după Bucureşti pentru a lansa Testamentul, Ionuţ Gherasim mărturiseşte: “Clujul este oraşul în care Seniorul a făcut studii de Drept, unde a muncit şi ca jurnalist, la “România Nouă”, dar este şi oraşul meu natal, unde am crescut şi mi-am făcut liceul. După Cluj-Napoca urmează Timişoara, Iaşiul şi alte oraşe importante ale ţării, unde  vom îmcerca să transmitem cu o cât mai mare acurateţe mesajul pe care Seniorul l-a transmis neîncetat, acela de Unitate. Fără o unitate a forţelor democratice nu se poate construi o naţiune puternică şi demnă şi acesta trebuie să fie mesajul cu care noi şi generaţiile viitoare dorim să mergem înainte”!

Întâmplări cu Seniorul Coposu:

La întrunire – în timpul desfăşurării ei, dar şi după – Ionuţ Gherasim ne-a relatat două întâmplări, la care a fost martor ocular: una în care Seniorul şi-a dezvăluit, ca-n atâtea alte rânduri sufletul uriaş, demonstrând că este capabil să-i ierte pe cei care i-au făcut rău, iar în cealaltă o întâmplare tristă din care a răzbătut uriaşa lui iubire faţă de patrie şi de poporul nostru. Povesteşte acesta: “În februarie 1990 ne aflam în faţa Hotelului “Bucureşti” de atunci – azi îi zice “Radisson”- şi Seniorul avea o întânire politică cu un membru de vază al partidului R.P.R., al lui Jacques Chirac. Ninsese şi peste tot erau troiene. La un moment dat Seniorul a sărit peste una şi s-a deplasat fulgerător spre o persoană gârbovită, cu faţa lividă. Surprins, am ajuns repede lângă el, împreună cu regretatul meu coleg Marius Lupuţiu şi dl. Coposu ni l-a arătat, cu degetul, pe cel ce tremura de frică în faţa lui. Era Vişinescu, temutul torţionar de la Râmnicu Sărat. Ne-a spus: “Uite, ăsta m-a bătut şi torturat până aproape de moarte”. Noi ne-am apropiat de el, măcar să-l luăm puţin de guler, la care Seniorul a întins mâna şi ne-a blocat, zicându-ne: “I-am iertat demul pe toţi torţionarii, inclusiv pe Vişinescu iar singurul care are dreptul să-l judece e Dumnezeu”. Iar lui i-a zis după aceea, privindu-l în ochi: „Daca vreodată ajungi la judecată, să ma chemi martor şi am să spun că nu erai în deplinatatea facultăţilor mintale, că dumneata nu trebuie să ajungi la puşcărie, ci la spitalul de nebuni, că numai un nebun putea face ce ai făcut tu”. Iar cealaltă întâmplare – care m-a marcat şi pe mine la acea vreme – a fost următoarea: Pe 30 noiembrie Ion Iliescu a sărbătorit la Palatul Cotroceni Ziua Naţională iar după aceea a programat o ceremonie, pe 1 decembrie, şi la Alba Iulia. Noi am pornit imediat spre Alba Iulia iar Seniorul era extrem de fericit că se va bucura de eveniment în calitate de reprezentant al partidului lui Iuliu Maniu, cel care fusese acolo ultima dată  în 1938 după care – odată cu venirea comuniştilor la putere – a avut soarta pe care o ştiţi. Pe drum, Seniorul era vesel şi ne povestea glume şi păţanii din puşcărie sau din perioada interbelică. Însă, cu vreo zece-cincisprezece kilometri înainte de destinaţie ne-am trezit înconjuraţi de “cetăţeni”, de fapt fesenişti montaţi, care au început să ne scuipe şi să arunce cu pietre după noi. Iar când am ajuns la festivitatea de la Alba, a reieşit cu claritate că totul era o manevră a securităţii. Îi auzeam pe securiştii din jurul nostru care ziceau că atâta timp cât dl. Copsu are ceva împotriva FSN-ului nu are nicio şansă la un tratament omenesc din partea puterii. Şi, ca o confirmare a spuselor lor, când a luat cuvântul Seniorul, la un semn al lui Petru Roman şi Ion Iliescu mulţimea a început să-l huiduie. A plecat de la Alba Iulia teribil de întristat. Tot repeta că nu se poate să i se întâmple aşa ceva unui reprezentant al PNŢ-ului, un partid care a înfăptuit Marea Unire şi timp de două zile a fost foarte abătut”.

Seniorul era “U”-ist!

Ionuţ Gherasim: “Mai mulţi prieteni microbişti m-au întrebat cu ce echipă de fotbal ţinea Seniorul, Corneliu Coposu. Încă înainte de 1989 ţin minte că spunea : „Singura echipă de fotbal din România creată în urma unui act istoric (Marea Unire din 1918!) este UNIVERSITATEA CLUJ. Pentru mine, ca tânăr student şi ziarist a reprezentat simbolul românismului adevărat. Nu trebuie să uităm că, în perioada refugiului, când Ardealul a fost furat mişeleşte s-a mutat la Sibiu, pentru a continua să joace în campionatul României!! Sunt mândru că am purtat şi eu şapcă roşie”. În poză, preşedintele Coposu este alături de Roxana Iordache, preşedintele Universităţii Cluj de la acea vreme (1993), dl.Sorin Bagiu şi regretatul Dan Anca”!

Fragmente din testamentul scris în noaptea de 24 spre 25 iulie 1994, pe patul de spital din oraşul german Hemer. Testamentul este structurat în trei părţi: prima conţine date testamentare private, cea de-a doua conţine schiţa calităţilor de care are nevoie un om politic „adevărat”, iar a treia parte este construită ca un cod etic politic. Corneliu Coposu urma ca în dimineaţa zilei de 25 iulie 1994 să fie supus unei intervenţii chirurgicale pe care, cu câte ceasuri înainte, o simţea ca fiind sfârşitul: „S-ar putea ca intervenţia chirurgicală să-mi fie fatală”. Seniorul a murit câteva luni mai târziu, pe 19 noiembrie 1995. Acesta mărturisea în acea noapte că „în momentele de răscurce, care învederează scadenţele inevitabile şi rigoarea fără excepţii a legilor firii, oamenii au deprinderea de a schiţa intenţii sau dorinţe care să supravieţuiască dispariţiei lor. Neavând nici o avere sunt scutit de obligaţia de a da destinaţie unor bunuri (….) Recunoştiinţa mea fără margini pentru scumpii mei părinţi, care m-au învăţat să deosebesc binele de rău, să fiu cinstit, să urăsc minciuna şi făţărnicia, să lupt cu onestitate pentru idealul ce mi-am propus, să înfrunt toate vicisitudinile pentru idealul pe care-l servesc”. Printre numeroasele probleme abordate, referindu-se la activitatea sa politică, Seniorul s-a declarat împăcat cu „datoria” faţă de ţară, şi faţă de conştiinţa sa: „Nu cred că am să-mi reproşez vinovăţii majore. Am căutat să-mi respect principiile, angajamentul ideologic şi toate acţiunile născute din dragoste de Patrie şi de neamul românesc. Dacă ar fi să o iau de la capăt, aş proceda la fel, chiar ţinând seama de perspectiva anilor de puşcărie, de suferinţele indurate (…) Dacă aş fi întrebat în ziua judecăţii despre urmele pe care le lasă străduinţele mele de o viaţă, aş răspunde fără ezitare că mă socot cel puţin co-ostenitor la supravieţuirea Partidului Naţional Ţărănesc, peste cele aproape cinci decenii de teroare; că mă felicit pentru integrarea (cu câte riscuri) Partidului în Internaţionala Creştin-Democrată (1987) într-o epocă de cumplită persecuţie şi supraveghere poliţienească; în noaptea Revoluţiei din decembrie am relegalizat Partidul, scriptic desfiinţat în iulie 1947 (în realitate funcţionând clandestin chiar şi în puşcării); am redeschis, cu dificultate, ajutat de un mănunchi de oameni vrednici pe care suferinţele nu i-au descurajat, drumul lui Maniu şi Mihalache, peste un hău de patruzeci şi cinci de ani, plin cu osemintele martirilor care au înfruntat cumplita viitură rusă-comunistă; (Partidul Naţional Ţărănesc, cu definiţia pe care i-am adăugat-o “Creştin-Democrat” a fost înscris primul, cu nr. 1 la Tribunalul Bucureşti, în registrul formaţiunilor politice); prin eforturi susţinute şi osteneli necântărite, prin deplasări obositoare şi demersuri repetate, am reuşit să integrez Partidul în conclavul formaţiunilor politice respectate şi respectabile ale Occidentului, marcând o prezenţă europeană cu doi ani înaintea încercărilor oficiale de adeziune la civilizaţia continentală; am stabilit legături de colaborare cu cele mai importante personalităţi de decizie din apus şi am obţinut preţuirea şi ajutorul moral şi material al acestora”. Referindu-se la cei care au contribuit la consolidarea comunismului, Corneliu Coposu nota: „Dacă până cândva se va face procesul comunismului (înţeleg procesul celor care au contribuit, în concret, la dezastrul ţării), rândurile de faţă ar putea servi ca argument în instanţă, în favorul celor încriminaţi. Anume: oamenii (sau sub-oamenii) care s-au pretat la acţiunile degradante ce li se vor pune în sarcină (teroare, asasinate, torţionări, persecuţii criminale) nu trebuie să fie pedepsiţi, ci internaţi în ospicii. Din partea-mi i-am iertat pe toţi, inclusiv pe cei care m-au chinuit prin toate metodele asiatice de teroare fizică şi morală, de toate crimele şi păcatele pe care le-au făcut. I-am iertat şi pe cei care s-au întrecut într-o condamnabilă competiţie a calomniei şi defăimării. Sunt oameni cu sufletele corupte, care nu mai pot fi recuperaţi de societatea onestă a României viitoare. Ispăşirea acţiunii lor mercenare se va solda cândva prin remuşcări tardive”. Iar finalul Testamentului său este de-a dreptul emoţionant: „Cred că am făcut tot ce mi-a stat omeneşte în putere să îndeplinesc legatul testamentar primit în celula nr. 2 de la Malmaison, în octombrie 1947, de la Iuliu Maniu. („Eu nu voi supravieţui. Voi, care veţi scăpa de iadul comunist, aveţi datoria să duceţi mai departe drapelul glorios al Partidului nostru, în interesul României viitoare!“). Cu sentimentul că am căutat să duc la îndeplinire acest legat, chiar şi în condiţii deosebit de dificile, îl trec în sarcina generaţiei tinere a Partidului Naţional Ţărănesc Creştin Democrat. Cu credinţa în Dumnezeu şi în viitorul neamului românesc, înainte! Corneliu Coposu”.