Întâmplare cu totul incredibilă pentru zilele noastre, la Dej, într-o manieră ce aminteşte de metodele primitive de suprimare a mişcărilor sindicale de la începutul secolului XX: timorări, introducerea pumnului în gură şi, în ultimă instanţă, agresiunea fizică! Aşa a păţit marţi, 4 decembrie, Adriana Maria Cîmpeanu, liderul sindical de la compania urbană de transport public TRANSURB S.A.Dej. Aceasta a vrut să intre în biroul şefului de exploatare al firmei, Gheorghe Paşca, în momentul în care acesta încerca să organizeze telefonic teroarea asupra angajaţilor, cu scopul de a nu-i lăsa să adere la sindicat. Gestul femeii a stârnit furia necontrolată a acestuia care a luat-o, pur şi simplu, la bătaie!
Victima: „Oamenii sunt intimidaţi ca să părăsească sindicatul”
Femeia aşteaptă, liniştită, să fie poftită în cabinetul de consultaţii al I.M.L. Cluj. Îmi mărturiseşte, stârnindu-mi interesul în cel mai înalt grad, că este lider sindical în cadrul companiei de transporturi care asigură transportul urban din municipiul Dej, TRANSURB şi a fost agresată de un şef. Povesteşte aceasta: „Marţi dimineaţă am intrat la poarta firmei şi Gheorghe Paşca, şeful de exploatare vorbea la telefon cu cineva şi-i spunea să aducă un tabel, în care să-i oblige pe şoferi să semneze cu toţii – şi anume că nu fac parte din sindicat. Am vrut să intru, dânsul m-a văzut şi a zis că-l filmez şi a sărit la mine, să mă lovească. Prima dată a vrut să-mi ia telefonul, eu m-am opus şi atunci m-a lovit în cap cu palma. A tras şi de geanta mea, să mi-o rupă, dar au ieşit colegii şi l-au speriat, aşa că a intrat înapoi în birou. Eu am plecat, dar am fost chemată la birouri de o colegă, pentru nişte acte, iar el a ieşit în curte şi m-a atacat din nou, cu palme-n cap şi încercări de a-mi lua din nou telefonul. De acolo am mers direct la Cluj-Napoca, la Neurochirurgie, trimisă de medicul de familie, cu ameţeli şi dureri în zona capului”! Îmi arată hârtia de ieşire din spital, pe care scrie, negru pe alb: „Mic fragment osos cu minimă deplasare intracraniană. Traumatism stâng cu penetraţie”. Însă, din păcate, documentul nu-i poate fi de folos chiar în clipa aceea, deoarece documentul de ieşire din spital e semnat de un medic stagiar – cel care a examinat-o – şi nu de unul primar, fapt insuficient pentru a fi valabil la I.M.L.. Aşa că e trimisă pentru a-şi completa cât mai repede actele medicale. Deşi grăbită, Adriana Cîmpeanu se opreşte, preţ de ceva vreme, lângă mine – şi adaugă: ”Asta s-a întâmplat pentru că am vrut să înlătur problemele grave care persistă în firmă. Vor să distrugă sindicatul şi au constituit o organizaţie, paralelă, a oamenilor muncii! Atunci până şi pe mine, deşi sunt liderul sindical, managerul Barbu Dorin m-a ţinut la uşă. Aşa că în ultima perioadă oamenii se tem tare de ei fiindcă sunt mereu penalizaţi şi intimidaţi pentru a părăsi sindicatul. Oricum, eu nu-i las şi voi merge până la capăt de data aceasta, mai ales după ce s-a întâmplat marţi”! Apoi, după ce facem schimb de numere de telefon părăseşte în grabă instituţia medicală clujeană, promiţându-mi că mă va ţine la curent cu desfăşurarea ostilităţilor.
Martor ocular: „Şeful a sărit pe ea ca uliul pe găină”!
Ioan Berende, şofer: „La prima bătaie n-am auzit decât uşi trântite şi ţipetele Adrianei, să-i lase geanta şi aşa mai departe. Însă la a doua am fost singurul martor şi am văzut cum inginerul Paşca a atacat-o, din uşa de la intrare, când ea s-a întors! A sărit pe ea ca uliul pe găină şi a început să-i dea pălmi, spre faţă şi la mâna cu telefonul, ca să i-l trântească la pământ. N-am putut interveni fiindcă totul s-a petrecut repede, însă imediat după aceea au început injuriile. O făcea nebună, curvă şi o ameninţa că-i va arăta ei. Iar ea nu a acţionat cu nimic împotriva lui, doar a încercat să se ferească”!
Managerul TRANSURB S.A. Dej: „Am înfiinţat o comisie”…
Dorin Barbu, managerul firmei: „Am înfiinţat o comisie de disciplină care cercetează evenimentul. Ştim până acum că Adriana Cîmpeanu a intrat în biroul d-lui Paşca filmându-l şi înregistrându-l cu telefonul. Dl. Paşca i-a spus să nu mai facă acest lucru şi să iasă, dânsa n-a vrut, iar el a scos-o afară, cu forţa, din birou. Aşa ştim noi că s-au desfăşurat lucrurile. S-a numit – cum v-am spus – o comisie de cercetare, se iau declaraţii la martori şi se vor lua măsurile cuvenite”.
Din postările de pe Facebook ale membrilor Sindicatului Liber Independent din TRANSURB SA Dej:
“Discuţiile cu dl. Primar Morar Costan, au primat și am reclamat faptul că, Conducerea societății refuză dialogul cu Sindicatul nostru, că nu semnează Contractul Colectiv de muncă, de asemenea că încalcă flagrant legea dialogului social, și că ameninta angajații să nu facă parte din sindicat, lucru contrar cu legea dialogului social 62/2011 .
Delegația federație Transloc-Romania a constatat cu stupoare din discuţiile purtate la capete de lini cu şoferi, nemulţumirile lor pe fond de salarizare, condiţiile de muncă şi frica de a adera la sindicatul constituit legal în cadrul SC.TRANSURB S.A. DEJ. Aceștia au reclamat faptul că sunt amenințați să iasă din sindicat sau să nu facă parte din organizatia sindicală când se angajează. Delegația federației Transloc-Romania reclamă faptul că toate atingerile membrilor de sindicat din partea Conduceri Transurb sunt de ordin Penal. Recomăndam UNITATE !!! Suntem alături de voi și vom organiza o pichetare la Dej cu participarea a cel puțin 300 – 500 de sindicaliști și transportul local din România”…
Alin Poabar: “Un gunoi de om, vreau să-l vad cum sta în fața unui bărbat, cu siguranță toate aceste mizerii create de gruparea șefilor va lua sfârșit, toți șoferii și mecanici vor trebui sa lupte pentru a elimina astfel de practici… Iar pe ,, Banană” ăla care a dat într-o femeie, nu pot decât să-i transmit. Mulți ani de pușcărie….!!!
Alexandru Matei: “Această manifestare tribală a unui şef este pe placul cuiva, care coordonează întreaga luptă a conducerii de a desființa sindicatul şi a ține salariații cu salarii de mizerie, unitatea oamenilor este singura soluție de a pune lucrurile în normalitatea firească a dialogului, atâta timp cat oamenii au fost convocați cu japca să se aleagă reprezentantii salariaților ce la începutul negocierilor declarau că nu pot fi mărite salariile, adică trompețeii conducerii pentru care stau la loc călduț, că de; trădarea oamenilor trebuie recompensată. S-a mers prea departe şi cine seamănă vânt furtună va culege. Cei de acolo ar trebui să fie mai uniți, în special conducătorii-auto, acestea duc tot greul cu cei de la întreținere. Nu luptați pentru un salariu decent, pensia va fi o mizerie şi abia atunci veti realiza că în viață nu vine nimic fără implicare directă, dar va fi prea târziu. Adriana esti susținută de toți din țară dar cei de acolo ce fac? Cât mai suportă umilințele? Să dai intr-o femeie şi ceilalți să privească pasiv, oriunde altundeva acel şef era scos de guler şi dat pe mâna poliției. Multe lucruri murdare se petrec acolo şi vor ieşi toate la suprafață”.
Normal ca o sa se facă dreptate…ca aia ii o femeie de cct!!!
Dacă nu ne trezim și nu ne unim , o să ajungem sclavi pe plantație , în țara noastră ! Jalnic și de netolerat ! Sper să aibă suisținerea membrilor și să reușească să impună resăect !