Raul şi Sergiu sunt doi fraţi, originari dintr-un orăşel din judeţul Bihor,  stabiliţi în Marea Britanie, care au participat, în noaptea de duminică spre luni, la nunta unui prieten al lor din copilărie, tot bihorean şi el. Aceasta s-a desfăşurat în complexul hotelier „Wonderland Resort” din Feleacu unde, la un moment dat, la beţie un concitadin de-al lor i-a luat – din motive de invidie – la bătaie pe fraţi, reuşind să-i rupă maxilarul lui Raul în două locuri. Acum victima promite că îl va da deferi justiţiei pe agresor, culmea student medicinist – arătând că acesta e posesor de cazier, pentru uz de alcool şi „substanţe” la volan…

 

Mărturia lui Sergiu, fratele mic

Luni, 15 iulie, la prima oră, doi tineri complet răvăşiţi și plini de sânge – îmbrăcaţi în costume elegante, dar murdare de noroi şi teribil de mototolite – dau năvală în sala de aşteptare a I.M.L.Cluj cerând imperios să fie consultaţi de către medici. Legiştii, văzând că cei doi nu deţin niciun act medical i-au îndrumat, aşa cum e şi firesc, spre Unitatea de Primire a Urgenţelor din vecinătate, sfătuindu-i să se întoarcă pentru certificatul medical doar atunci când deţin un diagnostic precis referitor la „avariile” suferite. Ascultători, cei doi se supun şi se retrag spre U.P.U., unde va avea loc şi dialogul meu cu Sergiu, fratele mai mic. Asta, în lipsa fratelui mare, Raul, aflat în îngrijire în interiorul unitatății de primiri urgențe. Încă după primele cuvinte schimbate cu Sergiu am certitudinea că vorbesc cu un tânăr cultivat şi de bun simț iar acesta acceptă să îmi povestească întreaga tărăşenie – totul, în timp ce dincolo, fratelui său i se acordă primul ajutor. I s-a transmis că urmează să intre şi el, curând, la consult, însă doar după ce vor fi rezolvate alte două cazurile mai grele. Îşi începe povestirea Sergiu: „Am fost invitaţi la Wonderland, în Feleacu, la nunta celui mai bun prieten al meu şi al fratelui, căsătorit la Cluj, de loc din oraşul nostru natal din județul Bihor. Noi suntem stabiliţi, de doi ani, în Marea Britanie, şi am venit special de acolo pentru  eveniment, şi asta doar ca să ne bucurăm împreună cu prietenul nostru şi să chefuim la nunta lui”. Tânărul de 27 de ani se posomorăşte, pentru o secundă, după care îşi continuă relatarea: „Luni dimineaţă, după o întreagă noapte de chef aprig, fratelui meu i s-a făcut, brusc, rău. Aşa că l-am dus la baia aflată la subsolul localului, unde l-am întins pe o canapea şi am început, împreună cu o doamnă, să-l frecăm la tâmple cu oţet ca să-şi revină. Însă în momentul acela a apărut un fost prieten de-al nostru din oraș, actualmente student la Cluj. Era beat, pus pe harţă şi probabil invidios pe succesul nostru în Marea Britanie – fiindcă noi, acolo, deşi muncim pe rupte ne descurcăm destul de bine. După ce s-a întors de la toaletă ne-a insultat în fel şi chip, după care l-a bruscat pe fratele meu. Apoi, pentru că am sărit să-l apăr m-a lovit şi pe mine. Eu însă am încasat lovituri mai moi fiindcă îi tot ziceam să nu-şi bată joc de nunta prietenului nostru – și a avut, practic, rețineri – dar pe fratele meu l-a stâlcit, efectiv, în bătaie. Au coborât într-un târziu oamenii din sală, ne-au despărţit  – dar noi n-am mai rămas acolo. Am părăsit nunta şi am orbecăit ore în şir pe dealurile dimprejurul hotelului, împiedicându-ne prin noroaie, până am ajuns la şosea. Era încă noapte şi nu ştiam cu exactitate cum să ajungem la un liman, fiindcă venisem acolo cu un taxi. Totodată nu puteam nici să ne întoarcem la restaurant! Vorbeam în permanență, prin telefon, cu cineva aflat la nuntă şi acela ne spunea că bătăuşul ne caută furibund, peste tot, ca să ne omoare”. Cei doi au ajuns, într-un târziu, la strada principală și graţie unui binevoitor au fost duși cu maşina, la Cluj-Napoca. Prima lor destinație a fost la o secţie de poliţie, unde au povestit autorităţilor tot ce au pătimit în noaptea respectivă. „Acum o să facă plângere împotriva lui doar fratele meu, fiindcă el este cel bătut rău de tot, eu mai puţin – însă cu ocazia asta el a pierdut avionul programat să-l ia astăzi, precum şi câteva zile de serviciu”, explică Sergiu înainte să fie poftit în sala de intervenţii a U.P.U.Cluj.

 bataie OK

Mărturia lui Raul

După două zile, miercuri 18 iulie, la I.M.L. apare şi Raul, celălalt tânăr cotonogit la nunta de la Wonderland, fratele mai mare al lui Sergiu. Însă el are parte de un diagnostic extrem de sever: dublă fractură de mandibulă, plus alte escoriaţii pe corp. În ciuda dificultăţii în vorbire, fiindu-i prinse maxilarele în fire metalice, acesta îmi povesteşte întreaga tărăşenie. O face cu aceeaşi amabilitate, asemeni fratelui său: „Am băut cam mult și, nefiind obişnuit cu alcoolul, mi s-a făcut rău. Băuse de asemenea mult şi acest fost prieten de copilărie al nostru, acum student medicinist în ultimul an, la Cluj  – care la început ne-a înjurat bine, apoi mi-a ars niște pumni de mi-a provocat dublă fractură de mandibulă!  E un tip violent, am auzit că e şi fost practicant de sporturi de contact”. Explică în continuare că a suferit de pe urma acestui incident o mulţime de pierderi: în primul rând a pierdut avionul, apoi n-a reuşit să-şi pună deocamdată o tijă metalică, la maxilar, pentru că nu are asigurare de sănătate în România şi nici nu are cum să-şi pună la loc, aici – din lipsă de timp – dintele pierdut în încăierare. „Tija o să încerc să mi-o pun în Anglia, dar numai dintele nou mă costă, de pildă 2.300 de lire. Practic, încă de la prima strigare am suferit o pierdere de 4 – 5.000 de lire sterline, plus problemele pe care le am la serviciu fiindcă lucrez la o firmă importantă, „Amazon”.  În concluzie, un concediu distrus, multă suferinţă venită din parea unui prieten din copilărie, care din câte am auzit nu stă chiar pe roze, având cazier pentru consum de alcool şi substanţe la volan. Oricum, eu mi-am angajat deja un avocat şi acesta se va ocupa de toate formalităţile necesare aducerii lui în faţa justiţiei, eu fiind deja plecat în Anglia. Şasta pentru că, imediat ce ies de aici, o să mă duc la Parchet, unde primul lucru pe care-l fac va fi să mă întâlnesc cu avocatul meu şi să întocmesc plângere pe numele agresorului. Abia apoi mă duc la gară, iau trenul până la Debreţin, şi după aceea avionul spre Londra”! Tânărul este poftit în cabinetul de consultaţii de unde se întoarce, după minute bune, cu un certificat în care medicii i-au recomandat 49 de zile de îngrijiri medicale.  Mai schimb câteva cuvinte cu Raul, un ins volubil şi cu adevărat dezgheţat la minte şi-l întreb ce va face după ce trece şi această etapă dificilă din viaţa sa. Îmi mărturiseşte că primul lucru pe care-l va face va fi să fructifice şansa pe care a primit-o de la viaţă – şi anume să se angajeze pe un post mult mai bun, la un penitenciar din Marea Britanie. Apoi, remarcă zâmbind stânjenit: „Mi-am dorit mult să am o vacanţă splendidă acasă, în România, după mai bine de un an de absenţă – şi mai ales să mă distrez minunat la nunta prietenului meu din copilărie. Dar văd că lucrul acesta nu a fost posibil, aşa  că mă voi refugia în muncă şi voi visa la un nou concediu, poate de data asta reuşit, la noi”! După ce-a rostitaceste cuvinte, Raul îşi ia rămas bun şi părăseşte cu un aer de maximă preocupare instituţia medicală clujeană…

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.