O fată de 17 ani a fost violată într-o scară de bloc din municipiul Vaslui, după ce a fost luată cu forța de pe stradă în timp ce se îndrepta spre casă. Principalul suspect a fost prins de către polițiști în scurt timp de la comiterea faptei și apoi arestat pentru 30 de zile.

Viol într-o scară de bloc din municipiul Vaslui, victimă fiind o minoră de 17 ani acostată de către un individ de pe stradă în timp ce se întuneca afară. Adolescenta se îndrepta spre casă, în cartierul 13 Decembrie din oraș, când a fost luată cu forța de pe stradă de către un tânăr de 30 de ani și dusă într-o scară de bloc.

Ulterior, vasluianul ar fi abuzat-o sexual pe copilă, fără să-i pese că ar fi putut fi prins de către locatari. De altfel, adolescenta ar fi strigat după ajutor, însă nimeni nu a intervenit. După ce a fost violată, victima a anunțat poliția la numărul de urgență 112.

„În urma sesizării făcută, polițiștii au reușit să-l identifice la scurt timp de la comiterea faptei pe tânărul de 30 de ani indicat de către minoră. Și asta în condițiile în care victima îl cunoștea din vedere pe bănuit, fără însă ca între cei doi să existe vreo relație de prietenie’, a declarat, marți, pentru Libertatea responsabilul mass-media al Poliției Județene Vaslui, Silvia Manta.

Reținut inițial pentru 24 de ore, tânărul de 30 de ani a fost prezentat în fața magistraților Judecătoriei Vaslui, care au emis mandat de arestare preventivă pe numele său, pe o perioadă de 30 de zile, pentru viol, conform libertatea.ro.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.