Comisia Europeană susţine că România menţine o obligaţie de vinde gaze cu prioritate pe piaţa română, ceea ce reprezintă o încălcare a dreptului UE. Drept urmare, instituţia a trimis un nou avertisment către autorităţile române.
Comisia a decis joi, 25 iulie, să trimită un aviz motivat suplimentar României din cauza faptului că aceasta nu a eliminat restricţiile impuse comerţului cu gaze naturale dintre statele membre, astfel cum se prevede în normele UE privind piaţa internă în sectorul gazelor naturale. În iulie 2014, Comisia a trimis autorităţilor române un aviz motivat din cauza faptului că legislaţia naţională a acestei ţări creează bariere în calea liberei circulaţii a mărfurilor în interiorul pieţei unice a UE.
După evaluarea modificărilor recente ale Legii energiei adoptate de România, Comisia a constatat că este menţinută obligaţia de a vinde gaze naturale cu prioritate pe piaţa română, ceea ce, în consecinţă, reprezintă o încălcare a dreptului UE. Comisia consideră că actualul cadru juridic român, prin faptul că impune producătorilor din România obligaţia de a acorda prioritate vânzărilor de pe piaţa internă, creează bariere nejustificate în calea exporturilor de gaze din România şi, prin urmare, a solicitat eliminarea acestor bariere.
România are la dispoziţie două luni pentru a răspunde argumentelor prezentate de Comisie. În caz contrar, Comisia poate decide să sesizeze Curtea de Justiţie a UE, potrivit adevarul.ro