”Episcopul Virgil Bercea a fost achitat definitv si de Inalta Curte. Patru ani, mai bine de 60 de termene, o suferinta emotionala uriasa, trauma nevinovatului tarat intr-un proces nedrept, acuzat cu martor-protejat mincinos de o fapta care nu a existat si care a fost infirmata de martori si ceilalti participanti la proces inca din faza cercetarii penale, toate s-au incheiat. Au fost patru ani in care a murit cate putin in sufletul lui coplesit de o rusine pe care nu o merita, iar Justitia a confirmat si intarit asta in cele doua randuri in care s-a pronuntat. Nevinovat si achitat, dar nu fara un pret platit personal pentru ca suferinta emotionala l-a imbolnavit atat de tare incat, cu un sistem imunitar prabusit a fost la un pas de lumea cealalta. Mda, imunitatea se sfarama la perioade prelungite de stres”, a scris pe facebook nepoata Episcopului, jurnalista Paula Rusu.

Dosarul Episcopului a fost instrumentat de binomul SRI-DNA.

”S-a facut preot greco-catolic din convingere in clandestinitate, in ziua in care a implinit 25 de ani. Era 1982, Biserica greco-catolica era scoasa de comunisti inafara legii, l-a uns preot un simbol al luptei pentru eliberarea bisericii, cel care avea sa devina cardinal, preotul Alexandru Todea. Riscau sa ajunga in puscarie amandoi daca afla securitatea. Nu a spus nimanui ca e preot, nici macar mamei ca daca cumva se afla, sa nu ajunga nimeni in puscarie din cauza lor. Spuneam ca s-a facut preot din convingere si asa s-a purtat toata viata, dar se pare ca a fost nevoie de o sentinta definitiva si irevocabila care sa intareasca asta. Poate veni Craciunul, s-a terminat acest episod dureros, judecatorii au facut Dreptate si asta cred ca e cel mai important in final; judecata dreapta! Disclaimer: episcopul e fratele mamei, unchiul meu”, mai afirmă Paula Rusu.

Episcopul greco-catolic de Oradea, Virgil Bercea, a fost achitat definitiv de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, după patru ani de procese, cu peste 60 de termene.

Potrivit unui comunicat remis AGERPRES, Episcopia Română Unită cu Roma Greco-Catolică Oradea a preluat şi anunţat decizia de achitare definitivă şi irevocabilă a episcopului Virgil Bercea şi a celorlalţi colaboratori ai instituţiei, dată în şedinţa publică din data de 14 decembrie 2018 de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a României (ÎCCJR), în procesul intentat de DNA Oradea.

Sursa: flux24.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.