Una dintre cele mai cunoscute ţepe imobiliare din Cluj Napoca s-a terminat cu falimentul firmei DIC Construct, prin care au fost edificate mai multe locuinţe, şi condamnarea cu suspendare a patronului firmei, Pop Raul Călin. Iniţial, omul de afaceri a fost condamnat la trei ani de închisoare, dar judecătorii Curţii de Apel au rejudecat dosarul în apel şi au decis să reducă substanţial pedeapsa pe motiv că ”infractorul a depus stăruinţă pentru a înlătura rezultatul infracţiunii sau a repara paguba pricinuită”.


Citeşte mai multe despre acest subiect în ediţia tipărită a Gazetei de Cluj.

2 COMENTARII

  1. Dosar penal 5968/211/2016 Judecatoria Cluj : În temeiul art. 208 alin. 1 şi 2 C.pen. 1968, cu aplicarea art. 41 alin. 2 şi art. 5 C.pen. (3 acte materiale), condamnă pe inculpatul POP RAUL CĂLIN, la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de furt de energie electrică în formă continuată (3 acte materiale). Constată că fapta pentru care inculpatul Pop Raul Calin a fost cercetat în prezentul dosar şi cea pentru care a fost condamnat prin sentinţa penală nr. 1046/28.06.2016 a Judecătoriei Cluj Napoca, definitivă prin decizia penală nr. 1052/A din 29.06.2017 a Curţii de Apel Cluj, sunt concurente. În baza art. 85 alin. 1 C.pen. 1968 şi art. 15 alin. 2 din Legea 187/2012, anulează suspendarea condiţionată a pedepsei închisorii de 1 an închisoare, aplicată inculpatului Pop Raul Calin prin sentinţa penală nr. 1046/28.06.2016 a Judecătoriei Cluj Napoca, definitivă prin decizia penală nr. 1052/A din 29.06.2017 a Curţii de Apel Cluj. În baza art. 33 lit. a C.pen. 1968 raportat la art. 34 alin. 1 lit. b C.pen. 1968, contopeşte pedeapsa de 1 an închisoare aplicată inculpatului Pop Raul Calin prin sentinţa penală nr. 1046/28.06.2016 a Judecătoriei Cluj Napoca, definitivă prin decizia penală nr. 1052/A din 29.06.2017 a Curţii de Apel Cluj, cu pedeapsa de 1 an închisoare aplicată inculpatului Pop Raul Calin prin prezenta hotărâre, şi aplică astfel inculpatului Pop Raul Calin pedeapsa cea mai grea, de 1 an închisoare. În temeiul art. 71 alin. 1 C.pen. din 1968 aplică inculpatului Pop Raul Calin pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a teza a doua şi lit. b C.pen. din 1968 pe durata executării pedepsei principale. În baza art. 81 şi 86 alin. 3 C.pen. din 1968 cu aplicarea art. 5 C.pen., dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei aplicate inculpatului Pop Raul Calin, pe un termen de încercare de 3 ani, stabilit în condiţiile art. 82 C.pen. din 1968, termen care se calculează conform art. 86 alin. 3 C.pen. 1968 de la data rămânerii definitive a s.p. 1046/2016 a Judecătoriei Cluj Napoca, şi anume data de 29.06.2017. În temeiul art. 71 alin. 5 C.pen. din 1968 suspendă executarea pedepselor accesorii aplicate inculpatului Pop Raul Calin pe durata suspendării executării pedepsei principale. Atrage atenţia inculpatului POP RAUL CALIN asupra prevederilor art. 83 C.pen. din 1968 privind cazurile de revocare a beneficiului suspendării condiţionate în cazul săvârşirii de noi infracţiuni. În temeiul art. 25 alin. 1 şi art. 397 alin. 1 C.proc.pen. precum şi art. 1349 şi art. 1357 C.civ., admite în parte acţiunea civilă formulată de partea civilă Societatea de Distribuţie a Energiei Electrice Transilvania Nord SA prin Sucursala de Distribuţie a Energiei Electrice Cluj Napoca şi obligă inculpatul pop raul calin la plata sumei reprezentând daune materiale. În baza art. 274 alin. 1 C.proc.pen., obligă inculpatul Pop Raul Calin la plata sumei de 1900 lei cheltuieli judiciare către stat.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.